În urmă cu trei ani am pus pentru prima dată piciorul în Roşia Montană. Tot în urmă cu trei ani am scris primul meu articol despre zonă, despre mineritul din trecut, „nimicul” din prezent şi despre ceea ce ar putea reprezenta viitorul Roşiei Montane.
Din păcate, nu am mai reuşit să ajung pe acolo, dar mi-am promis că anul ăsta voi mai face o vizită. Poate o să merg chiar la Fân Fest, la jumătatea lunii august, să-i mai văd o dată pe aşa-zişii salvatori ai Roşiei Montane, tineri [majoritatea] dezorientaţi precum cei care o salvau dintr-un birt din Deva, povestind despre cum aurul e rău şi companiile sunt rele în timp ce vorbeau la telefoane cu aur şi erau îmbrăcaţi şi încălţaţi în haine şi încălţăminte făcute de companiile rele.
Să se facă… Iată că se face!
Dar nu despre asta am vrut să vă vorbesc. Am văzut că deşi guvernul nu s-a hotărât, cei de la RMGC fac în continuare lucrurile să se mişte în zonă. Spre exemplu, patrimoniul construit al Roşiei Montane atrage deja turişti în zonă, ca urmare a investiţiilor de 17 milioane de dolari pe care Roşia Montană Gold Corporation le-a realizat cu scopul de a pune în valoare arhitectura locală şi descoperirile arheologice.
Atunci când am fost eu la Roşia Montană, roşienii se mândreau cu Casa 325, prima clădire reabilitată de către cei de la RMGC. Casa poartă acest nume pentru că se află la numărul 325 şi a fost prima clădire restaurată din centrul istoric al Roşiei Montane. Adevărul e că încă de pe atunci am văzut potenţialul micuţei zone din centrul localităţii, Casa 325 dându-i un aer aparte, de… Sibiu. Pentru mine, centrul vechi al Sibiului este cel mai frumos loc din România; ador clădirile vechi – dar să nu fie dărăpănate – şi în general mă simt cel mai bine în centrele istorice ale oraşelor.
Astăzi, Casa 325 găzduieşte expoziţia Aurul Apusenilor şi face parte din viitorul Muzeu al Mineritului.
Minerit sau turism? Why not both?
Ca dovadă a faptului că lucrurile se mişcă în direcţia bună la Roşia Montană, în ultimii trei ani, nu mai puţin de 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. RMGC a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case. Până acum, Roşia Montană Gold Corporation a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea şi restaurarea patrimoniului local şi va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a obiectivelor turistice din Roşia Montană.
Toată această implicare în reabilitarea clădirilor şi restaurarea obiectivelor de patrimoniu din Roşia Montană are şi o importantă componentă socială şi economică: sute de localnici au fost angajaţi pentru a lucra alături de specialişti la restaurarea caselor din centrul istoric. Eu zic că asta e o dovadă clară a faptului că mineritul şi turismul pot fi dezvoltate în paralel şi pot contribui la dezvoltarea economică şi socială a celei mai vechi aşezări miniere din România.
Tuturor celor care insistă că mineritul va distruge Roşia Montană le recomand să facă o vizită în comună. Dacă-şi vor da jos ochelarii de cal vor constata că mineritul poate servi ca punct de plecare pentru alte activităţi. Imaginea caselor restaurate este un argument de necombătut pentru toţi cei care refuză să vadă partea plină a paharului.
Vara aceasta, încercaţi să daţi o fugă până la Roşia Montană pentru a admira clădirile istorice readuse la viaţă cu sprijinul companiei miniere şi a comunităţii locale. Puteţi vedea cu ochii voştri cum arată o zonă în care s-au investit bani, nu vorbe, pentru reabilitarea unor clădiri vechi.
Lectură suplimentară: Sute de oameni lucrează pentru a readuce la viaţă clădirile Roşiei Montane
RT @Denisuca: În urmă cu trei ani am pus pentru prima dată piciorul în Roşia Montană. Tot în urmă cu trei ani am scris primul… http://t.c…
http://t.co/wZeyHtPSBF
Cred că 90% din cei care „salvează” Roșia Montană n-au fost niciodată acolo.
Dar noi continuam sa nu ne vindem tara. Unii oameni chiar vor sa faca ceva, sa creeeze locuri de munca, iar nist drogati, care majoirtatea nici macar nu stiu unde se afla Rosia, protesteaza. Ca deh, asa e la moda, sa fi impotriva curentului.
chiar asa, why not both? mai ales ca investitiile pentru turism sunt facute de catre compania miniera, ca reabilitarile nu se fac prin magie, peste noapte, asa cum ar vrea opozantii sa se creada!
Am fost si eu in urma cu 2-3 ani la Rosia Montana, intradevar este o zona frumoasa.
Populatia ar fi de acord cu inceprea lucrarilor la Rosia Montana daca acestea ar fi facute de o firma romaneasca, chiar daca RMGC are majoritate muncitorilor romani, patriotismul si teama de a nu fi furati de americani si canadieni ii fac sa se impuna proiectului.
Iar de faptul cu folosirea cianuri, este un proces discutabil. Multi se opun ca se polueaza zona dar pe langa casaa lor sunt mormante de gunoaie care fac deja parte din peisaj.