La Banca Transilvania, un credit de 700 de lei m-a costat până acum aproape 2.000 de lei. Și încă nu am scăpat.

Copii, voi să nu faceți ca mine. Se spune că proștii învață din greșelile lor și deștepții, din greșelile altora. Citiți ce am scris aici și încercați să trageți învățăminte, cum ar veni.

În primul rând: dacă nu e absolut necesar, dacă viața sau sănătatea voastră nu depinde de asta, nu luați niciodată vreun credit! Probabil că pentru mulți dintre voi e deja prea târziu, știu că a fost o perioadă când să iei un credit era mai ușor decât să cumperi faianță, dar dacă nu ați luat încă un credit, gândiți-vă nu o dată, ci de 10 sau chiar de o sută de ori dacă e ABSOLUT necesar să faceți pasul ăsta. 

Un credit te leagă de bancă. Sunt oameni care nu se căsătoresc din cauză că se tem de un angajament serios, dar iau credite bancare. Ați văzut și voi câte căsnicii eșuează după câteva luni sau câțiva ani, de ce credeți că toate relațiile clienților cu băncile sunt perfecte? Nu sunt, iar forumurile și blogurile stau mărturie.

Rețineți un lucru foarte important: banca nu este prietenul vostru. Scopul băncii este să facă profit, nu să te ajute pe tine să îți cumperi sau renovezi casa și nici să te trimită în concediul mult visat, cu rambursarea visului în rate fără dobândă. Deci banca nu te ajută cu un credit atunci când ai nevoie de bani, ci este cea care îți dă o umbrelă atunci când e soare-afară și ți-o cere înapoi când plouă. Nici pe asta n-am inventat-o eu, au mai fost și alți pățiți în relația cu băncile.

Băncile sunt un rău necesar. De ce necesar? Habar n-am; pentru că au făcut lobby pe unde a trebuit și acum, fără un cont în bancă ești nime-n drum. Nu mai poți să-ți încasezi salariul fără un cont bancar, iar în țările mai din vest nu te mai recunoaște nimeni drept cetățean european cu drepturi dacă nu ai măcar un VISA / MasterCard pe care să-l swipe-uiești printr-un POS (regret, nu avem cuvânt în română pentru a traduce verbul „to swipe”).

Bun, deci am stabilit că băncile sunt rele și că nu trebuie să luați un credit decât dacă viața voastră depinde de asta. Dacă, în schimb, l-ați luat deja, faceți bine și achitați-vă ratele la timp, altfel banca o să se îndestuleze din dobânzi și mai ales din penalitățile uriașe pe care o să vi le aplice. Și pentru că ați semnat contractul ăla cu multe pagini și cu mult small print, acum banca vă consideră their bitches. Adică poate să facă orice, că sunteți la mâna ei. Cel mai bine ar fi să nu aveți ocazia să îmi dați dreptate.

Ca să nu mai reiau povestea, copiez dintr-un articol mai vechi istoria mea cu Banca Transilvania și cum am ajuns eu să fiu perptuă datornică la această bancă de oameni întreprinzători. După asta vă povestec ce-a urmat.

BT este realmente Banca Oamenilor Întreprinzători (de aici)

M-am uitat şi în cutia poştală când am plecat de acasă şi am găsit un plic de la biroul unui executor judecătoresc din Deva, care conţinea o somaţie, alte bălării şi o “încheiere” de la Judecătoria Deva. “Fără citarea părţilor”. Mă rog, sunt detalii în care nu intru pentru că nu am habar de chestiuni care ţin de justiţie. Ideea e, pe scurt, că în 2006 am semnat un contract de credit [aşa-numitul “descoperit de cont”] cu Banca Transilvania. Când am plecat de la locul de muncă, banca a fost informată şi mi-a reţinut ultima tranşă din salariu, 500 de lei; creditul era de 700. Eu nu am mai putut folosi cardul de salariu, pentru că, logic, mi l-au blocat. Am considerat, deci, că relaţia mea cu Banca Transilvania s-a încheiat, din moment ce nu am primit nici o hârtie, nici o notificare, nimic, doar “card blocat” şi la revedere. Aşa că mi-am văzut de viaţa mea.

Şapte ani mai târziu, Banca Transilvania mă anunţa că s-au terminat banii din cont. 

— Care cont?, zic.
— Ăla în care aţi depus dumneavoastră suma de 500 de lei [adică partea din salariu pe care mi-au blocat-o ei]. Banca şi-a reţinut dobânda la credit şi acum nu mai are de unde.

Deci reţineţi, ei nu mi-au dat nici o înştiinţare, nici o hârtie, nimic, au tăcut şi au halit din banii ăia până când s-au terminat, iar acum vor ca eu să le dau încă o dată banii, plus cheltuieli de judecată. 1.116,67 lei, ca să fie bine, să nu fie rău.

Nu aş mai vrea să văd comentarii în care mi se spune cât sunt de prostuţă că am făcut credit, că nu aveam nevoie de creditul ăla, angajatorul ni le-a băgat tuturor pe gât. “Luaţi, că nu ştiţi niciodată când aveţi nevoie şi-i bine să ai o rezervă!”. Aşa-i. E bine să ai o rezervă din care să se îndestuleze Banca Oamenilor Întreprinzători. Ştiu că nu trebuia să mă amestec cu lăturile, pentru că acum mă mănâncă porcii. E doar o vorbă de la bunică-mea din sat, nu spun că ar fi băncile porci sau lături.

Şi da, ştiu că am fost toantă, mai ales că am luat un credit care, repet, nu îmi era necesar. Iar acum plătesc greşelile tinereţii. Voi să nu faceţi la fel, bine?

Ați citit până aici, da? Ei bine, distracția continuă.

