Casa mea, pe pământ, vs. chirie foreva. Tu ce alegi?

Suntem cu toții diferiți. Din fericire. Este sloganul Mobexpert, foarte tare, de altfel. Sunt puține sloganuri care să-mi placă atât de mult încât să scriu despre ele pe blog. Dar acesta nu este un articol despre sloganul Mobexpert, ci despre simțul proprietății la români, inspirat de statusul de mai jos.

Comunismul ne-a învățat, se pare, că e bine să avem lucrul nostru, pe numele nostru. Cel puțin asta e ideea pe care o vehiculează oamenii care sunt împotriva deținerii de proprietăți, oameni care vor să fie liberi să se mute din chirie în chirie, din oraș în oraș sau din țară în țară, după bunul plac. Bravo lor! Nu am absolut nimic împotriva acestei atitudini; până la urmă, fiecare știe ce-i mai bine pentru el. Doar că nu cred că de la comuniști ni se trage apetența pentru proprietăți, ci mai deggrabă ca un efect al zecilor de ani în care proprietatea privată nu a fost încurajată deloc.

Oamenii vor avea întotdeauna păreri diferite. Unii cred că e bine să poți pleca oricând din chirie, în timp ce alții trag o viață întreagă pentru a-și cumpăra un apartament sau o casă de care se bucură doar câteva ore pe zi, pentru că în restul timpului sunt nevoiți să lucreze ca să achite proprietatea.

chirie_shutterstock_229613626

„Dacă vă uitați cu atenție, acolo, în depărtare, se vede cartierul mărginaș în care vă permiteți să închiriați o garsonieră confort III”.

Foto: Real estate broker, de la Shutterstock

Cunosc oameni care sunt dispuși să „tragă” toată viața pentru o casă. Poate că pentru o casă la curte, într-o zonă liniștită, aș face și eu niște eforturi. Dar sub nici o formă nu aș fi dispusă să mănânc creveți și pâine cu salam și soia pentru următorii 20 de ani, doar ca să reușesc, la 54 de ani (?!), să mă „așez” la casa mea, cum se spune.

Eu am avut norocul de a primi de-a gata un apartament măricel pe care, e drept, îl împart câteva luni pe an cu ai mei. Dacă nu-l aveam, poate că aș fi visat și eu la „casa mea”. Sau poate că mi-aș fi cumpărat o garsonieră în rate, cine știe?

Ce vreau să spun este că nimeni nu-i de judecat. Dacă un vecin, un prieten, o cunoștință sau o rudă alege să își vândă casa și să plece în lume ca să trăiască liber, iar asta nu vă afectează pe voi în vreun fel, chiar nu pricep de ce v-ar f*te grija. E viața lor, casa lor, sunt banii lor.

La fel, dacă un om alege să nu meargă în nici un concediu, să nu iasă niciodată în oraș, să bea doar apă de la robinet și să mănânce cartofi prăjiți cu pită, ca să își poată achita casa mai repede, e fix treaba lui.

Alegeți pentru voi în funcție de ceea ce vă doriți și nu în funcție de alții. Nu-i lăsați pe alții să vă spună cum e mai bine – rude, prieteni, să-și vadă fiecare de viața lui. Cu atât mai puțin să-l credeți pe angajatul băncii care vă tot povestește despre DAE și despre cum prețurile caselor vor crește din nou, pentru că, surpriză!, când vine scandeța ratei, nu v-o plătește el! 

casa_teoretica_shutterstock_254804569

„Deocamdată, asta e tot ce-mi permit!”

Foto: Dreaming of a house, de la Shutterstock. Foto featured (prima): Homeowner, tot de la Shutterstock

20 de gânduri despre „Casa mea, pe pământ, vs. chirie foreva. Tu ce alegi?

  1. Eh, parerile is ca gaura curului: fiecare are una.

    Sunt multi (nu toti!) dintre cei care spun ca romanul are sechele din comunism cu casa proprie si, cu toate ca n-au fost „dincolo” stiu ei sigur ca „aproape toti prefera sa stea in chirie ca e mai ieftin si pot sa se mute cand vor”.

