Avem o autostradă. Cum procedăm?

Autostrada SebeşBine, e mult spus „avem autostradă”; avem bucăţi de autostradă, cum ar fi cea inaugurată anul trecut pe vremea asta – Deva – Simeria – sau cea inaugurată de curând, Orăştie – Sebeş – Cunţa, respectiv Sălişte – Sibiu. Cred că absolut toţi şoferii care au trecut vreodată prin Sebeş şi-au dorit ca această autostradă să fie „deschisă” cât mai repede, ca să scape de aşteptarea neplăcută în trafic.

Eu n-am prins de multe ori ştau la Sebeş, dar şi când l-am prins, am stat cel puţin o oră, fie la coada provocată de drumul cu prioritate Sebeş – Alba-Iulia, fie pe strada cu sens unic pe care sunt direcţionate maşinile care merg spre Sibiu. Şi, la fel ca toţi ceilalţi şoferi, mi-am dorit să apară ca prin minune o şosea de centură care să nu ne mai oblige să intrăm prin Sebeş. Când rămân fără şosete, să mă duc la Sebeş doar pentru şosete şi nimic altceva.

Şi s-a întâmplat minunea: joi, 19 decembrie 2013, au fost inaugurate două „bucăţi” de autostradă, inclusiv cea care ocoleşte oraşul Sebeş [mă scuzaţi, municipiul Sebeş!]. Atât de mult s-au bucurat sebeşenii [sic!], încât au făcut chef, cu artificii şi tot tacâmul. 

„Locuitorii din Sebeş au petrecut aseară în cinstea inaugurării autostrăzii Sibiu – Orăştie. Oamenii spun că au scăpat de traficul aglomerat, de gălăgie dar şi de poluare. Sute de localnici au petrecut aseară în centrul oraşului cu muzică şi focuri de artificii”. [sursa] N-aş vrea să spun că s-au pripit, dar deschiderea autostrăzii Deva – Simeria i-a cam afectat pe cei care aveau afaceri „la stradă”, de exemplu benzinăriile din drum şi cei care fac cruci şi alte monumente funerare din marmură la Simeria.

„Proprietarii unor mici afaceri dependente de ‘vadul’ comercial de pe DN 7 se tem că, în câteva luni de la deschiderea traficului pe tronsonul de autostradă Deva – Orăştie, vor fi nevoiţi ori să se reorienteze rapid, ori să închidă. Numărul potenţialilor clienţi care trec pe şoseaua naţională se diminuează, mulţi preferând să folosească cei 32,5 kilometri de autostradă pe care-i au la dispoziţie”. [sursa] Deci nu e totul roz şi pufos, autostrada ia poluarea şi înghesuiala din Sebeş, dar bucuria asta ar putea să dureze până când proprietarii de afaceri „la şosea” vor constata că nu le mai merge biznisu’.

Şi cum orice minune ţine numai trei zile, azi dimineaţă a fost o mega înghesuială, un accident în lanţ în care au fost implicate 31 de maşini [apropo, 31 nu înseamnă „peste 40”, cum au zis unele televiziuni]. A nins şi firma care trebuia să se ocupe de întreţinerea autostrăzii nu a dat cu nimic pe şosea, iar maşinile care veneau, logic, cu viteză, s-au înghesuit una în alta ca într-un puzzle cu piesele tăiate greşit.  Ce au făcut poliţiştii? Normal, au redirecţionat traficul prin municipiul Sebeş.

CNADNR nu ştie nimic, „noi am dat cu antiderapant căcălău!”.

România, 2013.

4 thoughts on “Avem o autostradă. Cum procedăm?”

  1. Mda, trist. Acum or fi de vina aia de la CNADNR dar si romanii merg ca neghiobii. Mi-aduc aminte ca am prins si eu odata polei la greu undeva pe centura Amsterdamului, dar comparativ cu mioriticii, lumea p-acolo mergea precaut cu 50-70 la ora desi se daduse cu sare din belsug. Toti soferii isi testau franele sa vada nivelul aderentei. Chestiile astea s-au mai intamplat si la altii, dar la noi venind doar la 3 zile de la inaugurare e prea de tot.

  2. Am vazut ciorapi de care zici intr-un hypermarket din Deva. Si mai au si magazin on line. Nu prea merita sa mergi la Sebes numai pentru asta.

  3. Este foarte trist ca am ajuns sa ne bucuram si sa supraevaluam lucruri atat de marunte si absolut normale intr-o societate cu scaun la cap si care n-are ca principal obiectiv furtul si nevoile proprii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.