Valea Jiului ≠ Hunedoara ≠ Deva

Să lămurim o treabă. Valea Jiului este o regiune care face parte, administrativ și teritorial, din județul Hunedoara. Ea cuprinde localitățile Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani. În fapt, Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu (cf. Wikipedia), dar toată lumea care locuiește în județul Hunedoara știe că atunci când spui Valea Jiului, te referi la toate localitățile situate pe lângă râul Jiu. Și mai au ceva în comun toate localitățile astea: ocupația de bază a oamenilor din zonă a fost, pentru foarte mulți ani, mineritul

„În vorbirea populară noțiunea de «Valea Jiului» face referire la Depresiunea Petroșani din sudul județului Hunedoara. Băștinașii acestei zone sunt cunoscuți sub denumirea de momârlani”, ne mai spune tot Wikipedia.

Totuși, de la Petroșani la Tg. Jiu sunt 58,9 kilometri, iar între orașele Petroșani și Hunedoara este o distanță de 76,8 kilometri. Dinstanța dintre Petroșani și Deva, capitala județului Hunedoara, este de 89,1 kilometri. Aproape că ai putea zice că petroșenenii sunt mai degrabă olteni decât hunedoreni. Ai putea zice, dar s-ar supăra, cred (nu știu!).

Până la urmă, oricât ar fi de departe Petroșaniul de centrul administrativ al județului, locuitorii săi sunt hunedoreni – dacă au de făcut un pașaport, de înființat o firmă sau de schimbat un permis de conducere (sau orice alt act care se eliberează „de la județ”), trebuie să vină 89 de kilometri până la Deva. Sunt câteva instituții care au puncte de lucru și la Petroșani, fiind un oraș mare și atât de îndepărtat de Deva, dar nu toate.

Oamenii din Valea Jiului sunt foarte mândri de ceea ce știu să facă, adică de minerit. Chiar dacă bucureștenilor sintagma „minerii din Valea Jiului” le dă frisoane și le aduce amintiri urâte, nu toți minerii sunt animale fără creier care ar bate studenți nevinovați de dragul lui Iliescu.

Și totuși, pentru unii dintre bucureșteni, restul țării e doar o singură localitate, numită Provincia. Am aflat asta în ziua când, deveancă fiind, unul m-a întrebat dacă mai primim curent gratis.

Context: în vremea când mineritul era „în floare”, minerii din Valea Jiului beneficiau de tarife preferențiale la energia electrică. Era oarecum normal să nu plătească foarte mult pentru curentul consumat, câtă vreme cărbunele scos de ei din pământ producea acea energie electrică.

Dar nu, noi, cei din Orăștie, Deva, Hunedoara – în principiu, cei din afara Văii Jiului nu am beneficiat niciodată de reduceri la plata curentului, doar pentru că erau niște mineri în județul nostru. Bucureșteanul nostru a auzit el ceva, așa că a presupus că toți ăștia din vestul Provinciei au curentul gratis.

attenzione_prostitute-com

De ce scrisei am scris articolul ăsta? Ca să nu se mai creeze confuzii. Mi s-a atras atenția că pe un blog există o referire la Sebi, care este numit bloggerul oficial al Văii Jiului, într-un articol despre ceva ce s-a întâmplat în Valea Jiului. Sunt câteva zeci de kilometri până acolo, e altă lume. Stațiunea Straja nu e chiar în curtea blocului nostru.

Acum eu vreau să cred că deșteptul care l-a numit așa a făcut-o din răutate și nu pentru că e chiar atât de retardat încât să creadă că Valea Jiului e la cinșpe minute de unde stă Bârgău. (Am scris distanța în minute pentru că așa se măsoară distanțele la București și în general în orașele mari).

Știu că e fain să scriem despre subiecte pe care nu le cunoaștem (aproape) deloc doar pentru a mai aduna câțiva „unici”, dar încercați să înțelegeți că nu toți bloggerii scriu pentru spike-uri de trafic. Kthxbye.

6 thoughts on “Valea Jiului ≠ Hunedoara ≠ Deva”

  1. Oh, am fost in Hunedoara de 3 ori. Mie imi place orasul.
    Al meu vrea sa lasam Bucurestiul pentru Hundeoara, ca cica e ieftin si n-ar mai trebui sa gatim in veci la ce preturi au restaurantele :)))))
    Apoi am ajuns in Orsova si a zis ca lasam Bucurestiul pentru Orsova :))
    E un restaurant, „La Crama” ii zice. Doar acolo mancam cand trecem prin Hunedoara. Si mancam pe saturate. Cred ca nicaieri , pe unde am fost, nu am mancat mancare asa buna, asa multa si asa ieftina. Pizza e cam…asa si asa…dar mancarea gatita e dumnezeiasca.
    Si am fost si pe valea Jiului. Care e departe de Hunedoara, da….dar frumos de innebunesti. Pacat de oameni. Pacat ca nu se face nimic.
    Avem o tara superba.

    Asa sunt unii, nu ies mai departe de Afumati, iar vara se duc doar la Costinesti, dar isi dau ei cu parerea despre restul tarii.
    Mda…am fost atat de suparata cand am vazut la stiri incidentul. Nu socata, pentru ca stiam ca romanii sunt tari in gura doar pe net. Dar suparata ca erau atatia barbati acolo. Putea fi mama lor, sora, sotia, iubita.
    Rusine.

  2. „pentru unii dintre bucureșteni, restul țării e doar o singură localitate, numită Provincia” – la fel cum pentru unii Clujeni (ca sa nu zic ardeleni, ca sunt convinsa ca toti cred asta), in restul tarii sunt oamenii prosti, saraci chiar nespalati.
    „Aproape că ai putea zice că petroșenenii sunt mai degrabă olteni decât hunedoreni. Ai putea zice, dar s-ar supăra, cred (nu știu!)” – eu cred ca oltenii s-ar supara sa ii faci pe petroseneni olteni.

  3. Buna ziua, locuiesc in Bucuresti inca din anul 1988, chiar dupa acesti ani de zile nu ma consider „bucurestean” – ador aceasta tara, in nenumarate concedii am strabatut Valea Jiului, defileul, Manastirea Lainici si multe alte zone. Ma relaxez enorm de mult atunci cand circul prin tara, oamenii nu sunt ca in Bucuresti, parca mai au timp si de o vorba buna.

  4. Dezbaterea Ardeal vs. restul tarii n-are rost. Am vazut destule lichele (d)in Ardeal, am intalnit oameni faini la Bucuresti (desi nu-mi place orasul) sau la Constanta.

    Rahaturile cu independenta Ardealului (sau a Banatului, ori a „tinutului secuiesc”) sunt alimentate din exterior. Daca n-au reusit in 1989, au mai incercat si incearca in continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.