„Un suflet cald să mă-nţeleagă”

Am primit, zilele trecute, o invitaţie la o nuntă. Asta-i ca o amendă pe care nu poţi s-o plăteşti în 24 de ore. Sau e o invitaţie la o cină pe care o s-o plăteşti scump, scump de tot. Dar gata cu glumele de autobază, discutăm aici despre lucruri serioase, da?

Citind textul – chiar, mai citeşte cineva textele siropoase de pe invitaţii? -, mi-am amintit de invitaţiile „de pe vremuri”. Pe vremuri, bunica mea păstra toate invitaţiile la nunţi într-o cutie de carton destul de mare. Cred că a năşit jumătate din sat, nu de alta, dar mai toţi cunoscuţii – şi necunoscuţii – de prin sat îi spun „nănaşă” şi are tone de poze în care ea şi bunicul meu apar lângă miri, ţinând în mâini lumânările alea uriaşe. Deci avea bunica mea o grămadă de invitaţii la nuntă.

Într-una din verile petrecute la ţară, plictisită şi, probabil, lipsită de reading material, luasem la rând sertarele cu poze şi aşa am ajuns şi la cutia cu invitaţii la nuntă. Eram mică, dar am memorat un text care se repeta obsesiv pe 90 la sută dintre invitaţii:

Un suflet cald să mă-nţeleagă
L-am căutat o viaţă-ntreagă
Să fiu a lui, să fie-al meu
Azi se-mplineşte visul meu!

Cât de adânc! Cât de adânc!!! Deci textul era, clar, standard. Vreo poezie scrisă de secretara care prelua comenzile pentru invitaţii. Nu cred că un bărbat a putut scrie aşa ceva, nu vreau să cred asta.

Viitoarea mireasă comanda invitaţiile şi, profitând de faptul că viitorul soţ era la serviciu sau la o bere cu amicii, alegea ea textul. Uite poezioara asta, că-i drăguţă, vorbeşte despre cum mi-am căutat eu toată viaţa un provider suflet cald care să mă înţeleagă [cine îşi caută sufletul pereche după criterul ăsta? Dacă vrei pe cineva care să te înţeleagă, nu cu care să te înţelegi bine, înseamnă că eşti isterică şi ai nevoie, din când în când, să fii înţeleasă] şi acum, că l-am găsit, se împlineşte visul meu. Ăsta mi-a fost scopul în viaţă: să mă mărit!

Problema e că eu n-am înţeles până acum, când mi-am amintit poezia asta stupidă, care era mesajul ei. Sunt foarte mulţi ani în care nu m-am gândit deloc la invitaţiile alea vechi şi la poezioara standard de pe ele, dar acum mi-am amintit-o şi… „un suflet cald să mă-nţeleagă” nu e corect. Ori pui „să mă-nţeleagă” între virgule, ori strici rima şi scrii „un suflet cald care să mă înţeleagă”.

Limba română n-a fost nici în urmă cu 20 de ani pe placul tuturor românilor. Da’ mă „bucur” să văd că mesajul există şi acum.