Azi sunt într-o oarecare lipsă de inspiraţie, dar m-am gândit tot mai mult la „băgătorii de seamă”. Sunt acele persoane care poate că au idei multe şi interesante, dar care, odată scăpate pe un blog sau un forum, nu fac decât să împroaşte cu rahat. Nu spun nimic interesant, însă vor să pară inteligenţi – pentru că ei aşa se consideră – şi, din colţul gurii şi, bineînţeles, de la înălţimea la care s-au ridicat singuri, emit tot felul de păreri despre diverse subiecte sau persoane.
N-o să dau exemple concrete, nu aş face decât să mă cobor la nivelul lor, dar sunt convinsă că măcar doi dintre ei îmi citesc blogul şi vor auzi bâzâitul muştei de pe pălărie [nu e tocmai anotimpul căciulilor].
Oameni buni, am mai spus-o şi o repet: a te certa pe Internet – fie pe forumuri, fie pe bloguri etc. – e ca şi cum ai participa la Olimpiada Specială: chiar dacă câştigi, rămâi un retardat [îmi cer scuze persoanelor retardate, no offence intented]. Să nu fiu înţeleasă greşit: nu mă refer aici la certurile copilăreşti cum a fost cea dintre Darius şi Sebi, ci la acei ghivoli :D care împung în stânga şi-n dreapta, în speranţa că vor obţine atenţie [fie din partea celor mulţi sau măcar a uneia dintre persoanele „vizate”].
Dragilor, nu mă interesează părerea voastră despre blogosferă, despre ce şi cât :D fac unii bloggeri în diferite situaţii, despre cât de naşpa sunt bloggerii români sau, ca să „ieşim” din blogosferă, nu dau o ceapă degerată pe părerea unor persoane frustrate despre munca mea în presă sau despre ce fuck eu în timpul liber.
E blogul meu, scriu fix ce vreau eu pe el; e viaţa mea, fac ce vreau şi doar pe mine mă priveşte ce fuck. Clar?
Cât despre titlu, dacă nu ştiţi, întrebaţi.