„U” de la uitare

N-am uitat de alfabet, nu am uitat nici de faptul că am un blog pe care ar fi bine să scriu măcar o dată pe zi… dar am fost atât de prinsă zilele astea că nici de somn n-am prea avut timp.

M-am mai plâns eu de lipsa mea de organizare, de faptul că uneori [în ultima vreme, de cele mai multe ori] nu-mi ajung cele 24 de ore dintr-o zi ca să le fac pe toate, dar lucrurile astea nu-s interesante pentru voi. Ştiu!

Despre uitare şi felul în care „reuşesc” eu să uit lucruri esenţiale am mai discutat aici şi aici. Oricâte metode care să-i ajute pe uituci s-ar inventa, eu tot le-aş putea declara failibile. 

» Am vrut să-mi ajut memoria luând zilnic lecitină; m-a ţinut vreo câteva zile, după care am uitat să iau lecitina.
» Mi-am pus remindere pe telefon; acum cinci ani, că de atunci am uitat de funcţia asta sau o folosesc o dată la trei luni, când îmi aduc aminte cât e de utilă; a doua zi, îmi notez pe hârtiile de pe masă ceea ce trebuie să ţin minte.
» Mi-am mutat verigheta de pe un deget pe altul; de câteva ori m-a ajutat, mai ales dacă îmi „setam” alarma în cap chiar înainte să dorm şi aveam o noapte scurtă, de doar câteva – trei, patru – ore. După atât de puţin somn, creierul nu apucase să îşi dea shut down, aşa că încă mai ţineam minte discuţiile pe care le-am avut cu alter ego în „seara” anterioară. Dacă, în schimb, am un somn odihnitor, a doua zi nu mai ştiu de ce am mutat verigheta, mă deranjează şi o mut la loc. Şi gata.
» Mi-am propus să scriu în fiecare zi câte un articol, pornind de la câte o literă din alfabet. M-a ţinut câteva zile bune, acum am „şomat” aproape trei zile nu pentru că aş fi uitat că am blog, ci pentru că îmi aminteam de „Alfabet” doar după ce închideam laptopul şi eram deja în pat.

Uitarea poate fi şi benefică. E bine dacă poţi să uiţi de supărările pe care ţi le-au provocat alţii. E bine dacă uiţi cât de mică ţi se face inima de fiecare dată când jumătatea ta pleacă la drum cu motocicleta. E bine dacă uiţi cum te-ai simţit când aşteptai un telefon prin care să afli că a ajuns cu bine la destinaţie, iar telefonul întârzia. E perfect dacă poţi să uiţi cuvintele grele sau veştile proaste care te-au făcut să plângi cândva.

Uitarea este o binecuvântare atunci când vrei să te aduni de pe jos şi să mergi mai departe şi un blestem atunci când vrei să ţii naibii minte că trebuie să cumperi lapte, pentru că nu mai poţi să-ţi bei cafeaua!