Cum se vede Barcelona prin ochii mei

Frumoasă. Curată. Însorită. Agitată. Calmă, în acelaşi timp. Populată. Vie. Însorită. Incredibil de curată şi civilizată. Mult mai frumoasă decât mi-am imaginat-o, mult mai accesibilă decât am crezut-o. Cu oameni gălăgioşi, dar veseli. Cu multe culori, cu mulţi turişti, cu tentaţii la tot pasul.

Aşa cum am mai spus, Nokia m-a trimis, împreună cu Cristina Bazavan, Cristina Chipurici şi Miruna Siminel, într-un photo-trip cu Nokia N9 la Barcelona, fără vreun program impus. Am avut acces la Internet de la Vodafone, iar camera foto a telefonului este atât de bună, încât nu am simţit nevoia să scot aparatul din geantă decât de vreo două ori, o dată la Sagrada Família, pentru că era mult prea impresionantă ca să n-o fotografiez cu obiectivul cu unghi larg, şi a doua oară la fântâna magică, când am vrut să filmez dansul apei colorate în slow motion. În rest, ca turist, cu N9 nu mai ai nevoie de cameră foto. Pe cuvânt de fotodependentă

Mă aşteptam să descopăr la Barcelona o altă lume, complet diferită de tot ce văzusem până acum. Trebuie să menţionez că până la venerabila vârstă de 28 de ani bis nu am ajuns mai departe de Germania, şi-acolo doar cât am făcut câţiva paşi din Austria şi m-am întors repede. În Austria am mers de mai multe ori, la Viena am petrecut un foarte frumos weekend în 2009, în rest, m-am învârtit prin ţară şi cam atât. La ora asta, am „bifat” [în sensul că am pus piciorul pe teritorul a] doar patru ţări: Bulgaria, Ungaria, Austria şi Germania. Nici măcar în Republica Moldova n-am ajuns, deşi îmi doresc să fac o vizită scurtuţă la Chişinău [poate mai târziu, acum priorităţile europene sunt Anglia, Franţa, Belgia, Germania, Portugalia, Maroc, ţările nordice, Grecia, Italia ş.a.m.d.]. Pentru că Spania-i mult mai departe de România decât ţările prin care am ajuns eu, mă aşteptam să găsesc un oraş uber-cosmopolit, în care să mă simt mică-mică. Acu’ să nu vă gândiţi că sunt chiar atât de sălbatică şi că nu citesc bloguri de turism sau că nu văd prin filme cum arată alte oraşe/ţări. Ştiam cam la ce să mă aştept. Am auzit turişti vorbind în toate limbile pământului, dar parcă am văzut mai puţine fiţe în Barcelona decât în centrul Bucureştiului sau în Mamaia. Şi totuşi, nu m-am simţit deloc ca un outsider, ca un turist vânat de vânzătorii de orice – sau poate că asta ţine şi de starea de spirit, iar eu am avut norocul să mă aflu acolo în compania unor fete minunate, cu unicul scop de a ne distra şi de a vizita. Ah, ce bine sună! Şi ce bine a fost!

Ziua 1: tatonarea terenului

Prima zi la Barcelona a început cu stângul, pentru că firma care trebuia să ne asigure transportul de la aeroport s-a făcut că ne-a uitat. Sau că nu ne-a găsit, nici nu mai contează, cert e că a trebuit să mai plătim o dată transferul la hotel, deşi aveam la noi voucherul care atesta că mai fusese plătit o dată. Cu românii noştri verzi nu mi-e ruşine nicăieri!

Am făcut un duş rapid, mi-am luat ghiozdanul în spate şi-am pornit să explorez. Eu eram cu ochii larg deschişi, fetele, foarte relaxate, pentru că toate mai fuseseră la Barcelona. Din cauza asta am mers mult pe jos, doar de trei ori am luat metroul în trei zile şi asta doar din cauza distanţelor foarte mari, nu că nu ne-ar fi scos Pyuric din orice străduţă înfundată. Primul obiectiv: La Boqueria, celebra piaţă de alimente cu o poveste care începe în urmă cu aproape 800 de ani. Era deja trecut de amiază şi comercianţii îşi închideau, unul câte unul, tarabele. Până la piaţă am trecut prin Plaça de la Universitat şi Plaça de Catalunya, apoi am intrat pe La Rambla, care cred că este cea mai populată zonă pietonală din tot oraşul.