Fast-forward în toamna lui 2015, când am scăpat de o poprire pe care ANAF mi-a pus-o pe toate conturile pe care le-am avut vreodată la toate băncile din lumea asta*. Pentru cine nu știe cum funcționează înființarea și sistarea unei popriri, voilà:

ANAF constată cu de la sine putere că ești dator. Îți trimite o somație, apoi o înștiințare de poprire, care de obicei ajunge la tine prin poștă, după ce ți-a pus poprire pe cont. Dacă te știi cu datorii, primești corespondență de la ANAF și ai bani în cont, scoate-i sau rămâi fără ei.

Plicurilor de la ANAF eu le spun PLICURI CU DOLIU, pentru că au o porțiune neagră, care nu permite citirea prin plic, dacă îl pui în lumină. După plicul cu doliu urmează, inevitabil, să dai bani la stat sau să te alegi cu poprire pe cont(uri).

Dacă au apucat să-ți pună poprire, fiecare bancă te va trata după bunul plac. Unele îți vor da voie să folosești diferența de bani (dintre cât aveai în cont și cât datorezi ANAF-ului), altele te vor pune să mai vii și cu bani de-acasă, pentru că pot și pentru că cine naiba te-a pus să îți faci cont la BRD sau Banca Transilvania?

Tu trebuie (chiar trebuie, nu e opțional!!!) să te duci la ANAF și, după ce ai plătit sau după ce îți spun ei că banii retrași de la bănci le-au intrat lor în trezorerie (iar asta dureaaaază, crede-mă), să primești un teanc de hârtii, jumătăți de A4, pe care te apuci să le împarți.

Una e pentru tine, o înștiințare că ANAF ți-a sistat poprirea, de parcă nu ți-ar fi mâncat nervii cu asta și tu nu știai ce se întâmplă cu viața ta.

Alta e pentru angajator, pentru că și acestuia i-a transmis să nu-ți mai dea tot salariul, pentru că ești un nemernic rău platnic care nu merită să mănânce sau să beneficieze de banii munciți.

Apoi, în funcție de cât de fraier ești, vei mai primi câte o decizie de sistare a popririi pentru fiecare bancă la care ai un cont, chiar dacă acel cont este inactiv. Crezi că scapi doar ducându-te la fiecare bancă în parte și depunând această hârtie?

Află că băncile percep comisioane de sistare a popririi. Ce, credeai că ei primesc și prelucrează toate aceste hârtii de la tine și ANAF fără ca asta să te coste? Păi parcă am stabilit că banca nu e prietenă cu tine.

Cred că știți deja de ce v-am povestit toate astea. Am scris deja în februarie 2014 că m-am trezit că, pentru un credit de 700 de lei din care am plătit 500, mai aveam să dau Băncii Transilvania aproape 1.200 de lei. Bani pe care, nu fără durere în suflet, i-am plătit executorului judecătoresc, cu care am vorbit ulterior la telefon și care m-a asigurat că, dacă mai e ceva de plătit, mă anunță el, dar crede că e bine, numai să-i intre în cont și vede el.

Toamna lui 2015, cum ziceam. Mă prezint la ghișeul Băncii Transilvania foarte fericită că am scăpat de datoriile la ANAF, cu hârtiuța în mână, gata să îmi închei odată pentru totdeauna relația contractuală cu această bancă scârboasă, care mi-ar fi luat și pielea de pe mine dacă avea un frigider potrivit în spate, unde s-o depoziteze.

Da, zice tanti de la ghișeu, e bine, sunteți pe zero, doamne-ajută, dar nu putem încheia relațiile contractuale, pentru că aici apăreți cu numele de fată și trebuie să facem actualizarea datelor. Aveau nevoie să știe exact cu cine nu o să mai facă niciodată business. Și să ne dați și un număr de telefon valid!

Le dau același număr de telefon pe care îl am de când am împlinit 21 de ani și mi-au făcut părinții cadou un Nokia 3410 și un abonament la Vodafone. Același număr pe care ei îl aveau deja și pe care niciodată nu am fost sunată de cineva de la Banca Transilvania ca să aflu că sunt mai datoare decât atunci când am semnat contractul cu ei. Au mers închiși ca butelia, că era mai profitabil pentru ei să continui să cotizez decât să nu mai continui să cotizez. Logic.

Pentru actualizarea datelor, ar fi trebuit să mă prezint cu certificatul de căsătorie, pentru că se vede treaba că doar faptul că am același CNP de când m-am născut nu e suficient pentru Banca Transilvania. Trebuie să vadă ei cu cine m-am măritat și să aibă și o copie a certificatului. Pentru că trebuie.

– Perfect, zic, că tocmai am certificatul de căsătorie în mașină, mă duc să-l aduc.
– Nu se poate, că acum se alimentează bancomatul și dacă vă dau drumul, nu vă mai pot lăsa să intrați.

Moment în care realizez că în jurul meu s-a făcut liniște, nimeni nu a mai intrat în bancă, e un nene cu pistol care plimbă o geantă plină cu bani… eu eram în lumea mea, o lume în care nu mai eram clientul Băncii Transilvania, dar m-au trezit la realitate.

– Reveniți mâine până la ora 17 și încheiem totul.

Normal că nu m-am mai dus. DACĂ ERAM PE ZERO, de ce să mă mai grăbesc? Asta a fost o altă mare greșeală făcută de mine, din care voi ar fi bine să învățați, dacă tot ați citit cele 2.000 și ceva de cuvinte pe care le-am debitat până aici.

Ianuarie 2016. Îmi scrie domnul executor judecătoresc. CUM PIZDA MĂ-SII??? Am să-i dau 272 de lei pentru ce? Pentru Banca Transilvania, bineînțeles. Pentru că am lăsat timpul să treacă în favoarea băncii și în defavoarea mea, datorez din nou bani.

