Burgul medieval Volterra, din Toscana: Orașul de piatră

Pentru noi, românii, o cetate medievală încă locuită nu e un lucru chiar atât de ieșit din comun: doar avem Sighișoara, singurul oraș-cetate locuit din sud-estul Europei. Și e adevărat că Sighișoara este o cetate senzațională, cu care m-aș prezenta oricând cu mândrie, la orice târg internațional de turism.

Numai că Volterra e altfel. Nu am mai fost la Sighișoara de câțiva ani, însă sunt convinsă că oricât ar fi evoluat, oricât de mult ar fi fost amenajată, nu are cum să fie la fel de întinsă ca Volterra, pentru simplul motiv că Volterra are o suprafață totală de 252 km². Cetatea a fost locuită încă de la sfârșitul secolului 8 îH, conform Wikipedia. Are origine etruscă și a aparținut și romanilor.

Nu aș fi mers aici, dacă nu ar fi tras Alina de mine să văd acest loc minunat. Și nici măcar nu aș fi știut cât de mult aș fi regretat! Pe nedrept, sătucul medieval (sau burgul, în italiană borgo) Volterra, căruia eu i-am spus Orașul de piatră, nu beneficiază nici măcar de 10% din reclama care i se face turnului înclinat din Pisa. Și, cel puțin din punctul meu de vedere, ar merita mult mai mult.

În Pisa chiar nu ai ce face după ce ai văzut turnul. Te duci, îți faci clasica fotografie de tip YOLA (io, la Turnul din Pisa), cel mult dai 18 euro/persoană ca să urci în turn și să te dai mare când ajungi acasă că tu ți-ai permis, după care mai dai o sumă considerabilă pe suvenirurile pe care le vând negustorii în zona din fața grădinii care găzduiește turnul și o biserică, apoi gata, pleci, că nu mai ai ce face, nici ce vedea. Poți cel mult să te duci la mare, că Pisa e chiar la malul mării.

Dacă centrul Florenței mi s-a părut înghesuit, aflați că pe unele străduțe din Volterra totul* pare făcut în versiune demo: terase cu câte două mese, toalete în care trebuie să intri într-o parte, scaune mici, uși înguste, tarabe minuscule și așa mai departe.

* Totul, cu excepția clădirilor vechi, impunătoare, menite să sublinieze importanța celor care le locuiau sau care lucrau acolo (primar, preot etc.). Aici, tu ești cel care se simte mic.

Am intrat, pentru câteva minute, în Catedrala din Volterra. S-a întâmplat ceea ce mi se întâmplă mereu când pășesc într-o catedrală sau biserică: parcă trec într-o altă lume. Mi se pare fascinantă și în același timp înfricoșătoare liniștea din interiorul acestor clădiri. Aici, se auzea un cor cântând. Nu apucasem să evaluez dimensiunile catedralei, așa că am crezut că există în realitate un cor care cânta. Dar atunci de ce era biserica atât de goală? Nu știau oamenii că e slujbă, că se cântă? :) De fapt, slujba se auzea din niște boxe foarte high-tech, dispuse pe perete, în așa fel încât atunci când intrai în catedrală să ai impresia că te întâmpină un cor adevărat. Na, mai evoluează și biserica…

Volterra este, pentru mine, genul de orășel în care m-aș muta mâine, dacă mi s-ar oferi posibilitatea. Nu contează că nu este nici un supermarket pe o rază de câteva zeci de kilometri, nu contează că micuțele cafenele au prețuri ca pentru turiști, nu contează nici că nu aș putea să intru cu mașina în cetate sau că parcarea în imediata apropiere a cetății costă circa 4 euro pe oră, pentru turiști, bineînțeles. M-aș muta mâine și nu aș regreta nici o clipă alegerea făcută.

Nici măcar nu știu să explic de unde mi se trage dragostea asta pentru așezările medievale. Știu doar că am crescut într-un orășel cu un mic centru încărcat de istorie, că am iubit Sibiul de când l-am văzut prima dată, că sunt definitiv fascinată de toate filmele făcute în cetăți medievale sau măcar în zone unde încă mai există piatră cubică (deși, culmea, nu pot să dau vreun exemplu de nume de film, pur și simplu le ador dacă se întâmplă să le văd).

Volterra a fost cea mai plăcută surpriză din Italia. Dacă ar fi după mine, aș merge numai din borgo în borgo, aș fotografia ziduri înalte, drumuri pietruite, clădiri vechi, alei înguste și mici magazine de familie cu prețuri mari, ca pentru turiști. ;)

I felt in love with tuscany #tuscanygram #volterra #travel pic.twitter.com/2hoAh2RpPA

— Alessandro Ruaro (@ale_ruaro) November 20, 2015

La un moment dat, la un „balcon” din piața care găzduiește catedrala din Volterra, am avut senzația că sunt într-o zonă a Franței rezervată bogaților. Pe Coasta De Azur, poate… nu știu, pentru că nu am fost încă pe acolo. Dar așa m-am simțit.

Sunt multe magazine mici și foarte mici în Volterra – cu încălțăminte din piele, cu obiecte decorative sau utile din marmură, cu magneți (deh, pentru turiști), cafenele înghesuite în care miroase dumnezeiește etc. De acolo mi-am cumpărat o bufniță de marmură absolut adorabilă, un fel de Angry Birdsă italian.

Totuși, o să vă rog să nu mă credeți pe cuvânt. Dacă aveți drum prin apropiere de Pisa, în Italia, faceți un mic detour ocol și urcați la Volterra. O să îmi mulțumiți mai târziu.

Adresa: 56048 Volterra, Province of Pisa, Italy | Site oficial: comune.volterra.pi.it | Intrare: liberă

Foto featured: Voltera văzută de sus

Acest articol face parte dintr-un serial despre vizita mea și a lui Sebi în Italia, în noiembrie 2015. Avem și un video-selfie, pe care îl puteți vedea aici.