Mi se întâmplă uneori să mi se blocheze creierul. Pur şi simplu, „rotiţele” care fac mecanismul să funcţioneze o iau razna, iar la exterior pare că înăuntru nu se întâmplă nimic.
Sunt sigură că nu doar mie mi se întâmplă, pentru că mi-au povestit şi alţii întâmplări asemănătoare.
De exemplu, Copilu’ mi-a spus că s-a dus la chioşc să-şi cumpere un pachet de biscuiţi. A salutat-o respectuos pe vânzătoare, a rugat-o frumos să-i dea un pachet de biscuiţi cu un leu, iar când vânzătoarea i-a pus biscuiţii pe tejghea, a întrebat-o, candid: „Cât costă?”.
În vremea când făceam corectura la ziar şi mai şi editam absolut toate textele [la cotidian, nu oricum…], creierul meu era atat de încins, încât în pauzele de cafea şi ţigară mă prosteam împreună cu o prietenă vorbind greşit. Poceam limba română în semn de răzbunare pentru toate cele 16 pagini corecte pentru care eram responsabilă cinci sau şase zile pe săptămână. Şi tot prostindu-ne noi aşa, am ajuns la chioşcul de lângă redacţie, ne-am aşezat frumos la coadă, iar când mi-a venit rândul i-am cerut vânzătoarei două ciocolăţi călzi. Mi-au fost necesare câteva secunde ca să-mi dau seama care erau, de fapt, cuvintele pe care ar fi trebuit să le folosesc. Scumbag brain, s-a răzbunat!
Sigur vi s-a întâmplat şi vouă să mergeţi hotărâţi într-o cameră ca să luaţi ceva de acolo, iar odată ajunşi în cameră să nu mai ştiţi pentru ce aţi mers acolo. Aşa-i când ai prea multe pe cap. Sau Dumnezeu se distrează jucând SIMS cu noi, ca în imaginea de mai jos.
Chiar acum m-am pomenit întrebându-l pe Tata dacă nu mi-a văzut mouse-ul albastru, pentru că e foaaarte fain noul meu laptop HP Pavilion DM4, dar eu sunt obişnuită să lucrez cu mouse-ul. „Uite-l aici, pe masă, lângă tine”, a venit răspunsul. Era în faţa mea, m-am uitat după el câteva secunde bune fără să-l observ. Şi ieri am păţit la fel cu telefonul: l-am pus pe pervaz ca să dau un check-in pe Facebook şi să mă localizeze mai uşor, dar m-am luat cu altele şi am uitat telefonul acolo mai bine de o oră. A trebuit să mă sun de pe celălalt număr ca să-l găsesc. Şi nu e mic deloc, e un ditamai Galaxy Note 2.
Ştiu că s-a mai folosit „duma” asta, dar eu chiar am păţit-o: mi-am cumpărat Lecitină ca să nu mai uit şi am uitat să iau capsulele. Şi colegului Remus i-am luat de ziua lui, dar sunt convinsă că a uitat de ele. Deci n-are rost să dau banii pe RemembeRings, că aş uita unde le-am lăsat.
Am mai auzit chestia asta undeva. Cică dacă spui că nu găseşti ceva ce cauţi, chiar nu vei găsi. Însă dacă îţi formezi în minte imaginea obiectului căutat, sunt şanse mult mai mari să-l găseşti.
La un moment dat îmi făceam probleme că sunt semne timpurii de Alzheimer. Ce vrei ? Nu te joci cu aşa ceva… Observ însă că-s la modă simptomele astea şi oricât de mult ne-ar distra, ar trebui să ne şi îngrijoreze…
De astfel de grijă am început să-mi disciplinez creierul, astfel că mă ridic din pat de foame şi mă întreb pe urmă de ce vin de la toaletă şi mie tot îmi chiorăie maţele de foame?!?