Matematică bancară: 700 – 500 = – 1.200 = – 300

Din nou, dobânzi și penalități. Creditul meu de 700 de lei din care am plătit, în zece ani, 1.700 de lei, a mai făcut un puiuț de aproape 300 de lei pe care trebuie să îi plătesc sau să suport consecințele (adică executare silită, poprire pe conturi, pe salariu, confiscare de bunuri, chestiile obișnuite pentru un executor judecătoresc…)

Mă prezint la bancă, având în straiță certificatul de căsătorie și hârtia de la executor. Cer, frumos, actualizarea datelor, după care arăt hârtiuța și întreb: de unde dumnezeu mai am să le dau bani, dacă le-am dat până acum de două ori creditul și încă vreo 300 de lei pe deasupra?

Păi, apăreți datoare cu 270 de lei. Pentru că am devenit vocală și tot repetam că plătesc de zece ani pentru nimic, sunt transferată în biroul șefei, care îmi spune că am 100 și ceva de lei restanțe la credit și 50 de lei nu știu ce și 60 și ceva de lei asigrarea și să știți că sunt și comisioane pe ridicarea popririi și… hai să vedem cât e totalul. 270 de lei, da, deci bate cu ce aveți pe hârtia asta de la executor.

– Bun, zic, și pot să vă plătesc ACUM și să încheiem ACUM orice relație contractuală?
– A, nu, trebuie să reveniți și mâine, că acum… până apar banii în sistem…
– Dar vă pot plăti aici, nu mai trebuie să plătesc la executor, da?
– Dar uitați că aveți pe hârtia asta (de la executor, adică) și contul în care trebuie să faceți plata.
– Da, zic, dar dacă sunt FIZIC în bancă și datorez bani BĂNCII, nu e mai bine să nu mai rulăm banii prin terți și să intre PÂNĂ MÂINE ca să putem să ne despărțim odată?
– Ba da, mergeți la ghișeu și plătiți.

Merg la ghișeu, oarecum ușurată. Întind buletinul și anunț că vreau să plătesc tot. După ce unei alte operatoare a trebuit să îi spun unde lucrez, ca să știe banca, în cazul în care… mâine nu încetez să fiu clientul ei (?), doamna de la ghișeu nu vrea să îmi ia banii până nu-i dau un număr de telefon valid. Ridic din umeri și o invit să mă apeleze pe numărul pe care-l are ea. Mă sună și, ce să vezi, telefonul începe să sune! Mă simt ca un infractor pe care Marea Bancă Transilvania nu-l crede că are numărul de telefon pe care-l are. Nu e prima dată când mi se spune că trebuie să le dau un număr valid pe care nu mă vor suna, de altfel, niciodată. Trecem și peste asta și încep să văd negru în fața ochilor când aud:

– Da, deci aveți 268 de lei restanță și cu 65 asigurarea și cu…
– Stați puțin, deci vreți să îmi spuneți că LITERALMENTE în cinci minute s-au mai adunat cel puțin 70 de lei la datoria mea către Banca Transilvania? Acum cinci minute, la colega dumneavoastră de la biroul din spate, datoram 270 de lei, iar acum datorez peste 300? Cum e posibil așa ceva?

Probabil că eram roșie sau neagră la față și probabil că vorbeam cam tare, pentru că doamna s-a ridicat și s-a dus la colega din spate, iar când s-a întors, nu mai aveam chiar atâția bani de dat, ci „doar” cei 270 de lei, pe care i-am plătit (pe chitanțe, două la număr, scrie „alimentare numerar”, de parcă aș fi vrut eu să-mi alimentez contul ăla la care nu mai am acces de 10 ani.

M-am dus în mașină și am plâns. Am plâns de toți banii, cum plânge copilul ăsta, cu muci și băluțe.

crybaby_shutterstock_93084466

Foto: Bebeluș plângăcios, de la Shutterstock

BANI ARUNCAȚI

  • Pe lângă banii ăia pe care Banca Transilvania mi i-a luat cu japca, aș fi putut să mai pun ceva și să îi cumpăr bunicii mele o mașină de cusut, ca să nu se mai chinuie cu aia veche care tot rupe ața.
  • De 270 de lei aș fi putut să-mi cumpăr bilete de avion (low cost) până într-un oraș european pe care să-l vizitez. Praga, de exemplu…
  • De 270 de lei aș fi putut să-i cumpăr mamei încă o pereche de ochelari
  • De 270 de lei puteam să mai repar o dată mașina, că tocmai ce o scosesem din service
  • De 270 de lei puteam să mă duc până la Iași și înapoi, să-mi vizitez rudele, să mă plimb prin oraș, să fac poze frumoase
  • De 270 de lei puteam să mă duc cu mașina în orice oraș din România
  • De 270 de lei puteam să-mi cumpăr haine noi pentru primăvara asta care nu mai vine
  • De 270 de lei puteam să-mi iau niște încălțări noi
  • De 270 de lei puteam să-mi iau un HDD extern, că tot aveam planuri în sensul ăsta
  • Puteam, de banii ăia, să-mi scot toată familia la restaurant
  • Puteam să mă duc la bazinul de înot de 15 ori. 15×3 ore = 45 de ore de înot pe care le-am aruncat în hulpavul seif al Băncii Transilvania
  • Puteam să îmi cumpăr 67 de ciocolate Milka sau 30 de pungi de bomboane Kinder Schoko Bons
  • Aș fi putut să merg la Felix și să fac o baie fierbinte, că tot ninge afară
  • Puteam să îmi fac analizele și să merg și la controlul medical pentru problemele de tiroidă
  • Puteam să-mi pun o măsea sau măcar să acopăr prețul unui știft

Puteam să fac orice altceva, dar nu am avut de ales: Banca Oamenilor Întreprinzători mi-a băgat mâna în buzunar și eu, ca proasta, i-am întins și celălalt buzunar, că poate nu mi-a luat destul…

Azi, vineri, o să merg din nou la bancă. De data asta nu mai aștept o nouă somație, ci voi merge să îmi închei definitiv socotelile cu Banca Transilvania. Tot ce mai sper este să nu-mi fi crescut încă o datorie, de pe o zi pe alta, și să pot scăpa, după 10 ani și două mii de lei, de o datorie de 700 de lei pe care am acoperit-o cu vârf și îndesat. 

