Unul dintre lucrurile pe care, poate, nu toți părinții ne învață acasă este că parfumul trebuie aplicat discret. Aveam o vecină care se dădea cu un tub întreg de spray când ieșea din casă, pentru că în România de imediat de după Revoluție, ea era patroană de magazin cu produse de lux și nu puteai să te afișezi fără să arăți.
Doamna aia, dacă nu i-a spus nimeni că s-a parfumat prea tare, nu a învățat-o nici pe fiică-sa că trebuie să miroși finuț a parfum, nu să te recunoască lumea după miros. Și fiică-sa poate că a făcut copii pe care, evident, nu i-a învățat ceea ce nici ea nu știa.
Citește și: Officina Profumo Farmaceutica di Santa Maria Novella, din Florența: un loc unic și incredibil de frumos
Și tot așa, din generație în generație, ajungem la bărbații din ziua de azi, care, la fel ca unii bărbați și unele femei din alte vremuri, nu au simțul măsurii când vine vorba despre parfumat. Am în minte pe un cetățean și o cetățeană care pot să intre la orice oră în biroul meu, eu le simt mirosul și după o oră sau două. Mirosul este atât de puternic, încât mă apucă tusea și simt că mă sufoc.
Pe de altă parte, sunt oameni care PUT atât de tare, încât îi prefer pe ăștia mai parfumați, dacă e să aleg între extreme. Totuși, oameni buni, parfumul se aplică discret. Se dă câte un puf pe gât/după ureche și la încheietura mâinii, nu trebuie să faceți duș în parfum sau after shave!
Citește și: La parfumuri, ca la moaște
Recomandarea este să aplici parfumul în aer și să treci prin el, nu să-l aplici direct pe piele, dar ce, suntem proști, să dăm sute de lei pe un parfum și să nu-l folosim așa cum se cuvine?
Ce fițe pe tine. Mâine-poimâine o să ai pretenția unui duș zilnic! :D
Nici chiar așa…
Eu aplic direct pe piele, nu stiam ca trebuie sa dau prin aer si ca as fi proasta sa il consum, daca fac asta…
Una peste alta, ma chinui sa il conving pe al meu sa nu mai dea cu juma’ de tub de spray/ parfum pe el. El e obsedat sa nu puta a transpiratie, se face la axila si tot simte ca miroase, desi i-am confirmat de 943850934850938 de ori ca NU MIROASE si ca e doar paranoia.
I-am spus ca exagereaza si ca e de cacat sa stea langa altii si sa ii sufoce. Cateodata asculta, cateodata nu… Inca mai insist.