    Realitatea e un pic mai complexa: unii nu isi permit sa-si cumpere o locuinta pentru ca preturile sunt din start peste 100.000 E iar ei au un salariu net de 1000-1500 E. Altii, intr-adevar, prefera sa nu fie proprietari, pentru ca impozitele pe proprietati sunt mari, sau pentru ca vor flexibilitate in privinta jobului: sa poata pleca oricand in alta parte. Sunt multi insa care isi doresc o locuinta proprie si isi fac credite pentru asta, insa conditiile puse de banci sunt mai lejere decat la noi.

    Personal, am avut norocul sa lucrez intr-o firma care si-a permis sa negocieze cu banca, si angajatii sa beneficieze de conditii mai „umane” de creditare in Romania, inainte de momentul in care dobanzile erau calculate la noi dupa formule numai de bancheri stiute (vezi celebrul DAE), si comisioanele apareau ca ciupercile dupa ploaie. Rata pe care o platesc acum e inferioara unei chirii dar na, mai am 10 ani de plata. Din fericire e vorba de o suma relativ mica. La un moment dat am vrut sa plec definitiv din tara, si unul dintre motivele „contra” a fost tocmai creditul pe care il aveam. Banii rezultati din vanzarea apartamentului minus restul creditului achitat nu mi-ar fi acoperit costurile mutarii peste „balta”. Intr-un fel, a fost mai bine.

    Inca o chestie: atunci cand ai copii (inca nu e cazul meu, dar mi-i doresc), e preferabil pentru ei sa aiba o locuinta stabila, nu sa se mute din loc in loc. Ganditi-va numai ce inseamna sa plecati in concediu cu un copil, cate lucruri trebuie luate, apoi ganditi-va ce inseamna o mutare si cate lucruri trebuie luate si reasezate.

    Bottom line: cand esti tanar si fara obligatii, poti sa stai linistit in chirie, dar sa-ti pui si bani deoparte pentru mai tarziu, cand vine vremea „sa te asezi” :D

  2. Nemtii sunt natia fruntasa (sau oricum in top 3) la volumul de chirii. Au niste reguli foarte bine puse la punct si sunt incurajati sa inchirieze in loc sa cumpere. Daca chiar vrei sa cumperi, pai sa te tii taxe si impozite si comisioane si toate prostiile de te ajunge sa platesti dublu pretul cerut.
    Socrii insista sa ne cumparam o garsoniera aici (over my dead body) si sa nu mai stricam banii pe chirie.
    Nu-mi trebuie proprietate si in Germania nici sa ma picuri cu ceara. Am un apartament in Timisoara, o casa darapanata si ceva pamanturi in jud. Arad. As renunta bucuroasa la pamanturi, nu si la casa. E drept ca si eu am intrat in posesia apartamentului pe cai pe care nu mi le-as fi dorit si l-as da oricand la schimb ca sa-i am pe ai mei inapoi, dar nici de nu-l aveam nu era capat de tara.
    Oh well… grija pentru capra vecinului nu va muri niciodata.

  3. Fiecare om e unic si suntem definiti de experiente. La mine nu are nicio treaba cu comunismul. Pur si simplu piata inchirierilor in Buc. e asa haotica incat am fost nevoita sa ma mut de prea multe ori. De peste 20 de ori am impachetat si despachetat, si asta serile dupa job, scoala, transport lucruri cu metrou etc. Nu e usor, din contra, am experiente crunte cand ma trezeam noaptea si nu stiam unde sunt.
    In plus ma uit ca pensia va fi cam 25% din venitul de acum si nu imi voi permite sa platesc chirie. Ba mai mult, acum vad ca o chirie primita (sunt proprietara de 2 imobile) a devenit pasiv f. bun.

