În adolescență și tinerețe am ascultat foarte mult melodiile trupei Vama Veche. Tudor Chirilă era rockerul drăguț care compunea piese cu mesaj, interpretându-le apoi cu vocea-i unică.
Timpul a trecut și gusturile mi s-au mai schimbat, am ascultat tot mai puțin Vama Veche, însă de fiecare dată când aud o melodie de-a lui (Vama Veche sau Vama, egal. Tudor Chirilă este vocea, nu poți să ai Vamă fără el), mai ales din cele vechi, constat că știu toate versurile.
M-am bucurat să aud live Cântec prost, e printre preferatele mele. Altfel, Tudor nu a stat la poze nici măcar cu cei din backstage, iar cei din fața scenei au murdărit evenimentul scandând o urâtă lozincă politică. A fost momentul în care am vrut sa plec…
Am plecat înainte de a se termina concertul – nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că a început cu 67 de minute peste ora anunțată şi eram EXTREM de obosită după trei nopți a câte șase ore de somn și o zi prea lungă, începută la 6:30. Și mai aveam și mașina parcată între sute de alte mașini care mă gândesc că au pornit apoi în aceeași direcție.
Măgura Rocks s-a numit înainte Măgura Wave. Este la prima ediție cu acest nume și a treia oară când municipalitatea din Simeria organizează un festival pe dealul de la Uroi. Au avut o idee foarte bună și vă recomand să mergeți, dacă aveți drum (mai ține azi și mâine). Biletul pentru o zi este 40 de lei; eu vreau să îi mai văd pe Les Elephants Bizzares și pe Holograf, sigur va fi multă lume la ei.
Și mai vreau să ajung la Măgura Uroiului pe lumină, că au amenajat frumos acolo, anul ăsta este și camping cu dușuri & all.
Revenind la Tudor Chirilă – este întotdeauna fascinant pentru mine să văd un artist înainte de a urca pe scenă. Fiecare are propriul ritual, propriile tabieturi. La un moment dat, Chirilă a coborât de pe scenă, a luat DSLR-ul cuiva, a urcat pe scenă și și-a pozat toboșarul. Apoi am avut senzația, pentru câteva clipe, că îl văd pe Freddie pe scenă.
Per total, chiar dacă nu am poză cu el, mă bucur că am avut ocazia să îl văd îndeaproape. Experiența de festival e tare faină, dar cred că nu mai am eu vârsta necesară pentru o experiență completă.