Și mai sper ca în timpul vieții mele, Banca Oamenilor Întreprinzători să dea faliment și eu să pot bea în cinstea acestui eveniment. One can only hope.

Hey, punem pariu că pot face toți banii tăi să dispară?

Foto: Magic wand, de la Shutterstock
„Hey, deci fii atentă! Punem pariu că pot face ca toți banii tăi să dispară? Nu trebuie să faci nimic, doar să continui să fii client al Băncii Oamenilor Întreprinzători și să nu te preocupe soarta creditului pe care l-ai luat în 2005 sau 2006. De aici, avem noi grijă să plătești pentru el până-ți iese pe ochi!”
  • Din punctul meu de vedere, KUDOS PENTRU BCR, o bancă simțită, care când a văzut că nu mai am activitate și nu mai fac operațiuni în cont, l-a dezactivat, ca să nu mai adun datorii aiurea. A făcut asta pentru că eram pe zero; în schimb, o prietenă de-a mea de-ale mele a pățit cu BCR cum am pățit eu cu Transilvania: și-a făcut un card pe care nu l-a folosit niciodată, iar BCR i-a tot luat din „credit” comisioane de tot felul, ajungând să aibă de plătit aproximativ 500 de lei pentru un card care stătea la sediul BCR într-un plic sigilat (ea nici măcar nu apucase să-l ridice de la bancă, fiind plecată din țară, dar banca, foarte conștiincioasă, l-a reînnoit și i-a tras comisioane, pentru că de ce nu?)
  • De asemenea, jos pălăria pentru ING, care are bunul simț să nu te lase în curul gol dacă ANAF îți pune poprire pe conturi. OK, ING te anunță de poprire abia după ce-ți indisponibilizează (nu știu dacă există cuvântul ăsta) suma cerută de ANAF, dar dacă suma e de 100 de lei și tu ai 300 de lei în cont, te lasă să folosești cei 200 de lei care sunt ai tăi. BRD, de exemplu, ar fi în stare să te pună să-i aduci și un rinichi, ca să acoperi diferența dintre suta de lei datorată ANAF-ului și cei 200 de lei care-s ai tăi. Da, banca înțelege că banii ăia sunt ai tăi, dar așa sunt regulile și până nu vii cu rinichiul și cu doi litri de sânge într-o stică, nu au ce să-ți facă. Și atunci durează câteva zile, că trebuie trimisă hârtia la București și… așa-ți trebuie, dacă te-ai încurcat cu cea mai comunistă bancă din câte-au fost vreodată.

Update pentru cititorii veniți să mă anunțe că-s proastă și că îmi place s-o ard pe datorie:

Vorbim despre un credit (descoperit de cont) încheiat în urmă cu 10 sau 11 ani. Aveam 22 de ani și zero educație financiară. Când am plecat de la locul de muncă unde mi s-a pus în brațe acest credit  (da, a fost făcut fără voia mea, probabil directorul ziarului avea o înțelegere cu BT, că știu sigur că absolut toți angajații au încheiat atunci contracte cu banca, deși nu aveau nevoie), a doua zi mi-a fost blocat cardul. Salariul care a intrat ulterior în cont a fost reținut de bancă. Eu nu am mai primit nici o hârtie de la nimeni, considerând că datoria a fost acoperită în totalitate de acel salariu blocat, repet, de bancă. Mai ales că nu am avut acces pe nicăieri ca să văd dacă mi-a fost virată suma de 500 sau 700 sau 1.000 de lei.

Da, am CREZUT că din moment ce nu m-a mai căutat nimeni ani la rândul, suntem OK, am rămas prieteni. Doar că nu știam de practica asta de a tăcea și a lăsa datoriile să se acumuleze.

Dar e OK, fiți voi deștepți și nu faceți ca mine. Lăsați-mă pe mine să fiu proasta care nu s-a interesat de creditul inutil pe care îl credea achitat. Voi fiți inteligenți și cereți dovezi scrise de la băncile cu care ați lucrat că nu mai aveți treabă cu ele.

Foto featured: Fat Fairy, de la DevianArt

121 thoughts on “La Banca Transilvania, un credit de 700 de lei m-a costat până acum aproape 2.000 de lei. Și încă nu am scăpat.”

  1. „Când am plecat de la locul de muncă, banca a fost informată şi mi-a reţinut ultima tranşă din salariu, 500 de lei; creditul era de 700. ” Deci ai luat 700 ron de la banca, ti-au retinut 500. 200 nu i-ai inapoiat niciodata, pentru ca ti s-a parut firesc ca daca banca nu iti trimite nicio hartie, sa nu-i mai dai inapoi….
    Eu am depozit la aceeasi banca. Economii din salariu. Daca timp de cateva luni nu as mai trece pe la banca (si nu o fac, cred ca n-am mai trecut de 1 an), nu cred ca mi s-ar parea firesc ca banca sa imi ia banii din cont, sa-i faca disparuti, pe motiv ca „n-ati mai dat pe aici de luni de zile, nu i-ati scos, nu aiti intrebat de ei, am zis ca nu va mai folosesc”…
    Din pacate, lipsa unei minime educatii financiare a oamenilor este dublata de calicia bancilor. Actiune si reactiune, firesti in lumea asta.
    Atunci cand ai decis sa te faci sa „uiti” de cei 200 ron luati de pe cardul de credit, folositi pt nevoi personale oarecare, si neinapoiati, ai atentat la 200 ron din economiile unuia ca mine. Care am incredere in banca.
    Sunt multe incidente cu bancile, comisioanele nejustificate, dar acesta intra la capitolul ” am incercat sa pacalesc banca, dar ea m-a pacalit si mai tare”. Atat, restul sunt cuvinte insirate care atrag frustratea altora.

