Cum ar fi viaţa fără Google?

Aceia dintre voi care au peste 20-25 de anişori probabil că-şi mai amintesc de vremurile în care motorul de căutare Google era la început. El a fost lansat în septembrie 1997, eu mi-l amintesc de prin 1999-2000. Abia în 1998 m-am conectat şi ţin minte că aveam mereu o agendă la mine, iar pe prima sau pe ultima pagină aveam notate, cu pixul, „bookmarks”. 

Pe lângă multele parole pe care trebuia să le ţin minte – şi pe care, pentru orice eventualitate, mi le notasem în agendă -, mai aveam şi toate link-urile interesante, pe care le vizitam cu o oarecare frecvenţă şi pe care mi-ar fi fost greu să le ţin minte. În agendă. Link-uri scrise de mână! Şi, atenţie!, nu toate site-urile aveau nume scurte, ca astăzi, nu scriai o.ro în bara de adresă şi ajungeai la blogul lui Orlando, aproape întotdeauna trebuia să scrii şi www. înaintea adresei, pentru că exista posibilitatea să nu meargă altfel, ba uneori mai trebuia să tastezi inclusiv „/index.html” ca să poţi vedea site-ul căutat.

Forumurile erau la mare modă înaintea „erei” motoarelor de căutare şi topic-urile aveau nişte adrese atât de complexe şi toate erau atât de prost organizate, încât îmi vine să mă iau cu mâinile de cap când mă gândesc cât timp am pierdut tastând aiurea, căutând anumite subiecte fără să am la dispoziţie un motor de căutare care să mă fi ajutat…

Viaţa fără motoare de căutare

Imaginaţi-vă cum ar fi să nu mai ţineţi minte cum se numeşte site-ul ăla fain cu imagini din trafic, de exemplu, şi să trebuiască să vi-l amintiţi, neexistând nici o altă variantă prin care să puteţi da de el. V-aţi stoarce creierii până să vă amintiţi TraficTube, vă garantez eu! Aţi citit o reţetă faină pe care vreţi s-o faceţi, dar nu mai aveaţi toner la imprimantă şi nu aţi putut s-o printaţi? Atunci aţi face bine să ţineţi minte că pe băiatul cu mâncarea bună îl cheamă Adi Hădean, că altfel nu aveţi cum să-i mai găsiţi blogul pe Internet!

Mie mi-a fost foarte greu să-mi gestionez bookmark-urile atunci când am renunţat la a le mai scrie în agendă, pentru că se înmulţiseră îngrijorător. Le-am adunat pe toate cu Ctrl+D, dar erau deja peste o mie şi mă apăsa vina că nu mai aveam timp să le verific pe toate şi nici nu reuşisem să le organizez cumva. Într-o bună zi, le-am luat la puricat şi le-am şters aproape pe toate; multe nici nu mai erau de actualitate.

Astăzi, sunt liniştită pentru că ştiu că am tot ce-mi trebuie la un click distanţă. Google mă ajută şi cu pozele – chiar, trebuie să-mi fac ordine şi în contul de Picasa!, mailurile sunt toate în Gmail, dacă vreau să ajung undeva mă ajută Google Maps, iar dacă nu-mi amintesc ceva, dacă nu mai ştiu câţi litri sunt într-un galon, câţi kilometri într-o milă sau vreau să aflu cursul valutar, apelez întotdeauna la Google Search.

Reversul medaliei

Dar pentru că Google nu poate fi doar lapte şi miere, un produs oferit nouă gratuit pe care să-l folosim după bunul plac, a apărut SEO – search engine optimization, cunoscut şi ca SPAM. Nu e ca spam-ul pe care îl primiţi în căsuţa de e-mail, dar e tot pe-acolo. Ca să apară cât mai „sus” între rezultatele date de Google la anumite căutări, proprietarii de site-uri fac tot felul de mânăreli.

De exemplu, Google „vede” de cinşpe mii de ori numele „Denisa” pe blogul ăsta, dar dacă firma Denisa SRL angajează un „expert SEO” care să-i aducă site-ul pe prima pagină, expertul face tot felul de „optimizări” pe site-ul firmei Denisa SRL şi reuşeşte să păcălească motorul de căutare – în speţă Google – că Denisa SRL are cu 30 la sută mai multă Denisa decât blogul Denisuca.com. Şi Google fie îl crede, fie îi ia banii ca să afişeze site-ul firmei Denisa SRL pe prima pagină.

Cine o caută pe Denisa Bârgău trebuie să „măture” printre zecile de firme cu Denisa în nume ca să dea de blogul căutat. Denisa Bârgău o fi relevantă, dar nu este mai relevantă decât cei care plătesc ca să fie primii.

Cam astea ar fi, pe scurt, pro’s & con’s pentru Google. Pentru mine rămâne, totuşi, o unealtă nepreţuită. Chiar dacă îmi arată mult spam, chiar dacă uneori trebuie să ajung pe pagina a şaptea ca să găsesc ceea ce căutam, măcar am cum să găsesc naibii ceea ce caut!

Acum 15 ani, umblam cu agenda după mine. Astăzi am Google la purtător.