Ți-e sete? La Auchan este târg de bere

Timp de două săptămâni, începând de astăzi și până în 14 iulie, în toate cele 33 de magazine Auchan din 17 orașe funcționează un binevenit târg de bere.

Asta nu înseamnă neapărat că găsești berile românești, super-cunoscute, la prețuri mai mici [deși am văzut și de-astea], ci că găsești o mulțime de beri de import, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Mai exact, sunt peste 300 de tipuri și mărci internaționale de bere, aduse din 20 de țări [Cehia Polonia, Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Republica Moldova, Grecia, Japonia etc.].

Târgul este deja la cea de-a șasea ediție și chiar mă miram că am ratat cinci ediții, după care am aflat că, de fapt, la magazinul Auchan din Deva este abia a doua ediție de târg; târgurile de bere sunt numerotate începând cu primul, care a avut loc în Auchan Titan. Dar pentru că se bucură în fiecare an de succes, târgul va avea loc anual în toate magazinele Auchan din țară.

Am văzut, printre altele, bere cu gust de ciocolată, bere cu ghimbir, zmeură, banane etc. Și nu mă refer la berile pentru femei, ci la beri blonde, cu aspect și conținut de alcool tipice berilor serioase, dar cu arome inedite. Revenind la berile pentru femei, am văzut o chestie interesantă: fiecare cutie de Redd’s vine cu câte un mic cadou de la AVON: fie un creion de buze, fie un parfum roll-on Little Black Dress, ceea ce mi se pare foarte potrivit și foarte tare. Dar preferata mea, vara asta, rămâne Bergenbier Fresh cu soc!

cifre targul de bere

Anul acesta, berile sunt aranjate în funcție de tipul lor; anul trecut au fost aranjate pe țările de proveniență. Astfel, acum puteți găsi bere bio, bere fără gluten (!), bere artizanală, brună, roșie, nefiltrată, blondă, dietetică, bere puternic alcoolizată, cu fructe, fără alcool și câte și mai câte. Mi-a rămas gândul la niște pahare de pe rafturi, dar zău că mi-e plină bucătăria de căni și pahare, nu mai am loc și oricum nu sunt atât de pasionată de bere încât să dau 40-50 de lei pe două beri doar pentru un pahar deosebit.

Auchan își așteaptă clienții la ediția a şasea a târgului de bere, creat special în cele 33 de magazine, cu multe beri speciale, premiate în întreaga lume: O’Hara’s Irish Pale Ale, o bere blondă, cu alcool 5.2%, care în anul 2010 a câştigat premiul „Cea mai bună bere” potrivit IrishCraftbrewer.com. Un alt gust special este adus de Abbaye de Forest din Belgia, o bere medaliată cu bronz în anul 2008 la Australian International Beer Awards. Berea cu whiskey Tennent’s Aged With Whisky Oak este pentru cei care vor să combine cele două arome. Sortimentul este completat de berea fără gluten Mongozo Pils Bio, Silly Pils Bio, berea aurie DAMM din Spania și de berea Samichlaus Magnum cu 14% alcool şi de berea blondă Samichlaus Helles.

Pentru că vara are serile lungi şi călduroase, pe lângă bere, am pregătit și o gamă de produse
complementare: pahare și halbe, desfăcătoare, lăzi frigorifice, pastile de răcire, televizoare și alte surprize.

Iată și câteva fotografii făcute  la târgul de bere din Auchan:

2 thoughts on “Ți-e sete? La Auchan este târg de bere”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.