200 de euro ca să iei permisul?

Am citit cum a picat Joie Negru examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi mi-am amintit de o chestie pe care am tot vrut să o scriu dar pe care, bineînţeles, am uitat s-o scriu. Of, dacă aş avea câte un leu pentru fiecare articol pe care mi-am propus să-l scriu şi am uitat… aş avea mulţi lei, foarte mulţi!

Articolul ăsta nu e neapărat despre mine, poate că nici nu l-am scris eu. E doar ca să vă faceţi o idee despre cum se obţin permisele de conducere în zilele noastre şi să ştiţi să vă feriţi de toate maşinile pe care le întâlniţi în trafic. Mai bine să fiţi în siguranţă decât să vă pară rău după. Nu zic că toate permisele sunt obţinute pe pile, dar gândiţi-vă că e posibil ca 10 la sută dintre şoferi să nu-şi fi meritat cu adevărat permisele de conducere şi să fie, de fapt, nişte şoferi proşti, care au plătit pentru dreptul de a conduce maşini pe drumurile publice, printre alte maşini şi mai ales printre pietoni.

Abia după ce am făcut şcoala de şoferi am realizat de câte ori mi-am pus viaţa în pericol urcându-mă în maşină cu şoferi despre care nu ştiam nimic. Puteau să fie băuţi, poate că şi-au luat permisele pe bani, poate că erau pur şi simplu nişte şoferi proşti, care avuseseră noroc la examenul pentru permis. Şi mai e ceva: pietonii nu îşi cunosc drepturile şi nici obligaţiile. Majoritatea celor care merg pe jos şi nu au făcut şcoala de şoferi nu prea au habar că dacă au pus piciorul pe trecerea de pietoni, şoferii sunt obligaţi să le permită să traverseze strada. Am văzut foarte mulţi pietoni care stau pe trecere aşteptând să treacă toate maşinile, acolo unde nu sunt semafoare. Unii şoferi ştiu asta şi trec pe lângă pietoni fără nici un stres. Alţii opresc ca să-i lase pe pietoni să treacă, dar pietonii sunt temători – „dacă mă loveşte?”.

Am făcut şcoala de şoferi. Trecem peste faptul că din totalul de ore de conducere, primele cinci au fost făcute pe un simulator, „ca să nu strici maşina”, iar prima oră de condus efectiv a fost de acomodare şi învăţare a butoanelor, manetelor şi martorilor de pe bord. După cinci ore de simulare, încă o oră de acomodare. Combustibilul a fost plătit pentru toate orele de conducere, inclusiv pentru cele făcute pe simulator.

Într-un final, am început să conduc. Nu am ieşit din oraş decât la cererea mea, şi atunci a fost o scurtă plimbare până într-un sat vecin, unde avea instructorul o treabă. De altfel, multe dintre plimbările prin oraş au fost făcute în locurile unde instructorul avea comisioane de făcut – la piaţă, la un magazin din centru, la un potenţial cumpărător al maşinii pe care instructorul o pusese la vânzare etc. Nu mi-au stricat plimbările prin diverse locuri din oraş, dar parcă aş fi preferat să conduc în loc să stau în maşină, pe loc, şi să-l aştept pe instructor să vină.

S-au terminat orale, a venit examenul de „sală”, l-am luat şi peste câteva zile urma examenul decisiv, „oraşul”. L-am întrebat pe instructor dacă el crede că voi lua examenul, dacă sunt sau nu pregătită. 

„Te descurci destul de bine, dar eşti emotivă. Mi-e să nu te pierzi cu firea şi să mă faci de ruşine!”. „Am încredere că o să mă descurc, dacă dumneavoastră credeţi că pot să iau permisul, o să-l iau. Şi dacă nu, mai dau o dată”, i-am zis. Atunci a venit propunerea: „Eu nu ştiu ce să zic, dar dacă vrei să fii sigură că îl iei, poţi să dai nişte bani şi eu pot să te rezolv”.

Denisa la volan

Câţi bani? Păi cam 200 de euro. Dacă plăteam, aş fi trăit toată viaţa cu impresia că nu am luat permisul pe merit. Dacă nu plăteam, exista riscul să „mă pierd cu firea” şi să nu iau examenul. Regulile de circulaţie le ştiam bine, cu maşina mă înţelegeam grozav, nu prea aveam alte motive, în afara faptului că sunt extrem de emotivă, să cred că urma să pic examenul. Aşa că i-am spus instructorului că nu vreau să plătesc. „Dacă-l iau, bine, dacă nu, mai dau o dată. Dar o să-l iau!”, i-am zis.