    1. Desigur, am vrut să păcălesc banca, pentru că simțeam eu că 10 ani mai târziu voi avea un blog pe care să îmi expun povestea, ca un fel de invitație pentru oameni care n-au intrat niciodată pe acest blog și care nu știu nimic despre mine să mă ia la mișto, că-s așa și pe dincolo.
      Damn, m-ai nimerit. Pot să mă apuc de agricultură. Sau de orice altceva.

      Rugămintea mea ar fi să citești și celelalte comentarii, precum și articolul, pentru că am zis de mai multe ori că nu știam cât a reprezentat ultima tranșă din salariu. Putea fi 1.000 de lei, dar au fost 500 – și am aflat de la bancă, după câțiva ani, nu de la fostul angajator, pe care l-a durut fix unde se unesc picioarele. Înțelegi?

      1. @Denisa Bârgău:
        Sincer cred ca te ataci cam tare la orice comentariu care este cat de putin negativ asupra .
        postarii pe care ai facut-o.
        Eu am cont la Bnaca Transilvania de foarte mult timp si am avut conturi pe la foarte multe banci. Am ramas la BT pentru ca mie mi-a placut foarte mult colaborarea cu ei.
        In primul rand, cu sau fara educatie financiara, daca faci un credit te interesezi de el.
        Chiar daca firma la care lucrai tu cand aveai 22 de ani sau mai putin, nu ti-a mai virat alti bani in cont decat ultima transa din salariu, ei nu au niciun drept sa iti inchida contul. Tu esti singura care poate semna ca sa-ti inchizi contul. Deci contul tau a ramas deschis, si a acumulat dobanda pentru restul de credit pe care aveai sa il dai. Mi se pare foarte corect. Asta se intampla cand nu platesti ratele.
        Ceea ce nu e un comportament normal din partea bancii este ca nu te-a anuntat in tot acest timp despre faptul ca mergi in minus pe cont. Si asta da, si eu consider ca este foarte urat si neprofesional. Dar din pacate era de datoria da, pentru ca te interesa pe tine, sa-ti verifici ramasitele de credit.
        Tu spui ca putea fi si 1000 de lei. Vrei sa-mi spui ca nu te duceai sa-ti iei banii daca erau mai multi? Cum sa nu stii cat trebuie sa fie ultima transa din salariu? Adica daca iti virau 1000 de lei, iti plateai creditul de 700 si iti mai ramaneau 300, bani pe care cu siguranta ii vedeai pe cont si in ziua de azi pentru ca BT nu percepe comisioane de administrare a contului la persoane fizice si nu inchide conturi decat daca sunt cu 0 pentru mai mult de 1 an.
        Ce sa-ti spun, presupun ca aceasta peripetie a fost undeva 50% din vina ta si cealalta jumatate vina bancii. Cum se spune „shit happens”, dar totusi nu trebuie sa generalizezi experienta ta neplacuta.

      2. Mă atac, pentru că deja sunt aproape 100 de comentarii și de pe la al cincizecilea, așa, am cam obosit să repet ce-am scris deja în articol. De-asta am scris articolul atât de lung și cuprinzător, ca să nu mai fie nevoie de explicații ulteriore. Dar văd că e nevoie… ceea ce spune lucruri despre unii dintre cei care comentează.
        Altfel, da, am zis că am și eu partea mea de vină și nu doar că am zis unde consider că am greșit, ci am detaliat – tocmai pentru ca alții să nu facă aceleași greșeli.
        Cât despre salariu: sincer, au trecut mulți ani de atunci, dar așa am gândit la momentul respectiv: dacă eu nu mai pot vedea la bancomat cum stau – pe plus sau pe minus, important era să fi putut vedea, nu să fie blocat și înghițit cardul de bancomat, dacă-mi aduc bine aminte -, înseamnă că din punctul de vedere al băncii, suntem OK, fiecare își vede de viața lui. Am continuat să cred asta ani buni după acest episod, din moment ce banca nu a încercat în vreun fel să dea de mine.

        Cât despre educația mea financiară, am zis: nu exista. Dacă eram toți absolvenți de Finanțe-Bănci, criza din 2008-2009 nu ar mai fi avut loc, nu? Chiar am crezut sincer că dacă banca nu mă mai trage de mânecă, datoria este acoperită și nu mai am de ce să merg eu să mă interesez… de ce? De cardul pe care oricum nu-l mai foloseam, din moment ce salariul de la următorul loc de muncă îmi intra în alt cont, de la altă bancă? De credit? Știam de la prieteni că dacă ai un credit și nu ai plătit o rată, te caută banca de nu te vezi! Așa că eu chiar am crezut că am scăpat de grija overdraftului. În tot acest timp, banca tăcea, mulțumită că are de unde să consume bani de dobânzi pentru cei 200 de lei rămași neacoperiți. M-a căutat doar când s-au terminat cei 500. ASTA M-A DERANJAT PE MINE.

        Nu am generalizat. Am zis doar că băncile sunt rele din punctul meu de vedere. Și am mai zis că BT e, din punctul meu de vedere, cea mai rea bancă – cu care am avut eu de-a face. Urmată îndeaproape de BRD. Sigur că vor exista oameni super mulțumiți de BT și BRD și dezamăgiți de ING sau BCR – sau oricare, până la urmă. Dacă ar fi toți clienții nemulțumiți de BT, BT nu ar mai exista. Dar eu sunt doar un client. FOST CLIENT.

