Cafea cu lapte, dar fără zahăr

N-am aşteptat intrarea în anul nou ca să pun în aplicare ceea ce-mi propun de vreo cinci ani încoace, când am întâlnit primul băutor de cafea neagră. Aveam o durere urâtă de cap [de parcă ar fi şi dureri frumoase de cap!] şi m-a îndemnat să iau o gură din cafeaua lui. În momentul ăla mi-a trecut durerea de cap şi m-a luat greaţa; cum poate o licoare atât de bună să aibă un gust atât de oribil?

De-a lungul vieţii mele de băutoare înrăită de cafea, am mai luat, din greşeală, câte-o gură de zeamă neîndulcită. Oioioioioi, vorba lui Robin, întotdeauna mi s-a părut oribilă şi am fost ferm convinsă că n-o să pot vreodată să-mi beau cafeaua fără zahăr. Pe una dintre multele mele căni de cafea scrisesem cu marker negru „I LIKE MY SUGAR WITH COFFEE AND CREAM”, un vers din melodia Intergalatic, cântată de Beastie Boys, semn că pe lângă cantităţile imense de zahăr ingerate, îmi plăcea şi nişte cafea şi lapte. Şi uite-aşa, la trei cafele pe zi, se-adună nouă linguriţe de zahăr…

În vara anului trecut, când am fost în concediu împreună cu nişte amici proaspăt căsătoriţi, am făcut un experiment. El îşi punea în cafea o jumătate de pliculeţ de zahăr, iar ea bea cafeaua fără zahăr. Eu o beam cu cele două pliculeţe pe care le primeam şi de multe ori parcă nu era destul de dulce. Aşa că la fiecare cafea băută împreună, luam cele trei pliculeţe şi le puneam în geantă. La sfârşitul concediului, adică după vreo 10 zile, am venit acasă cu o pungă plină de plicuri de zahăr. Am făcut un calcul: pentru fiecare trei plicuri din pungă, eu consumasem două. Mult, foarte mult!

Am tot încercat, de-atunci, să mă conving că pot bea cafeaua fără zahăr. N-am avut succes. La începutul lunii decembrie, când am fost în vizită la Farmec, în Cluj, am fost la masă împreună cu Cristina Berdea şi Mariana Sinitaru. Fiecare dintre ele m-a impresionat cu câte ceva: Cristina a mâncat ceva de pui cu un sos foaaarte picant. L-a gustat după ce mi-a zis că nu-i cine ştie ce – eu fiind o mare consumatoare de picanterii: ardei iute, chili, praf de chili, Eros Pista ş.a.m.d.. Era foarte picant, mai picant decât tot ce gustasem eu până atunci, aşa că i-am spus Cristinei că tocmai mi-a câştigat admiraţia. Apoi, Mariana şi-a comandat o cafea scurtă, a dat plicurile de zahăr la o parte şi a băut-o aşa. Mi s-a făcut gura pungă numai când am văzut-o că poate să bea aşa ceva. Ea a fost cea care mi-a explicat că nu-i uşor să te obişnuieşti cu cafeaua neagră – primele guri sunt cele mai nasoale, dar apoi nu mai poţi să bei cafeaua dulce.

Acum tocmai beau prima mea cafea fără zahăr. Cu destul de mult lapte, dar fără nici un pic de zahăr. Şi a avut dreptate Mariana: primele guri sunt scârboase, dar n-am murit, drept dovadă că scriu articolul ăsta pe blog. Şi sper, sincer, să mă obişnuiesc s-o beau fără zahăr, pentru că zahărul mi-l iau din destule surse, chiar n-am nevoie de încă 9 linguriţe în plus pe zi.

Acum doi ani m-am lăsat de băut Pepsi, anul trecut nu l-am început cu nimic interesant, iar în 2011 vreau să intru ca băutoare de cafea fără zahăr. Primul pas l-am făcut deja, wish me luck!
sursa foto