Anunțuri de sezon

Vorba vine, de sezon. Primul ar fi că m-am înscris într-o nebunie de campanie/concurs pentru bloggeri, premiul constând într-o invitație în Kerala. Kerala este, din câte am înțeles eu, partea mai spălată a Indiei. Va să zică, deși India nu era nici măcar între primele 10 destinații de pe bucket list, am o șansă așa și-așa (nici prea mică, nici prea mare) de a o vizita. Trebuie să-mi fac pașaport! :) 

Chestia e că oamenii de la Kerala Blog Express aleg participanții, dar în faza preliminară contează și câte voturi adun. Am fost prima româncă înscrisă în competiție, între timp s-au mai înscris și alții, dar dacă vreți să mă trimiteți în India, dați-mi un vot (este necesară logarea cu Facebook, adică trebuiie să fiți conectați pe Fb ca să mă puteți vota). Mulțumesc!

În alte „știri”, pe Denisuca.com și FamiliaBârgău.ro se desfășoară două concursuri în colaborare cu Lila, văcuța mov de la Milka. Partea frumoasă este că premiile sunt duble, adică fiecare participant care scrie o poezie (sau îndeplinește alte condiții, vedeți pe bloguri) și câștigă va primi nu unul, ci două pachete de la Milka, pentru că suntem încurajați să fim mai tandri, să oferim celor dragi gânduri bune și, de ce nu?, ciocolată bună.

Nu știu voi cum sunteți, dar mie mi-ar plăcea să mă plimb numai prin magazine toată ziua, să ascult melodii americane de Crăciun (de colindele noastre-s sătulă) și să îmi umplul coșul cu pachete cadou de la toate brandurile. Am ochit în Kaufland ceva cosmetice no name, dar ambalate frumos într-un coș cu model vintage, numa’ să-mi intre banii și prăpăd fac.

Foto: Christmas Tree, de la Shutterstock

9 thoughts on “Anunțuri de sezon”

  1. Kerala nu e partea mai spalata a Indiei, Goa e. De acolo (din Kerala) pleaca cei mai multi dintre indienii din Midlle Est. Good luck daca asta iti doresti. :)

  2. Buna seara, votul este rezolvat, castigarea concursului o formalitate, cu putin noroc de la Mos Craciun :), am insa o rugaminte, sa nu uitati sa ne trimiteti in timp real impresii din Kerala, mult succes!

    1. Ei, dacă ar fi atât de ușor… dar nu e! Acum e perioada de votare din partea cititorilor, pentru că e un concurs care li se adresează doar bloggerilor. După asta urmează să selecteze ei participanții, pentru că nu poți risca să aduci vreun nebun în excursie, doar pentru că a reușit să falsifice votul și să adune cele mai multe voturi de la „prieteni”.
      Așa că aștept cuminte, că nu e nimic sigur!

Comments are closed.