Până acum, am avut o vară așa și-așa. Am început devreme, e drept, cu zile călduroase încă din aprilie. Atunci am vopsit niște scări din Hunedoara, transformându-le, pentru câteva luni, într-un punct de atracție.
În copilărie, așteptam vara ca pe o mântuire după nouă luni de școală. Vara era pauza lungă și binemeritată. Acum, este anotimpul când nu mai e întuneric dimineața (când merg la serviciu), precum și anotimpul când încerc să fiu mai mult plecată decât acasă. Anul trecut, de exemplu, am fugit de manelele din cartier în fiecare weekend. Anul ăsta am mai stat pe-acasă, dar simt că timpul se scurge și mai am doar o lună de vară: august.
Toamna este anotimpul meu preferat, e perioada din an când vremea se mai răcorește, nu mai murim de cald (anul ăsta a fost așa și-așa, dar anii trecuți am dus-o dintr-o caniculă în alta și dintr-o inundație în alta, anul ăsta e doar cu ploi și inundații), se fac roadele îngrijite de-a lungul verii și în general oamenii se adună pe la casele lor. Vara încă mai hălăduim…
Zilele de vară au gust pentru că, în general, încep și se termină cu soare. Soarele coace chestii, pe tarabele din piețe e plin de bunătăți sănătoase la prețuri derizorii. Vara, zilele sunt mult mai lungi: soarele răsare odată cu alarma telefonului și apune cu puțin timp înainte de căderea ploapelor.
Am încercat să stau cât mai mult timp pe afară, să fac cât mai mulți pași (mai mult prin oraș, deși mi-ar plăcea să merg mai des pe dealuri), să mă întâlnesc cu soarele și cred că de când eram copil și stăteam toată ziua pe afară, vara asta am petrecut cel mai mult timp în aer liber.
Și nu știu cum vă este vouă vara, dar eu sunt bronzată corespunzător pe brațe, am un bronz perfect de la umeri și până în vârful degetelor. De ce numai pe brațe? Păi pentru că, v-am spus, merg mult pe jos și brațele sunt cele mai apropiate de soare. Măcar am avut inspirația să-mi ridic mânecile și să nu mă bronzez ca un tractorist.