Ariel recunoaşte super-femeile

La începutul întâlnirii de săptămâna trecută, am urmărit filmuleţul de mai jos. Apoi, două femei şi trei bărbaţi [aşa a fost să fie…] au discutat despre conceptul de super-femeie. Moderatorul Cătălin Ştefănescu i-a „luat la întrebări” şi a moderat discuţia la care au participat Irina Schrotter, dr. Monica Neaţu, profesorul-psihosociolog Vintilă Mihăilescu şi actorul Dragoş Bucur.

Discuţia pentru care am mers până la Bucureşti a fost iniţiată de Ariel şi Indesit, două branduri care încurajează femeile să piardă cât mai puţin timp făcând lucruri monotone, ajutându-le, astfel, să le rămână cât mai mult timp pentru ele şi pentru familie.

Despre domnul Vintilă Mihăilescu nu ştiam nimic până să-l întâlnesc, dar de atunci l-am descoperit în cel puţin trei emisiuni TV. Îmi place discursul său şi mă bucur să văd că la televizor mai apar şi oameni care au ceva de spus şi nu vorbesc „avioane”. Despre super-femei, a avut de spus multe: „Mit hollywoodian, super-woman a devenit model real de succes pentru femei mai ales în Statele Unite, lărgind aspiraţia socială de self made man la self made woman. În România, super-femeia nu are încă o imagine bine conturată, amestecând calităţile de «femeie totală», «femeie de succes» sau pur şi simplu om deosebit. Dar super-femeia nu este o glumă, ci o realitate, o categorie socială care merită atenţie”.

Femeia a fost eliberată de sarcinile tradiţionale odată cu apariţia anticoncepţionalelor, cu revoluţia industrială, cu accesul său pe piaţa muncii şi mai ales cu externalizarea unor servicii, mai spunea prof. Vintilă Mihăilescu.

Dr. Monica Neaţu a subliniat că în perioada interbelică, lunea era ziua de spălat haine. Toată ziua! Asta însemna că femeilor le mai rămâneau şase zile în care să ducă la bun sfârşit toate celelalte sarcini – şi nu erau puţine. Evident că în momentul în care femeia a fost eliberată de aceste corvoade, i-a rămas timp să îşi facă o carieră, să se ocupe şi de ea, nu numai de bărbat şi copii.

Dragoş Bucur a vorbit foarte frumos despre super-femeia din viaţa lui, Dana Nălbaru. Ne-a mai spus că, în viaţa lui personală, actorul este în planul al doilea. În timp ce vorbea, o căuta pe soţia sa din priviri, cerându-i parcă aprobare pentru ceea ce spunea. Mi s-a părut foarte drăguţ; îmi place să văd oameni care se iubesc sincer.

Despre Irina Schrotter ce să vă spun? Nu am nici o îndoială că a fost prezentă pe acel podium ca să reprezinte cu demnitate super-femeia din România anului 2013. Sunt câteva super-femei pe care le admir pentru felul în care au reuşit nu doar să îşi facă o carieră de succes, dar să construiască branduri, afaceri de succes, iar Irina Schrotter este una dintre ele. Unde mai pui că pare neschimbată din vremurile în care o vedeam doar în reviste?!

Galant şi glumeţ [dar nu mai mult decât a fost necesar], Cătălin Ştefănescu a fost un moderator 100% echilibrat.

Ariel - discuţie despre super-femei

La final, am avut parte de un moment artistic interesant: Ana Munteanu a pictat cu degetele în nisip femeia în diferitele sale ipostaze: tânără femeie, iubită/soţie, mamă. Aş fi stat ore în şir să-i ascult pe oamenii ăştia frumoşi, dar întâlnirea s-a terminat înainte să apucăm să ne… plictisim.

Ariel super-femei

În perioada august – octombrie 2013, Ariel a pornit în căutarea super-femeilor din România, explorând universul lor şi încercând să afle cum le poate susţine şi oferi recunoaşterea publică de care au nevoie. Un studiu Ariel realizat pe femeile din România arată că acestea au o imagine bine conturată despre super-femei. Astfel, se poate vorbi de un top 5 al calităţilor unei super-femei:

  1. întotdeauna are timp pentru familie: 91%;
  2. este preocupată de imaginea şi de sănătatea ei: 90%;
  3. îşi petrece timpul alături de un partener: 84%;
  4. este disponibilă pentru prieteni şi pentru o viață socială: 80%;
  5. are timp pentru hobby-uri: 78%.

Acelaşi studiu arată că pentru 98% dintre femeile din România, maşina de spălat este cel mai important aparat care ajută la economisirea timpului, în timp ce 96% au fost interesate de un detergent care să ofere aceleaşi rezultate la un ciclu de spălare mai scurt. Pentru că femeile au declarat că secretul unei super-femei este găsirea unor soluţii şi a unor produse care ajută la eficientizarea muncii gospodăreşti, alegerea partenerilor potriviţi, chiar şi pentru a spăla rufe, este esenţială pentru a reuşi ca super-femeie. Rezultatele impecabile sunt singurele rezultate care contează şi, de aceea, Ariel este singurul detergent recomandat de Indesit, în România, pentru îndepărtarea petelor la fel de eficient şi în ciclul scurt al mașinii de spălat.

Eu nu cred despre mine că sunt o super-femeie. E o aspiraţie, mi-ar plăcea să devin una, dar deocamdată mă lupt cu a fi o bună gospodină lăsându-mi soţul să gătească în timp ce eu curăţ, spăl, mătur, aspir şi în general aranjez casa, am un loc de muncă unde trebuie să fiu prezentă [doar] trei zile pe săptămână, am un blog care, contrar aparenţelor, îmi ocupă destul de mult timp, dar nu am copii. Când oi putea să le fac pe toate şi să le fac bine, probabil că voi putea spune despre mine că sunt o super-femeie. Până atunci, sunt o super-femeie în devenire.

Voi?

2 gânduri despre „Ariel recunoaşte super-femeile

  1. bunica mea spunea că o femeie este femeie atunci când este în stare să pună o masă (nu în sensul de obiect) cap-coadă pentru 20 de persoane fără nici un ajutor. mă apropii de 50 de ani şi n-am atins acest deziderat, pentru simplul motiv că nu am avut niciodată 20 de persoane la masă şi, chiar dacă aş avea aş prefera un restaurant sau aş apela la tot felul de produse semipreparate. dar mă rog, astea erau etaloane valabile în alte condiţii. acum, după mine super femeie este aceea care reuşeşte, indiferent de greutăţi, să-şi păstreze zâmbetul pe buze şi să aibă o vorbă bună pentru cei din jur fiindcă nu e nimeni vinovat pentru situaţiile prin care treci. nici nu mai contează cine şi cum face nişte sarcini în gospodărie, atât timp cât există înţelegere toate se rezolvă. poate că pare desuet ceea ce spun doar că, într-o societate dominată de invidie şi de grija pentru capra vecinului este mai greu să găseşti calea de mijloc.

  2. stiu ca e doar o campanie publicitara la un detergent dar asa m`am saturat de toate normele inventate de unii si de altii despre cum ar trebui sa fie o femeie (sau o super femeie)…
    e la fel de penibila ca si afirmatia ca „femeile adevarate au forme” sau alte clisee.
    daca ea e multumita si familia ei (daca are, daca nu, iara bine) e multumita, asta e ce conteaza. poate sa fie cum are ea chef.

Comentariile sunt închise.