      3. @Denisa Bârgău: Denisa,
        Pe de-o parte ma amuza patania ta, iar pe alta ma sperie reactia ta si cuvintele urate adresate bancii la care tu te ai dus si ai cerut bani. Pun pariu ca au o cerere semnata de tine si un contract in care sunt mentionate conditiile toate.
        In cazul in care consideri ca ai foat nedreptatita, du te la un avocat da i in judecata si vei recupera integral sumele platite.
        Ar fi extraordinar sa recunoastem cand suntem naivi, neatenti si lipsiti de interes (ei nu au sunat dar un contract are doua parti …. Tu … I ai sunat?!?) dar asta e o virtute a oamenilor puternici care au respect de sine.
        Fara a lua neaparat apararea bancii, iti spun atat … Oamenii slabi cauta explicatii pentru experientele negative dib viata lor si cauta sa gaseasca vinovati in persoana celor din jur. SUB NICI O FORMA TU NU AI GRESIT CU NIMIC SI NENOROCITII TE AU PONEGRIT TE AU BATJOCORIT SI AU PROFITAT DE INOCENTA TA … tu ai citit ce ai scris … Incerc sa imi imaginez cum arati … Daca ai frustrari sociale sau daca intr adevar esti victima sistemului ticalosit.
        Iti recomand sa citesti cartea No excuses sxrisa de Brian Tracy … O sa te ajute in viata.

        Succes

  2. Am dat click pe „older comments” dar se deschide tot pagina asta cu ce a comentat MAYA si ce ai raspuns tu. Deci pentru mine inca sunt in ceata niste chestii:
    1) daca aveai card de la BT – cum l-ai primit? Nu l-ai primit ca pe orice card intr-un plic sigilat cu PIN-ul confidential stiut numai de tine? Atunci cum ti-ar putea bloca cineva card-ul, atata timp cat e al tau pe numele tau? Nu te-ai gandit sa dai telefon la banca in momentul in care ai vazut ca ti-e blocat cardul? Sa intrebi care e situatia. Mi-e greu sa cred ca altcineva decat titularul unui card/cont il poate bloca.

    2) Ce inseamna ai semnat un contract de credit? Ai semnat o hartie pe care scria ca imprimuti 700 de lei? A venit cineva de la banca si ti-a dat in mana 700 de lei? Te-ai dus la sediul bancii? Sau ce vrei sa spui e ca ai cheltuit de pe card cu 700 de lei mai mult decat aveai – adica ai facut descoperire de card?

    Sunt curios care sunt raspunsurile intrebarilor de mai sus. Dar pot sa iti spun pe scurt cum cred eu ca s-au intamplat lucrurile. Tu lucrai la un angajator care probabil platea prost si cu care ai ajuns sa te certi si sa spui ca pleci. Salariul iti venea pe un card. Probabil angajatorul avea o conventie cu BT prin care ei le propuneau angajatilor tot felul de combinatii financiare – gen „uite, puteti sa va faceti descoperire de cont si daca puneti banii inapoi in maxim nu stiu cate zile…nu platiti nici o dobanda”. Tu ai inteles din toata treaba asta ca acel card al tau, e de fapt al angajatorului. Ca doar d’aia vi se prezinta asemenea „produse financiare”. Cand a intervenit cearta cu angajatorul si plecarea ta…ce ti-ai zis? Hai sa dau eu o teapa angajatorului cam de suma ce cred ca mi se mai cuvine ca salariu. Ca poate nu mai vad banii. Si asa ai luat tu cardul ce era al tau, dar din nu stiu ce motiv credeai ca e al angajatorului, si ai bagat o cheltuiala de 700 de lei. Sau i-ai scos pur si simplu de pe card. Ca doar ti se cuveneau ca ultim salariu. Angajatorul ti-a mai virat doar 500 de lei pe card si ai ramas cu o descoperire de 200 de lei, de care nu te-a mai interesat. Ti-ai inventat povestea cu cardul blocat de angajator – lucru care nu vad cum s-ar putea intampla. Repet, cardul e ceva personal, facut pe numele tau si nimeni nu poate interveni in numele tau sa faca ceva cu el. Deci tu ai ramas cu o gaura de 200 de lei pe card, pe care te-ai facut ca nu o stii…si ti-ai vazut de treaba in continuare…crezand ca cineva o sa iti acopere cei 200 de lei ca prin minune daca tu nu mai zici nimic. Evident ca in lumea reala nu functioneaza lucrurile asa…si dobanzile s-au tot acumulat. Oamenii au facut actiune in instanta pentru a te executa sa isi recupereze banii. Nu cred ca exista in procedurile unei banci datul de telefoane pe la datornici si rugatul sa vina sa aduac banii. Cel mai probabil daca aveai curiozitatea sa mai treci pe la banca sa te interesezi de situatia cardului tau „blocat” – ti se aduceau la cunostinta datoriile. Daca asa e toata povestea …nu prea vad ce vina are BT, ci mi se pare o dovada de infantilism sa dam vina pe altii pentru greselile noastre.

