Îmi plac filmele care mă fac să mă gândesc la sensul vieții, dar mai ales la sensul pe care îl dăm, fiecare dintre noi, vieții. De multe ori mă gândesc că suntem niște roboței programați să facă aceleași lucruri zi de zi, să se bucure de viață numai în weekend-uri (dar nu duminica, pentru că lunea trebuie să ne trezim devreme), să tragă o viață întreagă pentru a plăti rate la o casă, la mașini, la mobilă și renovări sau, și mai grav, rate la vacanță.
Câțiva, prea puțini, reușesc să „spargă codul”, ori dau cumva peste rețeta succesului și scapă din matrice. Aceștia sunt fericiții care nu se duc la muncă de la 9 la 17, care nu își iau un singur concediu pe an, care nu sunt nevoiți să se împrumute ca să aibă parte de o vacanță all inclusive.
Sunt în căutarea sensului pe care să îl dau vieții mele. E, probabil, ceasul biologic care ticăie, chiar dacă mă lăudam că am trecut doar de prima treime din viață, adică primii 33 de ani din totalul de 99 pe care intenționez sper că o să apuc să-i trăiesc. Mai am vreo 10 ani în care pot să fac un copil și să fiu considerată o mamă normală și nu o babă care face copii „la vârsta aia”. 10 ani de presiune socială, iar copilul nu mai vine. Iau în calcul și posibilitatea asta.
Ce am învățat eu până la vârsta asta este că trebuie să te bucuri de fiecare zi. E greu să te bucuri chiar de fiecare clipă și poate fi de-a dreptul obositor, dar în fiecare zi trebuie să găsești cel puțin un lucru bun, pe care să ți-l notezi – fie și mental mintal – și de care să te bucuri cu adevărat.
Și mai trebuie să găsești ceva care să te facă fericit, dacă nu ai găsit încă. Un serviciu căruia îi spui „scârbici”, un șef care-ți mănâncă zilele sau un program care nu îți lasă timp pentru viața personală sunt tot atâtea motive de a-ți da demisia. Și ce dacă pierzi mașina luată în leasing? Oricum nu mai ai unde să mergi zi de zi cu ea. Ai rate la casă? Cum ți-ai găsit serviciul ăsta, îți găsești altul, care să te facă dacă nu fericit, măcar mai puțin nefericit.
Trebuie să faci tu câte ceva pentru tine, pentru fericirea ta. Fă ceea ce-ți place, chiar dacă nu-ți permiți decât în doze mici: o plimbare prin parc, o ieșire în oraș singursau cu prietenii, un drum cu mașina fără destinație, o zi întreagă petrecută în mall, un maraton de filme în timpul căruia să nu te dai jos din pat decât pentru a merge la bucătărie și la baie, orice te face fericit. Spectacolul vieții este este fascinant, nu îl lăsa să treacă pe lângă tine.
În cazul meu, plăcerile NEvinovate sunt vlogurile de pe YouTube, arts and crafts sau lucrurile pe care le fac „cu mânuțele astea două”, serialele și orele în șir petrecute pe Pinterest, în căutare de idei noi de organizare a casei. Chiar mă gândeam: OK, și când voi avea mobila pe care mi-o doresc în toate camerele, când voi fi înlocuit gresia din bucătărie și hol, când toată casa va fi organizată așa cum îmi doresc, atunci ce mai urmează? Către ce îmi voi canaliza energia când totul va fi în ordine?
Păi nu mai bine mă bucur eu de casa deloc perfectă pe care o am? Drumul către perfecțiune e mai interesant decât destinația. Când o să am casa perfectă, va trebui să îmi găsesc altă ocupație.
Am citit undeva că timpul irosit făcând ceea ce îți place nu este deloc timp irosit. Sunt 100% de acord. Haideți să nu ne mai simțim vinovați pentru că facem lucruri care ne plac. Dacă îți place să te joci pe calculator, să te uiți la filme, să gătești, să petreci ore în șir probând haine, să stai cu orele la beri/cafele etc., înseamnă că nu pierzi timpul, ci petreci timp de calitate cu tine sau cu prietenii. Nu știu cine ne-a băgat în cap ideea că pierdem vremea.
