TURIST ACASĂ. Am colorat niște scări din Hunedoara

Am văzut, în poze, ideea asta: se iau niște scări banale și se vopsesc cu diverse modele și/sau culori, iar oamenii sunt atrași de ele și devin… logic, atracție turistică. Nu știu unde s-a făcut prima dată, dar am văzut ideea pusă în aplicare în Târgu Mureș, Chișinău și, cel mai recent, în Rio de Janeiro, pozate de Manafu: 

Atunci s-a aprins scânteia: și noi putem face așa ceva! Rotițele s-au pus în mișcare și, în aproximativ o lună, cu o amânare de o săptămână pentru că am mers la Festivalul Simfonia Lalelelor, sâmbăta asta ne-am pus pe treabă, am adus alături de noi câțiva prieteni dornici să ne ajute și am vopsit până n-am mai putut!

Încă mai simt mirosul de vopsea în nări, deși sunt sigură că nu e nimic acolo, totul e în mintea mea. Am spălat la pensule în diluant de nu mai vreau să văd diluant până data viitoare! Săptămâna viitoare o luăm de la capăt, apropo.

Prima dată când am urcat scările alea – 78 la număr – a fost acum mulți ani și odată ajunsă în vârf, am zis că-mi dau sufletul. Spre final mai sunt și depărtate, trebuie să faci doi pași ca să urci de pe una pe alta. Nici prin gând nu-mi trecea, atunci, că voi ajunge vreodată să le vopsesc în culori vii sau că voi sta la baza lor și mă voi uita la Traian Urieș cum șterge asfaltul cu șervețele îmbibate în diluant. Nici nu-l știam pe Traian pe vremea aia; nici pe Sebi.

Toți oamenii care au trecut pe acolo ne-au felicitat pentru inițiativă, s-au oprit să se pozeze cu scările, pe scări, să pozeze doar scările, să își pozeze copiii pe scări, au zâmbit, câțiva (puțini) au mai cârcotit, dar per total, a fost o zi plină de energie pozitivă. Oamenii au fost bucuroși, surprinși, încântați.

 

 

 

 

Eu vreau să le mulțumesc încă o dată celor care ne-au ajutat, pe mine și pe Sebi, să transformăm acest vis colorat în realitate: Alexandru Mic, Traian Urieș, Alin Adrian Ursan, Ovidiu Cornea și juniorul Luca, Valentina și Florin Mureșan + Dara, Ana Szalay și băiețelul, Diana, Marcel Mititelu (responsabil cu galeria). Fiecare dintre ei și-a rupt din timp, cel mai prețios bun pe care îl avem, ca să fie alături de noi și să coloreze scările… nimănui și ale tuturor, de fapt. Le mulțumim și celor care ne-au sprijinit financiar (au dorit să rămână anonimi și le respectăm doleanța), vopseaua nu crește în curtea nimănui și deși nu pare mult, se adună.

Sigur că mulțumesc și primăriei pentru înțelegere, pentru că ne-a aprobat cererea și ne-a ajutat curățând zona înainte de a ne apuca de vopsit. Am mai avut de îndepărtat noroiul uscat de pe scări, dar nu a fost atât de „grav”. Nu am participat la prea multe acțiuni de voluntariat, dar mi-am promis că nu o să mă opresc aici; satisfacția e mult prea mare.

Partea logistică, dacă interesează pe cineva (hey, chiar vă rog să ne furați ideea, vreau să văd cât mai multe scări colorate!):

• 15 pensule
• 45 de cutii de vopsea
• 3 litri de diluant
• o rolă mare de șervețele
• saci de gunoi mari, pentru mizeria de după
• mănuși (atenție, mănușile Ambulex la cutie se dizolvă în diluant… nu atingeți diluantul cu ele sau alegeți altfel de mănuși)
• apă
• trei mături
• jumătăți de PET-uri (sau găletușe de smântână ori iaurt, dacă aveți) pentru vopselurile pe care le-am amestecat

Video

Bineînțeles că am făcut și un video – cu participarea extraordinară a lui Sebastian, care mi l-a editat frumos, după ce l-a salvat de pe telefonul de-acum defunct. A trăit cât să mai spună povestea de La Trepte.

Și incredibilul video al lui Alexandru Mic:

Vă așteptăm la Hunedoara, să vă faceți selfie-uri pe scările colorate! Locația este asta: