Cum am făcut un Tort Diplomat fără să știu mare lucru despre prăjituri (VIDEO)

Cât o fi de greu să faci un tort? Foarte greu, mi-am spus mereu. Singurele prăjituri pe care le-am făcut au fost cele care imită bomboanele Raffaello și pentru care nu e nevoie decât de ingrediente și de răbdarea de a le amesteca și de a forma biluțele. Dar când vine vorba despre prăjiturile care necesită folosirea aragazului sau, și mai grav, a cuptorului, aflați că nu am făcut niciodată una, până acum. OK, la cuptor nu am umblat nici de data asta, dar la aragaz – da. Și a fost simplu de tot. 

Chiar am avut emoții, atunci când cei de la Dr. Oetker m-au provocat să realizez o rețetă folosind mixurile pentru prăjituri (bineînțeles că de la Dr. Oetker).

Ei bine, cu mixul pentru Tort Diplomat a fost chiar a piece of cake! Pe lângă cutia care se găsește în orice supermarket și care conține două plicuri, am mai avut nevoie de:

  • 2 ouă
  • 1 litru de lapte
  • o conservă de ananas bucăți
  • 200 ml de apă sau sucul din conservă (e ca apa, dar… dulce)
  • pișcoturi (cantitate nedefinită, adică rețeta spune că ai nevoie de 150 de grame, eu am rupt pișcoturile în două și am acoperit cu ele tava, ce a rămas s-a mâncat, că noi nu facem risipă)

Mai e nevoie de:

  • un mixer
  • o formă pentru copt cu peretele detașabil și diametrul de 24 cm (a mea a fost un picuț mai mică, dar tot mi-a ieșit tortul)
  • aragaz
  • două oale, una mai mare și una mai mică, cu care să execuți bain-marie-ul
  • castron pentru bătut ouăle
  • sită pentru scurs ananasul (evident că se poate și fără, dar face viața mai ușoară)
  • ustensile (furculiță pentru bătut ouăle, tel pentru amestecat, paletă pentru întins/ornat/adunat creme din oale și castroane)
  • cântar de bucătărie

Am început prin a pune conserva de ananas la scurs, pentru că aveam nevoie de sucul în care stăteau bucățile de ananas. În oala mică am turnat mixul din primul plic: amestec pentru șarlotă, iar peste el am turnat sucul din conserva de ananas. Am și măsurat, dar nu era nevoie, întrucât în conserva K-Classic de la Kaufland sunt fix 200 de mililitri de lichid. Am vrut să amestec cu mixerul, dar Sebi mi-a spus că nu are rost, așa că l-am amestecat cu o furculiță. Trebuie lăsat să se înmoaie.

Între timp, am bătut cele două ouă într-un castron, apoi le-am turnat peste amestecul din oală și le-am pus pe foc, la bain-marie (pe baia de apă care fierbe la foc mediu). L-am fiert până când șarlota a început să se îngroașe, căpătând consistența unui sos. Am lăsat apoi să se răcească șarlota.

Apoi am făcut frișca, probabil cel mai simplu pas dintre toți: am turnat mixul din cel de-al doilea plic în vasul de la mixer, am turnat peste el un litru de lapte rece, de la frigider, și am învârtit butonul: întâi încet, apoi mai repede. Gata frișca! (Merge repede cu condiția să fie și mixerul băgat în priză, să știți. Tehnologie-Denisa: 1-0).

Aici am folosit cântarul de bucătărie, ca să pun deoparte 300 de grame de frișcă pentru ornat. Nu am ținut neapărat să ornez tortul, dar aveam nevoie să folosesc exact cantitățile recomandate pe cutie, ca să nu ratez rețeta (nu neapărat că aș fi foarte competitivă, dar nici să ratez prima mea rețetă de tort nu se cădea!), așa că de-asta am folosit cântarul și am scos din bolul mixerului nici mai mult, nici mai puțin de 300 de grame.

Urmează pregătirea tortului. Pe fundul vasului cu inel am pus pișcoturi, peste frișcă am turnat șarlota care se răcise (nu de tot, dar nu mai era fierbinte) și ananasul din compot. Nu pe tot, pentru că era prea mult și deja mixerul ducea cu greu tot amestecul. Apoi am pus tortul la frigider, urmând ca peste 2-3 ore să văd ce mi-a ieșit.

reteta tort diplomat droetker ladesert copy

Surprinzător, tortul s-a întărit destul de mult, așa că am pornit camera și i-am scos inelul care ținea pereții, după ce l-am desprins cu ajutorul unei spatule. Toate ar fi fost bune și frumoase dacă apăsam și Record. :) Tehnologie-Denisa: 2-0.

În fine, a doua zi, folosind doar frișca, o spatulă și niște bomboane colorate, l-am ornat frumos și am servit pe toată lumea. A ieșit super-super bun, nu mă așteptam ca din două plicuri cu mixuri și niște lapte și ouă și fructe să iasă așa o bunătate!

Vi-l recomand mai ales dacă sunteți novici, ca mine. Un astfel de tort reușit face bine la încrederea în sine și îți dă curaj să încerci și alte rețete. Acum sunt curioasă și vreau să le încerc și pe celelalte.

Mai jos am pus varianta video a tot ce v-am povestit eu până acum. Menționez că nu sunt gravidă. E burtă de dulciuri și de lipsă de mișcare (nu sunt deloc mândră de ea, dar povestim altă dată). Dacă v-a plăcut ce-am făcut și vreți să mai fac și alte filme de genul ăsta în viitor, vă rog să vă abonați la canalul meu de YouTube. Cu 227 de abonați nu mă prea simt motivată să stau ore în șir să fac timelapse-uri sau alte chestii complexe, deși sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre cei 224 227 de oameni care au apăsat pe butonul de abonare, în ideea că voi urca vreun video interesant.

Vă mulțumesc că l-ați urmărit! Găsiți alte rețete de prăjituri bune și ușor de făcut pe site-ul LaDesert.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.