Şi l-am luat. Am pornit la drum fără emoţii, am condus maşina în spatele celei care dădea examenul [din ceva raţiuni practice, ne plimbam cu o maşină în spatele celei care dădea examenul, iar cel care termina era mutat în maşina din spate, după ce făcea pe martorul pentru cel care era examinat după el], am făcut pornirea din rampă, am mers repede, am mers încet, le-am făcut pe toate. Până când examinatorul s-a mutat în maşina mea. Am început prin a-i spune că nu trebuie să-mi reglez oglinzile, pentru că tocmai condusesem maşina prin tot oraşul. „Faceţi cum vreţi, dar dacă se întâmplă ceva, să nu-mi spuneţi că nu aţi văzut în oglinzi”. Aşa că am pus mâna şi le-am „reglat”, deşi erau poziţionate perfect. După vreo cinci minute, au început emoţiile. De unde n-aveam nimic la începutul examenului, după ce mi-a făcut omul prima observaţie, am început să tremur ca varga. Noroc că n-am făcut greşeli mari, aşa că la final am fost declarată admisă. Fără să dau 200 de euro pentru asta.

Astăzi, când venam la muncă, un tânăr într-un BMW cu numere străine îmi făcea semne disperate să virez la stânga, prin faţa lui. El avea prioritate, aşa că i-am făcut semn că aştept să treacă. S-a arătat foarte ofensat, el a vrut să-mi facă un bine şi eu l-am refuzat. Dar dacă eu aş fi virat la stânga prin faţa lui, avea dreptul să intre în mine maşina mea şi apoi să-şi repare BMW-ul pe asigurarea mea proaspăt încheiată. El a fost, poate, jignit de lipsa mea de apreciere pentru gestul lui de curtoazie, dar eu mi-am văzut de viaţa mea împăcată că am făcut ceea ce trebuia. Dacă sunt femeie la volan, nu înseamnă că regulile trebuie „îndoite” ca să-mi fie mie mai uşor. Poate că omul a fost bine intenţionat, dar dacă nu a fost? Dacă îşi continua drumul şi mă lovea, peste un an plăteam la asigurare de-mi ieşea pe ochi! Şi totul pentru cinci secunde în care l-am lăsat să treacă fără să încurc traficul, pentru că nu aveam nici o maşină în spate.

Să vă amintiţi ce-am povestit eu de fiecare dată când ieşiţi cu maşina pe şosea. Mai bine să credeţi că drumurile sunt pline de nebuni şi de oameni care şi-au luat permisul pe pile sau pe bani şi să vă feriţi de ei, decât să vă pară rău după accident.

5 thoughts on “200 de euro ca să iei permisul?”

  1. Spre norocul meu am avut parte de un instructor bun care facea sedintele de condus de fix 2 ore, si condus atat urban cat si extraurban la ore de varf.
    Prima sedinta a fost doar de o ora dar pentru acomodare, cealalta ora recuperand-o dupa cateva sedinte.

  2. Hei. La mine a fost mai ok cu condusul. M-a plimbat aproximativ prin tot Bucurestiul (si m-a lasat in cele mai imposibile locuri, ajungeam acasa intr-o ora jumatate), dar chiar a fost ok. Am mers si pe o portiune de autostrada, si pe stradute mici si inguste, si in aglomeratia de la ora 17, si iarna pana in judetul Giurgiu. :lol:
    Am capatat incredere in mine (desi instructorul tipa non-stop, iar dupa aproape fiecare ora de condus ieseam din masina si plangeam), si ma descurc destul de bine in trafic – poate m-as descurca si mai bine daca as conduce zilnic, dar timpul pe care il petrec in metrou e egal cu cel pe care l-as petrece conducand.
    Legat de spaga, aici e 300 de euro. Ai dreptate in ceea ce spui, ca nu poti sa te increzi in nimeni, ca nu stii cum au luat permisul, de aceea trebuie sa fii tot timpul vigilent. :)

  3. Hai sa iti mai zic eu o chestie pe care am aflat-o. Banii pe care ti propune instructorul sa ii dai sa iei permisul nu se duc niciunde, raman la el. Daca iei permisul o faci prin forte proprii , daca nu il iei instructorul iti returneaza banii si zice ca „nu au vrut, asta e!”. Inginenios nu? :)

    Nici macar nu am luat in calcul optiunea de a imi plati examenul,stiam ca pot sa o fac, si sa fiu sincer la examen m-am simtit mai relaxat ca niciodata, am condus cum am stiut, nu a mai fost instructorul in dreapta mea sa ma bata la cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.