Citisem tot felul de poveşti despre La Rambla: că, fiind plină de turişti, nu lipsesc hoţii de buzunare şi borfaşii de tot felul, că ar fi înţelept să nu umbli cu o borsetă prinsă la mijloc, pentru că-i foarte uşor să rămâi fără ea, că orice obiect de valoare poate atrage atenţia hoţilor şi cel mai bine e să le păstrezi într-un ghiozdan sau într-o geantă pe care să o porţi pe diagonală, ca să fie greu de înşfăcat. Poate din cauza tuturor acestor avertizări mă aşteptam să găsesc o altă lume în Barcelona, dar hei, eu am fost la Constanţa şi la Costineşti, când am văzut cât de „periculoasă” e, de fapt, La Rambla, mi-am dat seama că avertizările de pe Internet erau scrise pentru turiştii americani. Pe acest bulevard găseşti aproape de toate: suveniruri urâte, chinezeşti, şi suveniruri originale, artişti care pictează pe loc lucrări în stilul lui Gaudí, vânzători ilegali de kitsch-uri dintre cele mai urâte [e plină Barcelona de oameni coloraţi care aruncă foarte sus în aer nişte chestii fluorescente, asemănătoare cu beţişoarele pe care le găsim şi la noi în cadrul zilelor oraşului x sau a sărbătorii berii din mai toate oraşele, ca şi pe la toate târgurile unde se vând ace, brice şi… orice], angajaţi ai restaurantelor şi teraselor din zonă care îi îmbie pe trecători să ia masa în mijlocul celei mai aglomerate zone din Barcelona şi lista poate continua.

      

După ce am parcurs La Rambla, am ajuns în port, ocazie cu care am stat, pentru prima dată în viaţă, la câţiva metri de Marea Mediterană. Nu am intrat în mare, nu am luat apă în vreo sticluţă, pur şi simplu m-am bucurat să fiu acolo. După ce am admirat clădirile din jur şi zecile de ambarcaţiuni, ne-am învârtit puţin prin mall-ul de pe malul mării şi am luat-o la pas înapoi spre hotel. Apropo de hotel: se numeşte Sunotel Central şi este situatl pe Gran Via de les Corts Catalanes, foarte aproape de Piaţa Universităţii [Plaça de la Universitat]; are patru stele, acces gratuit la wireless [aparent, ăsta e un lucru important în restul şi vestul Europei, pentru că acolo nu „curge” wi-fi-ul moca peste tot – din păcate, la hotspotul hotelului am reuşit să mă conectez o singură dată în trei zile şi ceva, deci ori cu el, ori fără el, tot acolo eram. Noroc cu Internetul pe mobil de la Vodafone!], mic dejun variat şi, dacă aveţi noroc, vedere la uliţa principală a Barcelonei. Noi n-am avut noroc de vedere la Gran Via, dar mă consolez la gândul că oricum eram mult prea obosită ca să mai ies pe balcon şi să admir Barcelona by night seara, când ajungeam în cameră.

