De fiecare dată când pierdem pe cineva, după șocul inițial, ne trezim spunând (sau spunându-ne): doar numai zilele l-am văzut, era bine, era vesel…! Parcă nu ne vine să credem că persoana cu care am stat de vorbă zilele trecute nu mai este. Și totuși, se întâmplă.
Astăzi a murit un om. Un om care mie mi-a fost doar ceea ce numim cunoștință, dar era prieten cu tatăl meu. Am încercat să îmi amintesc când a fost ultima dată când l-am văzut, dacă am schimbat vreo vorbă, dacă avea habar că mi-e drag (mi-s dragi oamenii buni și nu întotdeauna le spun, că e dubios și no, să nu se interpreteze aiurea). Pe tata l-a răvășit vestea că prietenul lui nu mai este. Sunt sigură că și el s-a gândit la ultima lor întâlnire, la ce-au vorbit, cum se simțea, dacă a dat vreun semn de boală.
Aproape niciodată nu te desparți de un om cu gândul că e pentru ultima dată când îl vezi. Nu de un om aflat în putere, nu chiar în floarea vârstei, dar nici bătrân. Chiar și la bunica aflată pe patul de moarte (urâtă expresie!) mergeam zilnic și-i spuneam: „Ne vedem mâine, să fii cuminte!”. Și ea zâmbea amar, pentru că fiecare zi în plus era un chin.
Avem o prietenă de familie, o mamă singură, care de fiecare dată când încheie o conversație (la telefon sau pe e-mail) cu băieții ei, le spune: „Te iubesc!”. Sunt vreo 15 ani de când am auzit-o prima dată spunându-le așa și atunci mi s-a părut foarte ciudat. Ne-a spus: am o vârstă, nu știu când vorbesc cu ei ultima dată, vreau să știe că îi iubesc.
Dar chiar trebuie să le spună de fiecare dată? :)
Ei bine, o să râdeți, dar am preluat și eu treaba asta. Le spun alor mei întotdeauna că-i iubesc, seara, la culcare, când plec de acasă, când vorbim la telefon sau pe Facebook, pe WhatsApp etc. Celor dragi, dar nu atât de apropiați, le trimit pupici virtuali. Lasă, să fiu eu aia ciudată.
Te urci în mașină și nu știi dacă mai ajungi acasă. Te duci la metrou și te aruncă o nebună pe șine și mori „cu zile”. Nu există garanții în viață, de aia e mai bine să îți iei măsuri de precauție și să nu te desparți niciodată supărat de un om la care ții, că poate soarta vă desparte de tot și vei trăi o viață întreagă cu regretul că nu i-ai spus că-l iubești când trăia.
Odihnește-te în pace, Florin!
Imi esti draga pentru ca iti sunt dragi oamenii buni. Cu cat iti sunt mai dragi ei, cu atat imi esti tu mai draga mie.
Problema e ca aproape ca nu exista pe pamant oameni buni, iar cei care sunt buni nu sunt asa prin ei insisi, de fapt ei nu au absolut nicio legatura cu bunatatea pe care o emana si arata…
Ce ti-am zis mai sus este un adevar…