227 de pliculeţe de zahăr adunate într-un an

Înainte de orice, trebuie să vă spun că acesta este cel mai muncit articol de pe blogul meu. Am „tras” pentru el un an întreg, am îndurat priviri curioase, am văzut sprâncene ridicate, am dat zeci de explicaţii.

În urmă cu exact un an, am schimbat cafeaua, vorba reclamei. Adică am renunţat la cafea instant [băusem Nescafé Brasero timp de 13 ani] pentru că am hotărât să n-o mai îndulcesc deloc. Trecerea de la cafeaua în care puneam trei linguriţe „sănătoase” de zahăr la cafeaua fără nici un pic de zahăr n-a fost uşoară, dar eram foarte hotărâtă să fac acest pas. Oricum raţia mea de zahăr este una peste medie, pentru că-mi plac dulciurile şi trăiesc pentru ciocolată [bine, bine, exagerez], aşa că încă două-trei cafele pe zi îndulcite cu foarte mult zahăr dădeau un total îngrijorător. Consumam prea mult zahăr şi dacă voiam să continui să beau la fel de multă cafea, de undeva trebuia să „tai”. Nu am vrut să renunţ la altceva şi cum mai văzusem oameni care beau cafeaua neîndulcită fără să li se întâmple nimic, aşa că am hotărât să risc.

De atunci a trecut un an şi acum, dacă-mi pune cineva zahăr sau miere în cafea, nu mai pot s-o beau. Mi se pare atât de greţoasă, că nici nu pot s-o gust. Dacă vreţi să faceţi ca mine şi nu vă simţiţi suficient de motivaţi, vă arăt colecţia mea de pliculeţe de zahăr, adunată în decurs de un an. Şi luaţi aminte: ăsta e doar zahărul pe care nu l-am consumat atunci când am băut cafea în oraş, pentru că acasă beau zilnic măcar două căni mari de cafea. De la cafeaua băută acasă nu am avut ce zahăr să pun la colecţie, pentru că o îndulceam cu zahăr „la kil”. Şi gândiţi-vă că nici n-am ieşit la prea multe cafele în 2011, cel puţin nu la fel de des ca în anii trecuţi.

Chiar şi aşa, tot am reuşit să adun 227 de pliculeţe de zahăr. În mod normal, acestea ar fi ajuns în cafelele mele şi apoi s-ar fi tradus în kilograme în plus. Un calcul simplu ne arată că 227 de plicuri de zahăr x 5 grame per pliculeţ = 1.135 de grame, adică mai bine de un kilogram de zahăr. Şi, repet, ăsta e doar zahărul pe care nu l-am consumat în oraş fiind, pentru că acasă aş fi cumpărat o pungă de 1 kilogram de zahăr cam o dată pe lună.

Dacă am reuşit să beau cafeaua neîndulcită, am procedat la fel şi cu ceaiurile. Oricum nu beau ceaiuri decât atunci când e foarte frig afară şi/sau sunt răcită, dar măcar vreo două cutii de ceai consum în fiecare an. Şi dacă şi ceaiul îl beau neîndulcit, mai fac ceva economie de zahăr. Obiceiuri sănătoase, da?

Sfatul meu, dacă nu vreţi sau credeţi că nu puteţi să renunţaţi la zahărul din cafea, este să folosiţi zahăr brun sau miere. Dar dacă eu am putut să renunţ la cafeaua îndulcită, sunt convinsă oricine poate s-o facă! Trebuie doar să vă imaginaţi cât zahăr ingeraţi zi de zi şi să conştientizaţi că va faceţi rău cu mâna voastră.

Cafeaua neîndulcită chiar are un gust mai bun decât cea dulce. Eu am schimbat „macazul” brusc, fără baby steps. Nu „azi doar două linguriţe, mâine una singură, poimâine jumate şi de luni fără zahăr”, ci „de azi fără zahăr, uite-aici cana plină, ia prima înghiţitură, şi ce-i dacă ţi s-a făcut gura pungă?, ia-o şi pe a doua, vezi că nu-i aşa de rea? ia-o şi pe a treia şi gata, ai reuşit!”.

Timp de un an, la fiecare ieşire la cafea a trebuit să explic de ce îmi pun în geantă cele două sau trei pliculeţe de zahăr: „ştii, eu beau cafeaua fără zahăr şi adun toate pliculeţele, iar la sfârşitul anului o să le număr, le pozez şi scriu un articol pe blog”. De multe ori mi s-a răspuns cu o faţă care spunea: „Îhi, sigur, le aduni pentru un articol pe blog, nu eşti hoarder!”.