Am scris acest articol inspirată de Mărgăritar, care ne sfătuiește să redescoperim bucuria simplă a fiecărei zile și să nu lăsăm nici un moment să treacă pe lângă noi. Viața e mai dulce atunci când suntem fericiți, nu?
Pe voi ce vă face fericiți? Ce gânduri vă fac să zâmbiți?
Gandul ca mai e un pic si vine weekendul ma face fericit ca voi fi alaturi de familie secunda de secunda, minut de minut…
Ce drăguț!
„All work and no play makes Jack a dull boy” – spune un proverb. S-au facut si niste studii care spun ca lipsa unei activitati placute pe un fond de multa munca duce la efecte extrem de neplacute – depresie, psihoze si alte chestii nashpa.
Din pacate insa nu ne putem permite intotdeauna sa ne distram/relaxam asa cum trebuie din motive de locatie, bani, etc.
Io mai evadez cu bicicleta pe malul Dunarii si pe coclaurile din jur ( is la tara momentan ). Ma mai rasfat recitind ce carti mi-au mai ramas din adolescenta – macar asa imi mai desprind ochii de monitor. Sesiuni de joaca cu catelul (o bestie ciobanesc carpatin). Fumat o tigara la fereastra de unde pot sa vad dunare, padure si mult orizont. Urmarit seriale preferate. Munca in gradina – foarte relaxant sa lucrezi cu mainile dupa ce te epuizezi intelectual. Citit bloguri care-mi plac – tu, boemul, groparele, nebu, etc.
Si asta-i tot ce-mi permit deocamdata in materie de fun.
Cand o sa-mi permit am in plan zbor cu deltaplanul, detectie (legala) de metale sa satisfac arheologul din mine, calatorii prin lume – Antarctica, Amazon, calatorii lungi cu masina, caiac pe Dunare si pescuit.
:D
Eu zic că stai destul de bine, deocamdată – cel puțin în comparație cu noi, amărâții de la oraș, care respirăm noxe cu praf și mergem la muncă de la 9 la 17. Nu e neapărat cazul meu, dar, nu sunt departe.
Cateodata imi vine sa-mi scriu demisia si sa ma mut la tara. Mi-as face o gospodarie aproape in intregime autonoma. M-as plimba pe dealuri, prin padure, as face poze de pe unde as ajunge. Mi-as amenaja o camera tematica, in stilul anilor ’70-’80, cu aparatura audio-video din acei ani, unde as citi carti, reviste si ziare vechi si as asculta discuri si benzi vechi.
Deocamdata, constat ca nu prea fac nimic. All work and no play.
Ce frumos! Păi cum era vorba aia: a journey of a thousand miles begins with one step?
Mai am vreo 10 ani in care sunt „legat de glie”. Vreau sa pun ceva bani de-o parte, cu care sa imi cumpar o casuta undeva la munte si un 4×4 mai vechi, dar cat de cat fiabil (stiu deja marca si modelul).
Din pacate, cu cat urci mai mult, cu atat sunt satele mai pustii, si mi-e de hoti, nu de altceva. Apa sa fie si lemne; curent electric se face (am vazut cateva tutoriale despre cum sa faci o eoliana, exista si panouri solare, iar daca am noroc de ceva apa curgatoare e si mai simplu). Cu telefonul e mai greu, daca nu e semnal la mobil, dar se poate rezolva si asta: cu niste costuri suplimentare, o cartela prepay de date si multa munca se poate beneficia si de internet si de „fix”
Da, viata e o suma de mici bucurii pe care trebuie sa invatam sa le apreciem… concentrandu-ne mai degraba pe lucrurile care ne ies decat pe celelalte.
Sigur că e important să visăm și să ne dorim mai mult, dar uneori trebuie să punem totul pe pauză, să tragem adânc aer în piept și să ne uităm în jurul nostru: avem mai mult decât visează alții, să ne bucurăm un pic de ce avem.
Nu ma deprimati ca abia am scapat de la munca. Cred ca toti tindem catre a parasi orasul sufocant si sa ne mutam in alta parte. Culmea este ca nu i-am auzit pe parintii mei sa se planga de aceste lucruri, de care ne plangem noi, pana tarziu in 90 si ceva. Se intampla un fenomen pe care noi nu il intelegem si nu il evitam. Eu ma intreb ce as putea sa fac pentru mine. O pauza. Nici nu mai stiu ce imi place sa fac.
Te inteleg perfect.