Viaţa socială, în funcţie de vârstă

Tinerii, la nunţi

De când mă ştiu, n-am mers la prea multe nunţi. Cred că le pot număra pe degetele de la o mână sau cel mult la degetele de la ambele mâini [am 10 degete în total :D]. Am ştiut dintotdeauna că faptul că nu merg la nunta unor cunoştinţe sau rude îndepărtate va însemna că nici ele nu îmi vor returna favorul, da’ nu mi-am făcut griji. N-am vrut să facem nuntă tocmai pentru a nu-i face pe prietenii noştri să se simtă obligaţi să „contribuie” cu ceva. În schimb, prietena mea cea mai bună este, aşa cum scriam aici, în focurile pregătirilor pentru nunta care va avea loc în mai 2011. Şi mi-a povestit, printre altele, că şi-a cumpărat o rochie pentru noul sezon de nunţi. Cum vine asta, noul sezon? Păi, zice, am fost la o grămadă de nunţi în ultimul an, toată lumea în jurul meu se căsătoreşte.

M-am simţit foarte norocoasă; am foarte puţini prieteni şi deci foarte puţini care se căsătoresc, aşa că nu trebuie să-mi planific bugetul în funcţie de nunţile la care trebuie [e musai] să merg. #:-s Vine o vreme în viaţa fiecărui tânăr, pe la 30 de ani, am constatat eu, când tot mai mulţi prieteni de-ai săi hotărăsc că vor să trăiască împreună până la adânci bătrâneţi şi-atunci trebuie să fie „premiaţi” cu un cadou de casă nouă. Nu judec pe nimeni, dar mi se pare o adevărată corvoadă să ai atât de mulţi prieteni responsabili şi un singur salariu din care să-i „premiezi” pe toţi.

Bătrânii, fascinați – sau nu – de boli și de moarte

Cred că, de la o vârstă încolo, oamenii sunt fascinați de boli – mai ales de bolile de care suferă alții – și de moarte. Să vă explic: în afară de pensii, sănătatea și mai ales lipsa acesteia pare să fie subiectul preferat pe care-l discută bătrâneii de 70-80 de ani. Nu spun că toți sunt așa, am cunoscut și oameni preocupați de alte subiecte, dar am dat și peste mulți bătrâni cu atât de mult timp liber la dispoziție, încât știu exact de ce boli suferă vecinii, neamurile și vedetele.

Păi da, că dacă o vedetă [sau „vedetă”] vine la TV și spune că are cancer, bătrânii au despre ce să discute. A făcut vreunul de la TV infarct? Uau, hai să analizăm și să vedem de ce-o fi ajuns aici. Îi stresat, săracu’, plus că ai văzut ce roșu era în obraji? Sigur are colesterolu’ mare.

Am observat chestia asta la bunică-mea. La un moment dat, mama se întreba de ce-o fi dispărut Adrian Ursu de la Realitatea, iar eu i-am spus că am citit pe undeva că a făcut infarct. La auzul cuvântului „magic”, bunică-mea a scos capul din cameră şi, foarte interesată de subiect, m-a întrebat: „Cineee? Cine a făcut infarct?!!”.

O altă rudă de-a mea, ajunsă la 60 şi ceva de ani, se întâlneşte cu multe cunoştinţe în situaţii mai puţin plăcute decât nunţile despre care vorbeam mai sus: la câte-un priveghi. Nu-i vorbă că nu îşi vede prietenii şi altundeva, dar în ultima vreme par să fie tot mai dese ocaziile astea neplăcute. Şi e atât de urât şi de trist la priveghi… în primul rând, e gândul că te duci în casa unui om care tocmai a murit, rudele-i sunt îndurerate, toată lumea plânge, femeile au ochii roşii şi cearcăne adânci. Intri pe uşă şi nu poţi să spui „Bună seara!”, că numa’ bună nu-i. Trebuie să spui „Dumnezeu să-l ierte” pe post de salut.

Şi normal că în condiţiile astea bătrânii sunt tot mai trişti; găsisem la un moment dat un jurnal de-al bunicului meu [fie-i ţărâna uşoară] în care scria despre prieteni vechi care au murit. Era trist, se simţea părăsit, în plus, mai suferea şi de-o boală care-l lăsase imobilizat şi asta-i mai lipsea: să afle că unii de vârsta lui s-au stins. Nici nu-i de mirare că a murit destul de tânăr…

N-am nici o concluzie, poate mă ajutaţi voi.