Ieri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu are nici o problemă în a declanşa un referendum pe tema începerii mineritului la Roşia Montană. Problema este că Guvernul a organizat deja un referendum privind mineritul la Roşia Montană pe 9 decembrie 2012. Peste 80 la sută dintre roşieni au spus atunci „DA” mineritului, deci despre ce vorbim aici?
Mai mult, peste 70 la sută dintre votanţii celor cinci localităţi cu proiecte miniere concrete aflate în diverse faze de dezvoltare [Roşia Montană, Abrud, Bucium, Zlatna şi Baia de Arieş] au votat „DA” pentru deschiderea mineritului în Apuseni.
Aşadar, un nou referendum nu ar face decât să amâne decizia cu privire la unul dintre proiectele strategice pentru economia naţională – 78 la sută din beneficiile economice ale proiectului rămân în România.
Singura soluţie pentru crearea de locuri de muncă şi relansarea economică a zonei o reprezintă mineritul. În toți aceşti ani nu a apărut nici o altă soluţie concretă. „Să se facă turism” nu este o soluţie, este doar un românism de tipul „vin inundaţiile, să ni se facă baraj, să vină jandarmii şi să pună mâna să muncească, să ni se dea ajutoare cât timp noi stăm la birtul din sat şi ne înecăm amarul în băutură”. Repornirea mineritului va impulsiona comenzile către furnizori, va deschide activităţi economice în servicii, va genera un circuit al banilor în toată zona şi va pune o pâine pe masă oamenilor. Mineritul poate aduce locuri de muncă şi bunăstare în acest colţ de ţară care se zbate între sărăcie şi disperare.
Un nou referendum? Pentru ce? Organizarea unui nou referendum nu ar face face decăt să mai cheltuie nişte milioane de euro din bugetul statului, şi mi se pare că nu suntem atât de bogaţi încât să aruncăm cu bani în stânga şi în dreapta doar ca să aflăm ceea ce ştim deja. Dacă se pornește proiectul minier acum, Guvernul câştigă din taxe şi impozite încă de la început, roşienii au o bucată de pâine pentru familiile lor, iar românii au locuri de muncă din activităţile economice conexe. Dacă o lălăim şi organizăm încă un referendum, cheltuim aiurea nişte bani pe care oricum nu-i avem.
„Cred că o nouă propunere de referendum ar fi o pierdere pentru noi. În 15 ani de când organele abilitate ezită să se pronunţe pe acest proiect, ne-am putea trezi că investitorii vor să renunţe. Nu ştiu ce s-ar întâmpla cu zona munţilor Apuseni. Dacă se va ajunge la încă un referendum naţional, avem toate şansele ca oamenilor angajaţi temporar la Roşia Montană să nu li se mai prelungească contractele. Eu nu îmi doresc să se organizeze un nou referendum”, a declarat pentru Adevărul prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.
În plus, un nou referendum nu va rezolva problema Roşiei Montane. Doar o va amâna, ca de atâtea alte ori. Sunt deja paisprezece ani de amânări şi tergiversări. Nu se mai poate continua așa. Decizia trebuie luată acum.
#peblog: Nu vrem să luăm o decizie? Hai să mai facem un referendum!: Ieri, preşedintele… http://t.co/4EtG3oapZP
Ieri, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu are nici o problemă în a declanşa un referendum pe tema… http://t.co/tl1jBlp7ag
Nu vrem să luăm o decizie? Hai să mai facem un referendum! http://t.co/sF8oCTpLlK via @denisuca
Dar nu e momentul oportun pentru a revitaliza mineritul. Nu mi se pare ok să ne vindem ţara pe nimic, plus că vor fi peste 13000 tone de cianură, va deveni cea mai mare cantitate din lume. Contractul este făcut să fie păgubos pentru stat. Probabil că şpaga a fost în aur…
nu prea cred ca ar trebui sa sustii proiectul :\
asta inseamna ca esti in tabara celor care se opun eutanasierii maidanezilor?
Nu, problema Roşiei Montane şi cea a câinilor vagabonzi sunt diferite. Foarte diferite. Oricât de mult mi-ar plăcea câinii – şi îmi plac, mi-s dragi toţi, am şi eu câine -, nu pot să-mi fie mai dragi decât nişte copii. Sau decât oamenii, în general. Câinii fără stăpân sunt nişte anomalii ale epocii post-comuniste care mă deranjează. Mi-e jenă că ţara mea este „inundată” de aceste anomalii. Mi-e ciudă când Mama mea nu iese din scara blocului neînsoţită de frica acestor javre, mi-e ruşine când trebuie să-i apăr eu pe alţii de câini. Mie nu mi-e frică de ei, mi-e milă, că ei nu au nici o vină pentru viaţa pe care o au.
Şi totuşi, trebuie să scăpăm de ei. Vom fi o ţară civilizată şi nu o voi mai considera „de lumea a treia” doar atunci când pe străzi nu vor mai exista decât câinii cu stăpân, plimbaţi frumos în lesă.
@Denisa Bârgău: Eu cred ca solutia ar fi constructia de padocuri care sa adaposteasca toti cainii fara stapani.