A fost o vreme când, la fel ca toate oraşele reconstruite de Ceauşescu & comuniştii săi, Deva era un oraş gol şi trist. Sau poate nu neapărat trist, dar arăta exact ca un apartament proaspăt zugrăvit, în care nu ai apucat să pui mobilier, pentru că nu ţi-au rămas bani decât de un linoleum şi un taburet.
Aşa era şi Deva: un oraş curat, aerisit, în care au fost demolate clădiri vechi pentru a face loc unor blocuri de locuinţe şi clădirilor mari care urmau să găzduiască magazine, spital, poştă, hoteluri etc. Bineînţeles că în pozele cu centrul abia construit nu aveau cum să fie prea multe elemente, nu erau rondouri cu verdeaţă şi flori, nu erau copaci, nu erau bănci, magazinele nu erau încă populate etc.
Sunt câteva poze în care Deva arată ca un oraş părăsit şi sunt sigură că femeile care apar în cadre au fost plantate acolo de către fotograf, nu treceau ele întâmplător, în formaţie de patru, prin faţa camerei de fotografiat, că efectiv nu aveau unde să se ducă, atât era de gol centrul! Toate magazinele au vitrinele goale, nu se vede nici un pic de marfă în ele.
La parterul acestor blocuri sunt acum multe magazine, majoritatea cu haine, iar între blocuri s-au construit şi mai multe clădiri înalte şi înguste care găzduiesc câte un restaurant sau mai ştiu eu ce. În faţă au fost amenajate locuri de parcare, iar de pe un trotuar pe celălalt nu vezi din cauza copacilor care au fost plantaţi. Pe trotuare şi între scuaruri sunt multe terase, ceea ce nu-i deloc rău pentru trecători – nu ştiu cume pentru blocatari…
Asta e clădirea poştei, în faţa căreia sunt acum bănci, chioşcuri cu ziare/alte cele, copăcei, tot felul de chestii. Ar fi fost aiurea să rămână atât de gol locul din faţa clădirii, nu?
Ei bine, nu. Sunt oameni care confundă amintirea vremurilor de mult apuse cu „ce bine era pe atunci”. Poate că în adâncul sufletului sunt şi ei de acord că nu era neapărat mai bine, ci erau ei mai tineri şi totul părea mai lejer, nu ne aflam toţi într-o goană nebună după bani pe care să-i cheltuim repede ca să nu mai fim nefericiţi.
Toate acestea sunt în trecut. Acum trăim în secolul vitezei, ne deplasăm mai mult cu maşini mici şi mai puţin cu autobuze fumegătoare, iar liniştea era dată şi de faptul că eram mai puţini. Nu am răbdare să caut acum, dar populaţia planetei a crescut încă de când am început eu să scriu acest articol, deci sunt convinsă că în anii ’60-’70 eram, per total, mai puţini şi mai puţin gălăgioşi!
Şi da, recunosc că şi mie mi-ar plăcea să mă întorc un pic în timp şi să mă plimb pe străzile aproape pustii ale Devei sau Orăştiei [oraşele în care am crescut], dar nu mi-ar plăcea să şi rămân acolo. M-aş întoarce oricând la nebunia urbană de azi decât să rămân în pustietatea pe care o regăseam în oraşele româneşti ale anilor 80. Brrr… ce plictiseală cruntă era în zilele de vară când ardea soarele şi nu aveai ce face, că era „oră de linişte” [vreo trei ore, în fiecare după-amiază] şi toţi ceilalţi copii erau în casă, la odihnă. Grrr şi brrr şi mrrr! Mai bine aşa, mai bine un pic de gălăgie.
Foto: Nicu Hada
m`am nascut in `83 si nu am prins mult din comunism, eram copil oricum si habar n`aveam pe ce planeta eram, dar din ce am citit si mi`au povestit altii, nu e nimic dupa care sa fii nostalgic sau sa iti para rau.
pozele astea de pe vremuri pot la fel de bine sa fie facute acum in coreea de nord, exact asa de gol si de trist si de fals arata, niste oameni care trebuie sa para fericiti si se plimba prin pustietate ca sa arate bine poza.
imi plac subiectele astea ca`s curioasa sa stiu cum traiau oamenii pe vremuri si e interesant sa compari cum arata un oras acum 30 de ani fata de cum arata acuma.