Atât de obosită am fost după prima zi, mai ales că dormisem puţin în nopţile anterioare, încât nu am reuşit să-mi amintesc parola blogului nici după 10 minute de încercări. Aveam tableta cu mine, da’ ea, săraca, nu are 3G, are doar wireless şi nu se putea conecta – nu a fost „de la mine”, pentru că nici fetele n-au reuşit să se folosească de netul de la hotel. Prin urmare, cu gândul la ziua următoare, am făcut un duş rapid şi m-am culcat. Genunchii mei deja dădeau semne de oboseală, dar am zis că nu-i nimic care să nu poată fi rezolvat cu o noapte de somn. Am greşit…

Ziua a doua: La Boqueria, Mirador de Colón , Sagrada Família, Museu de la Xocolata

Obosită cum eram cu o seară înainte, setasem alarma telefonului să mă trezească la ora 8, ca să începem ziua cu dreptul şi să vizităm TOT ce se putea vizita. Doar că am uitat de diferenţa de fus orar şi m-am trezit la 7. Noroc cu Cristina, colega mea de cameră, care mi-a spus că-i abia ora 7 şi că mai pot să dorm o oră. Ăla a fost cel mai dulce somn, pentru că întotdeauna somnul „furat”, cele „încă cinci minute” de dimineaţă îţi aduc cea mai mare satisfacţie. La ora locală 8 am fost în picioare, gata să descopăr tot ce avea Barcelona să-mi arate.

  

   

Am început cu piaţa La Boqueria, despre care citisem deja pe net şi în care aş fi în stare să-mi petrec o zi întreagă – sau, fie, o jumătate de zi, pentru că oricum nu-i deschisă decât până după masa. Jamón Serrano, Jamón Ibérico, fructe proaspete şi uscate, legume cunoscute şi mai puţin cunoscute, peşte proaspăt, fructe de mare, sucuri naturale de fructe, brânzeturi, specialităţi, dulciuri de toate felurile – în Mercat de San Josep de la Boqueria găseşti de toate, totul este să ai timp să le cauţi şi mai ales să nu te enerveze agitaţia specifică marilor pieţe. Aveam directivă clară de la mama: să mă întorc acasă cu o bucată de Jamón Serrano „de la mama lui”. Am dat 13 euro pe o bucată nici prea-prea, nici foarte-foarte – la dimensiuni mă refer, pentru că gustul este inconfundabil. Mai târziu, din aeroport am cumpărat cu 20 de euro încă o bucată, ambalată frumos într-o cutie de carton, dar care nu are gustul specific al şuncii „Jamón Serrano”. Noroc că am fost inspirată să iau originalul din piaţă!

  

  

  

 

Câteva condimente, roşii uscate şi poze mai târziu, am pornit spre capătul Ramblei, la monumentul lui Cristofor Columb, aflat pe o coloană înaltă de 60 de metri. Mirador de Colón îi spun catalanii. Pentru că ne cumpărasem Barcelona Card [cine-a mai călătorit prin ţările civilizate ştie că există carduri de una până la cinci zile care costă între 20 şi vreo 50 de euro şi cu care beneficiezi de gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun şi de reduceri măricele la intrarea în muzee şi în diverse alte locuri afiliate], am urcat gratuit cu liftul până sus, lângă nenea Columb, de unde am făcut multe-multe poze, ca un turist chinez, în împrejurimi şi în depărtare. Înainte de ajunge aici, Cristina şi Pyuric au plecat către Acvariu, eu şi Miruna rămânând la o cafea şi mult soare în Plaça Reial. După o oră de ascultat muzică la pian şi de stat în soare, ne-am încărcat bateriile pentru toată excursia. Degeaba încerc să descriu în cuvinte cât de bine m-am simţit în ora petrecută acolo, nu am cum. Sunt unele momente care trebuie trăite, nu povestite. La fel s-a întâmplat şi la Fântâna magică.

  

  

  

  

  

  

  

  

  

La Sagrada Família am ajuns „la limită”. Era deja destul de târziu ca să mai urcăm cu liftul şi să facem din nou poze de la înălţime, pentru că Muzeul Ciocolatei avea program până la ora 19 şi am ajuns la poartă la ora 18:30 trecute fix. Sagrada Família este impresionantă. O văzusem în poze, dar nimic nu te pregăteşte pentru grandoarea bisericii construite de Antoni Gaudí. Pe lângă că-i uriaşă, mai e şi neobişnuită. Nu mi s-a părut nici urâtă, nici din cale-afară de frumoasă, dar e deosebită şi dacă ajungi în Barcelona, e păcat să nu o vizitezi. Aici am beneficiat, tot cu Barcelona Card, de o reducere de nu-mai-ştiu-cât la sută din valoarea biletului de intrare. Am plătit câte 12 euro fiecare pentru a vizita interiorul bisericii. Cine vrea să urce cu liftul plăteşte mai mult cu vreo câţiva euro – nu ştiu să vă spun dacă merită, dar presupun că da.

