Vlog #7: Câteodată e bine să ieşi din zona de confort

Sâmbătă seara am mers în club. Eu, care nu agreez bumţi-bumţi, am strâns din dinţi şi am fost şi şofer, deci n-am putut nici să beau decât Granini şi cola. Şi peste toate astea, am mers la Orăştie, pentru că noi n-avem cluburi în Hunedoara, sau dacă avem, sunt cu manele, că deh…

Am suportat cu stoicism nebunia de muzică de club, iar după vreo oră am ieşit să mă plimb puţin prin centrul [vechi? o fi şi alt centru, mai nou?] al oraşului. Bineînţeles că mi-am luat camera cu mine, ştiam încă de când am plecat de acasă că voi face un vlog, ceea ce nu ştiam e că oraşul s-a schimbat mult în bine de când nu l-am mai vizitat eu. Ultima dată când m-am plimbat aiurea prin centrul Orăştiei a fost în 2009, adică pe vremea când aveam DSLR [o cameră foto cu greutate, la propriu şi la figurat]. Planul era ca în primăvara asta să fac cumva şi să mă trezesc devreme într-o zi de weekend, ca să merg la Orăştie, că acum am maşină şi permis, da?, şi să filmez oraşul. Iată că prietenii din Hunedoara mi-au luat-o înainte şi am ajuns în oraşul copilăriei mele mai devreme decât am plănuit, numai că nu pe lumină. E bine şi-aşa, deocamdată.

Aş fi zăbovit mai mult, dar îmi lăsasem geaca la garderobă şi nu m-am gândit că e atât de frig noaptea! De-asta imaginile din filmarea de mai jos sunt mişcate, pentru că tremuram. De frig, nu de frică; jandarmii patrulau întruna prin centru, lucru care mi-a dat un sentiment de siguranţă.

Ce mi s-a părut foarte interesant a fost contrastul dintre gălăgia şi nebunia din club, de unde garantat ieşi cu urechile înfundate, şi liniştea din centru. Aţi observat că afară a trebuit să vorbesc în şoaptă ca să nu deranjez pe nimeni [îmi place să cred că toate clădirile din centru sunt locuite de oameni obişnuiţi], iar când am ieşit din club nu-mi mai simţeam urechea stângă. De la o vârstă… Între club şi centru sunt 200 sau 300 metri, lucru care se poate vedea şi din filmare. Tarabostes este situat la subsolul magazinului Palia.

Întoarsă în club, am avut o surpriză plăcută. Pe când mă pregăteam să trag de Sebi ca să plecăm, aud dintr-o dată acordurile melodiei Ich Will, cântată de Rammstein. Whaaat? Rammstein în club? Au înnebunit salcâmii? Nu mi se păruse, chiar era melodia celor de la Rammstein, cântată de o trupă senzaţională. Vocalista are o voce superbă şi orice melodie ar fi cântat, ar fi sunat extraordinar. Mai ales după două ore de bumţi-bumţi-bumţi-bumţi. O să aflu eu şi cum se numeşte trupa cu pricina, poate vede vreun tânăr orăştian articolul ăsta şi-mi spune, că nu am văzut nici un afiş pe nicăieri.

Timp de aproximativ o oră, oamenii au cântat live melodii relativ noi, pop-rock, a sunat foarte bine, doar că noi eram fix sub una dintre boxe şi în înregistrare se aude un fâşâit oribil. După ce s-a terminat cu rockereala, a reînceput muzica de club, moment în care noi ne-am luat picioarele în spinare şi am plecat, că aveam drum lung până la Hunedoara. :D Şi tot atunci au început şi gagicile care veniseră acolo pentru dans să se ridice de pe la mese şi să facă ce ştiau ele mai bine: să-şi scuture toate alea.

Per total, a fost o experienţă plăcută. Am plecat la club cu aşteptări mici şi a existat un moment în care nu aş mai fi vrut să plec. Doamne, şi cât e de plictisitor să stai în club, ascultând bumţi-bumţi, fără alcool în instalaţie!