    1. Nu știu ce să îți zic. Am explicat în 3000 de cuvinte tot ce s-a întâmplat, dar tu ai înțeles tot ce-ai vrut tu și ai venit cu presupuneri, pentru că poți.
      O să îți răspund la cele două întrebări, deși nu cred că are vreun sens.
      1. Aveam card ca orice om din țara asta care are un card. Te duci la bancă, semnezi, primești un card. Era al meu personal, evident. Cardul meu de salariu, căruia ulterior i s-a adăugat o descoperire de 700 de lei, un fel de anexă la contractul inițial. Angajatorul doar a facilitat acest „overdraft”, garantând cu salariul pentru mine.
      2. Răspunsul e mai sus: am semnat o hârtie în confortul propriului loc de muncă, angajatorul fiind cel care a venit cu această minunată idee, dacă tot aveam cu toții carduri de salariu de la BT, să avem și un „descoperit”.
      Cardul nu a fost blocat de angajator – cine a zis asta, unde? – ci de bancă, urmare a faptului că angajatorul a comunicat băncii că nu mai sunt angajata lui, prin urmare, nu mai exista garanția că eu pot plăti acel credit/overdraft.
      Cât despre cum crezi tu că s-au întâmplat lucrurile… ești liber să crezi ce vrei, dar dacă după ce ai citit ditamai articolul tot nu ai priceput cum stă treaba și vii să mă acuzi că inventez chestii, ești liber să nu mai dai pe aici. Sau să nu mai comentezi, că, zău, o faci degeaba și nu-ți fac cinste comentariile de tipul ăstuia de mai sus. Că m-am certat cu angajatorul, că am vrut să-i dau țeapă… încearcă să gândești un pic înainte de a inventa astfel de scenarii – pentru că nu știu de la ce bază ai pornit, dar eu nu am zis nicăieri că am vrut să dau țeapă, că m-am certat cu angajatorul, că am crezut că nu e cardul meu etc.
      Poate n-ar strica să recitești articolul.

    2. @Mihai:
      Hahaha, ce intriga! Mihai, cand ma duc în vizita la o pensionara, se intampla sa se uite la telenovele indiene sau turcești. Spune dumneaei ca doar atât poate sa urmărească. Ma gândesc ca daca tot elaborezi asa scenarii, pe seama articolului citit, poți face ditamai nivel a de 100 de episoade din „Capra cu trei iezi” si cel putin 1 milion de batranele fericite.

  3. Cand iti expui parerile in public, trebuie sa accepti si opiniile celorlalti. Poate totusi sunt mai instruiti financiar decat tine. Eu zic ca oricum, banii imprumutati se restituie. asta tine de cinste.

  4. Nu stiucine esti tu care comentezi in favoarea banci. Dar asa cum spune doamna cu povestea ei , banca nu e un prieten ci o sugativa financiara care iti ia si ce nu ai sau ce nu e al ei. Am avut un credit la BCR care la-m platit fara intirziere timp de 10 ani si nu asteptam sa vina data scadenta plateam chiar inainte pentru a fi sigur ca nu uit de termen. Nu mica mi-a fost surpriza cind odata ,platind pe luna in curs mi se spune la giseu ca sunt restant cu o luna. De fapt aveamo poprire pe cont de la ANAF. Daca banca este atitde corecta si nu o institutie nemernica ,intebarea mea este; de ce nu mi-au spus ca am poprire pecont si ca daca platesc inainte de termen banii pleaca in alta directie ca doar asa e legea, dar datoria banci fata de client este sa informeze. Poate spui ca eu eram deja informat de anaf ca am poprire , spre surpriza ta nu.cint am luT la cercetag care e problema , am descoperit ca poprirea era pentru o actiune fauta cu 9 ani in urma din careanaful a considerat ca am venithri independente fara a benificia macar de un leu din acea presupusa activitate. In concluzie banca e un nemernic care nu ii pasa de clienti ci doar de cum sa faca profit

  5. Eu mi-am facut un credit la efg pe cand eram student, adica tanar si prost. Am cumparat 2 telefoane, o masina de tuns si o placa de intins parul, suma totala 2800 lei, rata lunara 80 de lei. Moca credeam eu pe atunci, am platit 2 ani suma respectiva si de fapt plateam 6 lei efectiv din credit, restul erau comisione.
    Deci dupa 2 ani am platit mai nimic din credit, doar am platit comisioanele. Astfel ca am marit suma pe care o plateam la 200 de lei si am tot marit pana am acoperit toata suma datorata. Puteam sa cer un extras de cont atunci cand am inchis „relatia” dar am zis sa nu stiu suma exacta pe care am pierdut-o.

  6. Ohoooo….. exact asa ceva am patit eu la BCR (Banca de C$#at din Romania). Cardul facut obligat – fortat pentru bursa (doar acolo sau la BRD se putea, astia mi s-au parut mai putin comunisti), am terminat scoala, m-am dus sa inchei relatia cu ei, mi s-a spus ca am de plata 25 de lei nu stiu comisioane ce ca sa inchidem, am platit, am primit hartie cu stampile si semnaturi ca am 0 lei 0 bani datorie si ca am inchis relatia cu ei. Dupa 8 ani, cand am avut (chiar am avut, zau), nevoie de un credit de nevoi personale (de vreo 20000 de lei), am aflat ca sunt inscris nu stiu in ce registru, pentru tineti-va bine, 25 de lei datorie la BCR. M-am dus la ei cu gura mare si cu hartia semnata de ei, s-au uitat in hartie, mi-au dat dreptate, se pare ca un angajat a trimis situatiile si la mine a gresit, asta e. OK, asa cum m-ati bagat in baza de date, scoateti-ma! Ah….. nu putem decat sa va bagam, de iesit, iesiti automat la 10 ani dupa ce achitati datoria. I-am bagat si eu peste tot… Care datorie?? Pe care o achitasem de 8 ani, adica nu aveam datorie, si multumita careia, in afara de ING, nu a vrun NICIO banca sa im idea creditul de mai sus. Misto, nu? Nu-mi dadeau 20j de mii de lei, pentru o datorie de 25 pe care nu o avea. Sigur, toti ma intelegeau, chiar ma compatimeau, dar atat… De Transilvania nu cunosc, are nevasta-mea cardul de salarii la ei, dar am stabilit ca nu ne trebuie nici descoperire de cont, nici card de credit nu stiu de care ne ofereau ei ca suntm clienti buni…. Creditul la ING l-am returnat anticipat in patru ani, fara comisioane in plus, asa ca sunt pe plus acum, fara credit. Daca nu cumva oi mai avea datorii la BCR de care nu stiu. Ah, da… Zilele trecute s-au suparat cei de la Transilvania pe nevasta-mea… I-a expirat cardul, si l-a luat pe cel nou. Contactless, fara sa solicite. Am trimis-o urgent sa ii dea unul normal, pentru ca asta daca il pierzi, face gigel gasitorul N cumparaturi sub 100 de lei pana goleste contul si o iei in mana. Au zis ca nu se poate fara, asa ca le-am zis ca se poate, dar la alta banca. Atunci s-a putut si la ei, dar tot sunt suparati pe nevasta :)