  

  

  

  

  

 

Muzeul Ciocolatei era al doilea pe lista mea de must see – sau musai de văzut. Am plecat de la biserică şi mai aveam la dispoziţie doar 30 de minute ca să aflăm cum se face ciocolata, istoria ei şi să mai şi cumpărăm – ahem – suveniruri! Din fericire, am reuşit să-l bifăm şi pe ăsta, deşi trebuie să mă întorc măcar o dată în viaţă la Museu de la Xocolata. Am văzut aici ustensile vechi, panouri cu informaţii despre istoria ciocolatei şi multe figurine şi machete realizate din ciocolată şi, presupun, marţipan.

  

  

  

  

  

Ne-am mai plimbat o vreme şi s-a lăsat seara. Genunchii mei erau deja grav avariaţi, dar am presupus, din nou, că un somn odihnitor poate să facă minuni.

Ziua a treia: El Corte Inglés, Fântâna de la Montjuïc

În cea de-a treia zi, fetele au propus să ne despărţim ca să nu stăm unele după altele, pentru că era rost de shopping. Am intrat în El Corte Inglés, un fel de magazin universal mai mare [mult mai mare decât tot ce am văzut pe la noi]. Planul meu era să ajung la ultimul etaj, pentru că văzusem pe undeva că se pot face poze de deasupra Piaţei Catalunya, doar că ora de întâlnire cu fetele se apropia deja, iar eu abia ajunsesem pe la etajul al patrulea. Am renunţat la ideea de a ajunge la ultimul etaj şi am coborât. Şi-acu’ ia, Denisa, şi caută La Rambla, în capătul căreia se afla, în port, statuia lângă care trebuia să ne întâlnim! Mai trecusem prin zona aia de câteva ori, dar cum eu sunt praf la orientare, am încercat să mă orientez folosind hărţile din telefon. N-a mai fost nevoie, pentru că după câteva secunde mi-am amintit pe unde trebuie să merg şi am luat-o, din nou, la pas spre port.

  

  

  

  

 

 

  

  

  

Tot pe jos am ajuns şi la clădirea La Pedrera. De-a dreptul impresionantă, în pozele de pe net părea mult mai mică. Iarăşi eram în criză de timp, aşa că m-am mulţumit să o admir din exterior şi am plecat mai departe, după ce mi-am promis că în viitorul nu foarte îndepărtat o să-mi aloc măcar o săptămână ca să le revăd pe toate aşa cum trebuie, pe îndelete.

 

Am mai hoinărit puţin pe străduţele înguste din centrul Barcelonei şi am pornit către Fântâna Magică din Montjuïc. Începuse să se întunece şi nu mai era timp pentru Parcul Güell, pe care va trebui să-l vizitez data viitoare, iar în toată excursia, Miruna doar atât a vrut să viziteze: fântâna. Şi zău că a meritat. Nici n-are rost să vă povestesc cât de mişto e să stai la câţiva metri de fântâna „cântătoare”, care „dansează” pe ritmuri de muzică clasică sau pe melodia lui King Freddy. Trebuie să mergeţi acolo şi să vedeţi spectacolul de muzică, lumină şi culoare ca să înţelegeţi. Eu văzusem fântâna pe YouTube şi nu m-a impresionat deloc. În schimb, când a început melodia Barcelona, mi s-a făcut pielea de găină, Andra style.