Bucurestiul este mai bogat in fotografii din trecut:
’84 – ’86: http://www.muzeuldefotografie.ro/2013/08/romania-vazuta-din-ambasada-sua/
Tot in jurul anului ’86: http://www.muzeuldefotografie.ro/2014/04/bucuresti-in-1986-21-de-fotografii/
Prin ’77: http://www.muzeuldefotografie.ro/2014/02/bucuresti-1977-printr-un-parbriz-de-autocar/
Fotografiile anilor ’80 arata un oras cenusiu, murdar, cu oameni tristi. Imi place si mie sa stiu cum traiau oamenii in trecut, n-am prins nici eu prea mult comunism, dar nu m-as intoarce in vremurile alea. Imi aduc aminte trei lucruri: cozile, frigul si intunericul, iar cand eram la bunica-mea, pe langa intuneric era o liniste mormantala.
Vai, liniştea aia! ORIBILĂ!
@Denisa Bârgău: Da, era chiar oribila linistea aia. Cand era luna plina era lumina, nu gluma. Ieseam afara sa ma uit la stele sau la luna si auzeam avioanele. Nu misca nimic prin sat, eventual paznicii de noapte de la primarie (sau sfatul popular parca-i zicea) fumau si mai povesteau si se auzea de la coltul strazii.
Îmi aduc cu drag aminte de excursia la Deva din 1987: ne-au cazat la un hotel din centru, zău dacă-i țin minte numele, de unde dacă ieșeai și priveai la stânga: magnific! Cetatea! Nu erau prea multe mașini și era mai liniște decât la noi în oraș.Și era mult verde pe acolo.
Avem noi aici aproape un cartier nou: ce contrast cu restul orașului! și-n parc pomișori firavi. Mi-am declarat nemulțumirea și mi-a zis mama soacră că așa era cartierul în care stăm în anii ’70:)
Jos nostalgia, jos critica, trăiască progresul!
Mă gândesc că la Hotel Deva ați stat, că din Sarmis când ieși trebuie să te uiți la dreapta ca să vezi cetatea. Hotel Deva e pe partea cealaltă de drum.
din pacate toate astea raman in trecut….
@Tudor Rovent: Vrei sa zici „din fericire”. Nu inteleg ce e de regretat din vremurile de atunci, vremuri pe care unii dintre noi le-am prins ca final al unei epoci.
Sigur, unora le mergea mai bine pe atunci. Bunica-mea a trait in Romania interbelica, a prins instaurarea comunismului, apogeul si decaderea lui, apoi „democratia” lui Iliescu si n-a regretat niciodata trecutul, desi ar fi avut motive sa regrete unele lucruri.
Cei mai multi oameni regreta faptul ca atunci erau tineri si resimteau altfel greutatile vietii. Sigur, nu se poate nega ca atunci a fost un boom de constructii si dezvoltare. Asa a fost in toata lumea si asa este si acum, doar ca nu la scara heirupistica din comunism.
Eu cred ca in orice cartier nou construit e aceeasi senzatie de nou, liniste, spatii neocupate in totalitate, oameni inca neobisnuiti unii cu ceilalti etc. Cred ca diferenta, sau ma rog una dintre ele, e ca dupa revolutie s-a cam construit/peticit fara un plan urbanistic in cap, asa ca a iesit ce a iesit, in unele locuri mai fain, in altele mai putin. Imi plac fotografiile, le-ai gaist pe vreun site? Vad ca vizavi de posta inca sint cladirile vechi, nu apar blocurile noi unde era Casa Cartii pe vremuri, acum nici nu mai stiu ce e. Eu am copilarit fix in Deva, in anii 80, dar liniste si plictis din asta duminical cum sugereaza fotografiile nu prea am trait. Poate si pentru ca intre blocuri viata era alta.
Eu am copilărit la Orăștie, dar bunicii mei locuiau fix în centrul Devei, așa că vara eram pe acolo și chiar asta era atmosfera, de plictiseală cruntă. Mă bucur că am crescut și că am scăpat de acele zile interminabile și groaznic de plictisitoare, în care singurul zgomot era cel făcut de guguștiucii de la geamuri. Grrrr.
domne ce de-a beton comunist sinistru si ce contrast cu cladirile din planul 2, care totusi arata bine