Am întâlnit şi bătrâni şozi. Şi simpatici

batranica cu telefon mobilCel care a zis „Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!” sigur a cunoscut pe cineva aşa cum este bunica mea din partea mamei. Are femeia asta nişte „dume” în ea de zici că în tinereţe s-a ocupat cu stand-up comedy şi nu că a fost comersantă de băuturi spirtoase, cum zicea Caragiale. Mă întrebam în articolul anterior cum au reuşit unii oameni – în special bătrânii dezorientaţi care se uită la reporteri ca viţelul la poarta nouă – să treacă prin viaţă fără să fie capabili, la vârsta senectuţii, să lege două cuvinte sau să priceapă o întrebare destul de simplă. Ei bine, azi vreau să echilibrez puţin balanţa. Nu toţi sunt aşa, din fericire.

Să vă povestesc o fază la care eu am râs cu lacrimi:

Bunica mea, care a stat la ţară cam toată viaţa ei, e un picuţ obsedată de ploaie. Se prea poate ca de acolo să mi se tragă şi mie dragostea pentru acest fenomen meteorologic. Adică iubesc ploaia, dar nu din aceleaşi motive ca şi bunica mea. Ea îşi doreşte să plouă pentru că altfel nu i se fac legumele şi cerealele de prin grădină, eu îmi doresc să plouă pentru că îmi place apa, îmi place apa care cade din cer, îmi place mirosul pământului după ploaie, îmi place sunetul pe care picăturile de ploaie îl fac când ating pervazul geamului.

Cum ai mei sunt acolo toată vara, aproape că nu există zi în care să nu-i întrebe „ce mai zic” telefoanele şi tableta lor, plouă sau nu plouă? Într-o zi chiar l-a sunat pe tatăl meu ca să-l întrebe de ce „a dat drumul la ploaie” şi cum a făcut de a început să plouă tocmai când a plecat el la oraş.

Luni, înainte să plec eu, am întrebat-o dacă „simte la oase” ceva ploaie, că fusese cald tot weekendul, a plouat doar cu aproximativ un litru de apă deasupra întregului sat – asta în timp ce Deva şi Hunedoara au fost aproape inundate -, am avut vânt din belşug, care-a zburat inclusiv un calendar de birou de pe pervaz, dar ploaia refuza să se arate. Atunci, foarte tacticoasă, bunica mea şi-a scos din buzunar telefonul cu clapetă şi antenuţă, un model atât de vechi încât nu am reuşit să-l găsesc prin arhiva Interneţilor, l-a deschis foarte serioasă, s-a uitat pe micuţul ecran şi mi-a zis:

– Telefonul meu zice că nu plouă.

Cam ca bătrânica din poza cu care am ilustrat această postare.

O altă întâmplare amuzantă cu o bunică am trăit-o de curând, într-o duminică în care Sebi era plecat nu-mai-ştiu-pe-unde şi am anunţat-o pe cealaltă bunică a mea că duminică dimineaţa vreau să merg la piaţă ca să-mi cumpăr cireşe [maşina era la mecanic şi nu aveam cum să ajung la ţară ca să le mănânc proaspăt culese din cireş]. A ridicat o sprânceană, nepărând foarte convinsă că sunt în stare să mă trezesc în timp util şi să mai şi ajung la piaţă înainte să plece toţi vânzătorii pe la casele lor, dar eu m-am încăpăţânat şi am plusat: „Şi vreau să merg şi la biserică, pentru că-s curioasă cum arată o slujbă; poate iese de-un reportaj pentru blog”.

A doua zi, nu ştiu cum, m-am trezit pe la ora 13, deşi seara mă culcasem devreme. Şi cum orbecăiam eu prin bucătărie în căutare de cafea, filtru, cană, lapte, mă întâmpină:

– Şi, cum a fost la biserică? Cireşe ţi-ai luat? Să-mi dai şi mie câteva, că mi-e poftă!

Mi se întâmplă rar să râd cu poftă înainte de cafea, dar ăsta a fost unul dintre acele momente. =))

1 thought on “Am întâlnit şi bătrâni şozi. Şi simpatici”

  1. Nu renunta la reportajul cu slujba de la biserica. Cred ca o sa iasa ceva fain. Sunt curios ce spun oamenii, popa, dascalul si toti pupatorii de icoane. Nu merg la biserica dar un astfel de reportaj l-as savura cu placere. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.