La fântână a fost pentru prima dată când bateria telefonului m-a avertizat că se cam descarcă, plus că se întunecase binişor, aşa că am scos aparatul şi am făcut multe poze şi am filmat [şi] în slow motion. O să vă arăt pozele şi filmele cu altă ocazie, în articolul ăsta am pus doar poze făcute cu Nokia N9, ca să vedeţi cât de bine se descurcă şi la capitolul foto.

Nu pot să închei fără să vă spun că Nokia N9 este un telefon foarte deştept. Nu e momentul sponsorului, nu ne-a impus nimeni nimic, aşa cum şi în weekend-ul trecut am fost libere să facem ce-am vrut, pur şi simplu este un telefon bun. Nu m-am lovit decât o singură dată de problema bateriei descărcate şi asta în condiţiile în care am făcut sute de poze, am vorbit la telefon, am căutat chestii pe net, am stat pe Twitter. A, şi dacă vă tentează, să ştiţi că este disponibil şi în culorile cyan şi magenta, numai bune de asortat cu ţinutele vesele, de primăvară. Telefonul este disponibil în oferta Vodafone la un preţ special [detalii].

Cât despre Barcelona, cred că e destul de clar că mi-am lăsat nu inima, dar o parte din suflet acolo. Şi trebuie o să mă întorc!

30 de gânduri despre „Cum se vede Barcelona prin ochii mei

  1. Deci recunosti ce poza faina ti-am facut! :)) Ma bucur ca ai folosit-o. :))
    Si-mi place finalul.

  2. Foarte frumos!
    Multumim mult pentru poze si pentru faptul ca ai fost foarte prompta.

    Barcelona este urmatoarea destinatie turistica careia i-am pus gand rau de ceva vreme.

  3. Foarte frumos articolul.Eu as da orice sa revin in Barcelona.In 2009 cand am vizitat acest frumos oras ,eu am facut basici in talpa de la atata mers pe jos ,dar nu mi-a parut rau nici o secunda

    1. Eu, în ultima seară, m-am aruncat pe pat şi nu m-am putut mişca juma’ de oră. După care a început corvoada împachetatului de chestii. 19,5 kile a avut bagajul meu, de la 10 cu câte plecasem la drum. Încă puţin şi depăşeam cele 23 de kg admise pe cursele Tarom.

  4. Foarte frumoase pozele facute cu telefonul. Acum nici nu mai ai nevoie de atatea gadget-uri din moment ce unul singur satisface toate nevoile. Barcelona oricum se vede frumos prin ochii tuturor sau poate mai sunt si carcotasi care nu au fost impresionati!

  5. fain, mersi. merita ceva episoade articolul asta, sa fie rumegat indelung. mi-e greu sa-l citesc pe tot odata ca am la dispozitie doar cate un minutel ici colo

    dar felicitari! te invidiez putin pentru ca ai putut privi de aproape cladirile alea absolut mirobolante :)

  6. Foarte fain articolul si frumoase pozele! M-ai facut si mai nerabdatoare decat eram pana acum, in iulie plec si eu 2 saptamani la Barcelona:D de abia astept!

  7. Ia uite ce jurnal fain ai scris. Si ce poze! Minunat! Denisa, ai stofa de TravelGirl :D

    Cat despre Chisinau sa stii ca si noi visam la o plimbare intr-acolo mai ales ca vreo 20 de ani am locuit la granita cu Republica Moldova si nu i-am vizitat pana acum pe vecinii nostri.

  8. legat de poza cu aripa avionului….ce faceai daca vedeai un clovn turbat care rupea din ea??? :))

  9. Barcelona – ultima oară când am fost acolo mi-am spus că este un loc unde vreau neapărat să locuiesc! Un oraș senzațional din toate punctele de vedere. Mai puțin la partea cu nivelul de trai și a locurilor de muncă. :(

  10. Tre sa recunosc toata miscarea asta mi se pare senzationala. Poftim telefonu du-te la Barcelona si fa poze cu el. Misto campanie pt Nokia. Fain articol.

  11. Pingback: ArdeBlog » De ce e Badea un bou GERMANY

Comentariile sunt închise.