  7. Wow! Fucking shit! M-ai facut sa ma gandesc la toate cardurile pe care le-am avut in viata asta! Bine ca nu sunt multe si in principiu nici cu anexe. O sa visez banci care ma alearga!
    Cat despre patanie, imi pare rau! Nasoala treaba!
    Incearca sa vezi lucrurile pozitiv, sigur s-a intamplat sa si primesti bani cand nu te asteptai. Sau o sa primesti… asa cum ai si platit fara sa te astepti! :)) (asa ma mint eu pe mine cand se intampla ceva nasol)

  8. Întâmplări de-astea nasoale am avut şi eu. Prima, cu TBI Credit; a doua, ci BRD Finance (IFN-ul de la ei). Cea mai tâmpită, cu Raiffeisen. Am primi bani de la un prieten, sâmbăta. I-am scos la 10 minute de la depunere, că mă ardea. Când m-am dus, după vreo 2 săptămâni, cică am un overdraft măricel. După ceva scenete, aflu că pentru operaţiunile desfăşurate în zile nebancare, retragerile sunt datate automat în ziua efectuării operaţiunii, dar depunerile – tot automat – în prima zi lucrătoare. Cum suma împrumutată era măricică iar au apăream „în sistem” ca dator de sâmbătă până în prima luni, dobânda adăugată automat cântărea ceva. Am făcut scandal, i-am ameninţat cu presa… ce mai, circ! După faza cu presa domnişoara în cauză a găsit subit soluţia să-mi recuperez banii.

    Deci am şi eu aventuri nasoale cu sistemul bancar. Ce nu înţeleg, însă, este asta: „Și mai sper ca în timpul vieții mele, Banca Oamenilor Întreprinzători să dea faliment și eu să pot bea în cinstea acestui eveniment.

    Adică ideea de să ajung să mă piş pe mormântul tău mi se pare, în ciuda sentimentului omenesc de frustrare, un pic exagerată. Crezi că celelalte bănci ar învăţa ceva dintr-un eventual faliment? Eu, unul, mă îndoiesc. S-ar repezi pe clienţii rămaşi „orfani” ca vulturii hoitari, da, dar ce rămâne în final este un peisaj comercial cu ceva mai puţină concurenţă. Adică teren numai bun pentru comportamente de oligopol.

    OK, frustrarea e un sentiment puternic. Mi-am dorit (la întâmplarea mea) ca omul ăla care a semnat procedura (că e un cineva anume care semnează procedurile bancare, nu un „sistem” vag şi nespecific) să păţească ca mine şi să înveţe ceva din păţanie. Dar faliment?…

    1. Da, faliment. Ar fi o satisfacție grozavă. Și aștept și un mormânt pe lângă care să trec zâmbind, nu să urinez, că nu mă pasionează urinatul pe morminte.

  9. Daca citeai inainte legea, cum sa inchizi un cont, nu plateai nimic, domnia, confortul si prostia se plateste.

  10. Sunt si eu oarecum in situatia ta. Am uitat de un card de debit pe care l-am facut la BT acum vreo 3 ani si care a acumulat niste datorii de vreo 14 lei. Mi-au dat ceva banking gratuit care o trecut la comision dupa 6 luni si uite-asa m-am trezit dator. Am fost la banca sa platesc datoria si sa inchid contul, basca nici nu mai tin minte pin-ul cardului. Duduia de la ghiseu mi-o zis ca nu se poate pana nu-mi actualizez datele din noua carte de identitate pe care mi-am schimbat-o cu vreo 6 luni in urma. Cand am vazut coada de pensionari(nu stiu de unde atatia bani la sarmanii de ei ca toti vor sa faca depozite pe sume cu cate 4 zerouri) mi-am bagat picioarele si am plecat. Mai merg si maine, nu ma las!

  11. Din pacate parerea mea este ca greseala a fost ca tu pui semnul egal intre card si contul bancar. Nu, cardul este asociat contului, sunt doua entitati diferite. Poti avea cont si fara sa accepti card la el (care si asta are comisioane suplimentare, dar din cate stiu, nu la BT). Cardul era blocat, nu contul, puteai sa faci operatiuni, dar numai de la ghiseu, nu cu cardul. Uite ca erau bune invataturile parintilor sau bunicilor nostri. Banii – la saltea sau la ciorap, si nici o relatie de creditare la banca. Mai bine ma lipsesc de un moft decat sa fac un credit. Mie mi-a reusit, cu o singura exceptie, dar a fost un risc asumat si chiar nu aveam incotro (ei, :)) aveam, dar am vrut neaparat sa vad Brazilia daca tot fusesem invitata, insa nu aveam bani de avion, asa ca am facut un credit de 50 de milioane vechi si am platit 83 in 3 ani).

    Concluzie: bancile vand bani la diferite preturi. Ca sa nu dai pe un obiect cat nu face, uneori e mai bine sa te lipsesti de acel obiect.

Comments are closed.