Cu fiecare an, Webstock devine din ce în ce mai interesant, mai interactiv, mai user friendly, dacă-mi permiteţi.
Anul acesta am participat la cea de-a cincea ediţie şi încă nu-mi vine să cred că au trecut cinci patru ani. De la prima ediţie şi până acum s-au născut copii care deja poate că ştiu să citească; mi se pare foarte mult şi aş vrea să cred că datorită acestui eveniment organizat ireproşabil de Cristi Manafu, suntem şi noi mai buni. De citit ştim să citim, cu scrisul sper că stăm ceva mai bine decât în urmă cu cinci patru ani.
Anul trecut, ziceam despre Webstock că este „un eveniment ca un tort de ciocolată, cu glazură de marţipan, ornat cu oameni delicioşi din online. Toată crema online-ului!”. Nu mi-am schimbat părerea.
Permiteţi-mi să încep cu o scuză: am pornit la drum joi după-masa, cu un „capital” de oboseală acumulat de-a lungul întregii veri, dar mai ales în ultimele săptămâni [excursia #priNeamţ ne-a doborât pe mine şi pe Sebi], am condus – Sebi la volan, eu din dreapta – până la Bucureşti, am băut nişte beri cu doi oameni faini şi, cumva, am „reuşit” să adormim pe la 5 dimineaţa, deja rupţi de oboseală. Webstock începea la ora 9, noi am ajuns abia pe la 12, ceea ce înseamnă că am ratat câteva prezentări foarte faine. Am compensat, în schimb, socializând în „fumoarul” de la Marriott cu oameni din online care ieşiseră la o ţigară. A nu se înţelege că n-am participat la nici o prezentare sau că am „campat” în fumoar.
Îmi pare rău că nu am prins prezentările susţinute de Răzvan Pascu, Mihai de la Doza de Haş şi Cristian Gog şi că am văzut doar jumătate din prezentarea lui Zoso. Dar cu Zoso am stat la un Staropramen după conferinţă, cu Mikey pot să schimb oricând o vorbă, iar de la Cristi Gog am deja un autograf primit tot după conferinţă, când am stat la poveşti şi mi-a făcut un truc care, zău, nu a părut să fie truc ci pură magie.
Ce mi-a plăcut – lăsând prezentările la o parte, despre care puteţi citi în liveblogging-ul făcut de Sabina Cornovac -, a fost felul în care brandurile au înţeles să interacţioneze cu participanţii la eveniment:
- HP a avut probabil cel mai de succes stand: două scaune de masaj şi doi maseuri care le ofereau doritorilor… masaje, ce altceva?! – plus un mic studio foto unde participanţii la Webstock s-au lăsat fotografiaţi alături de două domnişoare albastre.
„HP o sa-ti arate de ce noile imprimante vorbesc despre avantaje. Vino la mini studioul foto HP, lasa-i pe cei de la Foto Union sa te fotografieze si poti sa iei poza acasa. Mai multe surprize la fata locului, dar iti garantam ca va fi o experienta cu cel putin doua avantaje frumoase” – v-am zis, două „avantaje” îmbrăcate în albastru, cu care s-au fotografiat o mulţime de oameni. Apropo, cine a furat poza mea de pe panou şi de ce? :(
- Doncafe ne-a oferit tuturor cafele speciale: Webstock cafe, Googlecino şi Twittercino – iertare dacă n-am reţinut numele, dar de la patru ceşti de cafea în sus vezi lumea cu alţi ochi. Sunt surprinsă că pe Facebook nu apare nici un cuvinţel despre participarea Doncafe la Webstock şi nici măcar o singură poză cu cafelele lor speciale.
- Berea Staropramen a fost prezentă la Webstock cu un gadget simpatic: o tastatură realizată din doze de bere, unde fiecare doză îi corespundea unui caracter – mă rog, nu cred că avea chiar toate cele 100 şi ceva de taste, doar litere, cifre, spatiu, backspace, enter – necesar pentru a-ţi introduce adresa de e-mail şi pentru a te înscrie, astfel, la tragerea la sorţi pentru un concurs al cărui premiu este o excursie la Praga. Vai, şi cât îmi doresc eu să merg la Praga! Sper ca octombrie să fie încă o dată luna mea norocoasă, încă n-am văzut pe nicăieri să se fi anunţat câştigătorul.
Despre celelalte branduri care au fost prezente la Webstock puteţi citi aici, dar vă asigur că nici un text, oricât de bine scrie, nu poate egala experienţa Webstock. Trebuie să fii acolo, să vezi prezentările, să „simţi” sala, să poţi pune întrebări dacă vrei, să aplauzi, să fii sau să nu fii de acord, să guşti cafeaua, să stai de vorbă cu oamenii. Altfel, sunt doar vorbe.
Multumesc pentru mentionare Denisa si ma bucur mult ca v-am vazut pe amandoi. Castigatorii la Webstock sunt anuntati aici.
Intr-adevar Webstock-ul de anul acesta a fost un real succes. Felicitari tuturor!
Din cauza ca sunt mai „mica” pe blog, am aflat tarziu despre Webstock, dar cu siguranta ma voi gandi la acest eveniment pentru anul viitor.
Ceva poze cu supercafelele Doncafe se mai gasesc pe #fb >> https://www.facebook.com/media/set/?set=a.434805473221503.90980.138763222825731&type=1