Nu-mi place cuvântul „evaziune”, de-aia nu l-am folosit în titlu. Prefer „tragere pe fese” [© Unguru’ Bulan], pentru că tot aia-i. Te fereşti de taxe, te tragi pe fese. Multă vreme i-am condamnat pe cei care nu plătesc taxe în ţara asta; credeam că din cauza lor nu merge nimic bine, dar degeaba îţi plăteşti tu, patron de SRL amărât, toate taxele, dacă firmele mari beneficiază de „ajutoare” de la statul român.
Şi vă dau doar două exemple, pe care le-am aflat, întâmplător, astăzi: Adeplast a primit un ajutor 7,3 milioane de euro pentru construcţia unei fabrici de vată bazaltică, iar Rompetrol a fost iertată de o datorie de 500 de milioane de euro. Vedeţi ce cuvinte frumoase? Ajutor, iertare, de parcă statul român ar fi mama răniţilor.
Chiar dacă, din câte am auzit eu, luna asta a „plouat” pe la toate firmele cu inspectori fiscali veniţi de prin judeţele învecinate, ca să nu-i recunoască agenţii economici din Hunedoara, chiar dacă în decembrie şi acum, în ianuarie, am primit pentru prima dată două bonuri fiscale de la brutăria de unde-mi cumpăr pâine, ceva îmi spune că românul descurcăreţ încă mai găseşte moduri prin care să fenteze plata taxelor şi impozitelor către stat.
Altfel de ce, chiar în faţa mea, la coadă la Penny Market era un domn însoţit de nevastă care a cumpărat bere Bucegi la PET-uri de doi litri în valoare de 340 de lei? Oricât de mare ar fi fost cheful pe care îl dădea, presupunând că nu e un patron de la ţară care cumpără fără factură şi vinde fără bon, nu am mai pomenit să mergi la un chef şi să fii servit şi cu ţigări moca. Spun asta pentru că domnul a mai cumpărat şi câteva cartuşe de ţigări More şi chiar nu cred că le lua pentru uzul personal sau pentru prieteni. Am şi eu băutori de bere acasă, dar nu au cumpărat niciodată câte două cărucioare pline cu PET-uri de doi litri.
Cel mai probabil, domnul respectiv are un birt la ţară unde vinde bere la pahar, la halbă ori chiar la PET [preţurile încep de la 8 lei pentru doi litri, în supermarket costă cam 5 lei un PET] şi ţigări la bucată. La ţară e mai greu să-l prinzi pe negustorul care vinde cu ocaua mică.
Cine e de vină pentru această tragere pe fese fiscală? Statul care încurajează tunurile mari şi îi împovărează pe ăştia micii cu taxe care nu-i lasă nici să respire.
Şi da, mi-e un pic ciudă pe domnul respectiv, pentru că a primit dintr-un foc 13 „timbre” de care tot colectez şi eu – şi eu încă nu am 20, ca să-mi pot lua cuţitul Pyrex la ofertă! :))
Tocmai de asta tara asta este unde este. Unii trag sa le fie bine, iar altii trag ca sa moara!
In fond si la urma, se pare ca fiecare traieste cum poate … indiferent ca este cinstit sau nu.
Imediat ce-ti faci un SRL (sau chiar si PFA) si incepe distractia cu platitul, popritul pe cont (chiar si cand esti la zi cu platile) si alte daravele, incepi sa-ti dai seama ca sa tii o afacere in Romania e usor suicid.
Si, oricat de mult platesti (si crede-ma ca platesti), primesti un sut in …, cand teoretic incerci sa te folosesti de dreptul tau.
Daca nu vrei sa fii tratat ca o vita de pripas (sau nu ai chef sa te duci de acasa si cu serul fiziologic dupa tine), accepti sa platesti de nebun in clinici private. Daca totusi apelezi la ‘mila’ statului (cazul meu acum ca merg sa fac perfuzii de fier), ai placerea de a veni de acasa (a se citi cumpara de la farmacie) ‘dozele’ in cauza, desi, repet, platesti de-ti iese pe nas.
Acu’ sa apreciez ca nu am adus de acasa si seringa si ‘fluturasii’ …