După o noapte cu puţin somn şi un drum lung, joi seară am ajuns la Bucureşti, pentru că vineri urma să particip la cel de-al doilea „How It’s Made” românesc, la fabrica Danone. Primul a fost la Farmec, doar că acolo nu am avut voie să filmez şi nici să fotografiez ceea ce văzusem.
Din păcate, nu m-am simţit în stare să merg la party-ul lui Manafu de şase ani de blogging. Cum mai aveam doar câteva ore de somn până dimineaţă – şi mă ştiţi că eu nu-s obişnuită să mă trezesc devreme, eu mă culc devreme, adică pe la 5-6-7 dimineaţa! -, am preferat să mă pregătesc pentru a doua zi. Încă regret că nu am ales să merg la party, dar cred că dacă m-aş fi dus, regretam că nu am rămas să dorm, pentru că eram pe minus cu orele de somn şi nu mă simţeam în stare de nimic.
Ştiţi petrecerile cu bloggeri la care muzica e întotdeauna prea tare şi nu poţi să te înţelegi om cu persoană? Ei bine, asta nu a fost aşa. Mi-a zis Sebi, dar când mi-a zis era deja vineri. :)
Şi a venit ziua de vineri. Pentru că dormisem cât de cât [nu vă mai spun că m-am uitat la săriturile pe schiuri de la trambulină, pe Eurosport], am sărit din pat la primul strigăt al telefonului. Asta e o mare chestie, pentru că Nokia E63-ul meu ştie ce înseamnă să încerci să-ţi trezeşti proprietara şi ea să apese pe snooze chiar şi de 10 ori. După cele 10 încercări eşuate, telefonul îşi bagă picioarele şi mă lasă să dorm cât vreau eu.
Nu am plecat de la hotel la ora stabilită pentru că a trebuit să aşteptăm după Lovin… aşa că am profitat de timpul de aşteptare ca să socializez cu Nebu, Zăineasca, Ioana „RozSauNu”, Kookool şi cine-o mai fi fost pe acolo [v-am spus, nu sunt obişnuită cu dimineţile]. Pentru că am ajuns ceva mai târziu, vizita s-a prelungit până după ora 17 – nici la locul meu de muncă nu merg de la 9 la 17, în schimb am făcut-o pentru Danone. Şi a meritat, zău.
Dacă o să fiu vreodată suficient de bogată încât să pot face numai ce-mi doreşte inimioara, aş vrea să călătoresc şi să vizitez toate fabricile din lume! Am zis!
După vizita la Danone, ne-am întors la hotel pentru un picuţ de odihnă, iar pe la 9 jumate am plecat spre centrul vechi, unde ne aştepta un program de karaoke. N-a fost să fie nici de data asta: era deja târziu şi eram prea obosită ca să beau suficient de mult încât să cânt în public. Oricum cânt destul pe maşină, dacă am muzică bună. Sebi ştie, Tudor poa’ să confirme. Dragoş Asaftei avea pe mână o brăţară din cauciuc/silicon de la F64, care imită inelul de pe un obiectiv de DSLR. Folosind metode specifice, Sebi l-a convins că eu, mare colecţionară de brăţări din silicon, am mare nevoie de brăţara aia. Nu a trebuit să se chinuie prea mult, pentru că Dragoş e un drăguţ [doar aşa-i spune şi numele] şi mi-a oferit-o. Mulţumesc frumos!
Şi s-a mai întâmplat ceva frumos: dragul de Piticu a venit până în Mojo doar ca să-mi aducă un pix de la Google. Săru’mâna, man, restecpa! Ştiţi că eu nu mai colecţionez pixuri de vreo doi ani, aşa, dar nu ştiu cum se face că reuşesc să le adun în continuare. ;;)
Gălăgia produsă de cântăreţii de ocazie şi fumul pe care-l făceam toţi în clubul Mojo ne-au pus capac şi am plecat spre hotel. Nici de data asta n-a fost să fie, pentru că la intrare ne-am întâlnit cu Ivo, care ne-a dus la o bere în Beer O’Clock. Foarte mişto localul, bună berea, doar că noi eram rupţi de oboseală şi a doua zi ne aştepta drumul de întoarcere…
Drumurile spre Bucureşti se termină întotdeauna bine: de la Piteşti „iei” autostrada şi intri în Bucureşti relaxat şi pregătit sufleteşte pentru traficul care te-aşteaptă. La întoarcere, în schimb, începi bine, cu 120 de kilometri de autostradă, şi continui cu viteza melcului spre Valea Oltului. Sibiu, Sebeş, Orăştie şi ajungem întotdeauna rupţi de oboseală şi cu gândul că data viitoare mai bine mergem cu trenul. Dar e mai bine cu maşina, pentru că altfel nu aş avea cum să ajung, măcar o dată pe an, la magazinul meu preferat: IKEA.
De data asta mi-am făcut damblaua şi m-am întors acasă cu o masă verde. Mare. Pe care am pus-o în bucătărie. Şi, desigur, o sacoşă de alte chestii strict necesare.
N-am ajuns, aşa cum speram, la un magazin Manufaktura. Când am fost prin Bucureştiul meu, la magazinul de lângă Hanul [lui] Manuc am găsit cosmetice cu bere, aşa că nu m-am putut abţine şi i-am luat lui Sebi un săpun… cu bere. A fost cel mai frumos mirositor săpun pe care l-am avut vreodată. Încă mai păstrez o bucăţică din el, ca să-mi amintesc că trebuie să trec pe la Manufaktura când mai ajung în Bucureşti. Poate data viitoare.
Am ajuns acasă pe la 20 şi ceva, rupţi de oboseală şi visând doar patul nostru imens. De adormit am adormit târziu, dar azi am dormit cât am vrut eu m-a lăsat Sebi.
Şi de mâine azi începe o nouă săptămână de muncă. Ăsta a fost weekendul meu. M-am inspirat de la Tomata cu astfel de posturi ultra-personale, dacă nu le mai vreţi pe blog, let me know lăsaţi-mă să ştiu anunţaţi-mă.
P.S.: Vremea în Bucureşti era superbă sâmbătă, când am plecat noi. Zăpada începuse să se topească, în schimb, şi munţii de apă murdară îngheţată vor „coborî” pe străzile oraşului. Nu vă invidiez, dragi bucureşteni. Nu vă invidiez deloc. Şi autostrada era la fel, umedă şi murdară, până pe la jumătate.