    La tine nu se pune asta, pt ca tu ai primit o mostenire, dar gandeste-te la cei ca mine care la fiecare salariu am dat 25% din salariu pe chirie. Am mai pus din salariu 25% deoparte (si in perioada cu chirie, si in perioada cu rata), si acum dau 25% rata, si 25% in continuare pun deoparte. Ce pun deoparte voi plati anticipat in maxim 10 ani. Pentru ca da, rata e cat o chirie, altfel banii care ii dadeam pe chirie se duceau pe apa sambetei (pardon, berea propritarului).

  4. Decat sa imi bag pielea-n saramura pentru urmatorii 20-30 de ani, perfer sa stau forever cu parintii, care niciodata nu ma vor da afara. Avem norocul de-a sta la casa, cu intrari separate, si momentan ne este bine asa, nici nu-mi trece prin minte ideea de-a face vreodata imprumut la banca. Nu concep sa muncesc ca nebuna, toata viata, pentru o locuinta.
    Amy a scris pe blog despre… Cum prelungesti valabilitatea unui produs

    1. Parintii mei sunt la 500km si nici nu vor sa ma tina.
      In plus saramura pe 30 ani apare numai la cei ce s-au intins mai mult decat le e plapuma (educatia financiara in familiile romanesti nu e ceva obisnuit). In 10 ani am inchis o saramura, in inca 10 ani inchid a 2a.
      Eu m-am descurcat, dar stiu si cazuri triste. Cel mai trist e un coleg de munca unde mama nu a mai putut plati chiria si s-a mutat …la coleg.

      1. Eu prefer sa stau la parintii, contribuind la cheltuielile casei, iar in timpul asta banii pe care i-as da pe chirie sau rata, sa-i strang pentru a-mi cumpara un aparatament cu banii cash. Parintii nu ne tin pe banii lor, nu ma intelege gresit, nici n-ar aveam cum sa o faca dintr-o pensie de nimic. :) Doar stam in aceeasi curte, in rest, fiecare cu treaba lui si cheltuielile lui.
        Amy a scris pe blog despre… Cum prelungesti valabilitatea unui produs

      2. Corect. Câtă vreme este loc pentru toată lumea și nu ți se bagă în familie să te întrebe de ce nu îți speli chiloții miercurea, să zicem, e foarte OK.

  5. Eu vad lucrurile mai simplu, si chiria si rata reprezinta o cheltuiala. Diferenta e ca rata se opreste la un moment dat, chiria nu. Si sansele ca peste aia 20 de ani sa nu-ti mai permiti chiria, oricat de mica ar fi ea, cresc pe masura ce trece timpul. Dar sunt f multe variabile, pt noi rationamentul asta are sens, pt altii nu. Si nu m-as indatora daca nu mi-as ‘permite’. Adica daca ar trebui sa mananc paine cu unt ca sa platesc rata, de ex. Noi glumim ca platim chirie la banca
    Diana a scris pe blog despre… ce are ea si nu am eu (la plural)

  6. Dpmdv o casa poate fi si o investiție. Sunt zone (zip cod-uri) unde prețul la proprietăți nu va scădea niciodată, ci va stagna cel mult. Ratele la case sunt fixe, pe 10, 20, 30 de ani. Ce valoare va avea peste 15 ani sa zicem, rata de acum? Cu inflația, rata pare tot mai mică. :) Pe când la o chirie, prețurile se măresc constant in funcție de inflație.
    O alta chestie ar fi ca rata este (ar trebui?) mai mică decât chiria in aceeași zona. Ăsta ar fi un bun indicator pentru o zona in care e bine sa cumperi/locuiești. :)

  7. Eu urmeaza sa imi cumpar apartament anul asta.
    Dap, pe credit. Si da, in bloc comunist.
    De ce? Simplu. Platesc o chirie de 1350 de lei si daca vreau sa schimb frigiderul, canapeaua si peretele din dormitor. ca sunt vai steaua lor, proprietara mi le schimba, cu conditia sa mareasca chiria, ca sa nu iasa pe minus.
    Daca fac rata la apartament, ma costa 850 de lei pe luna + satisfactia ca renovez cum vreau eu si nu mai mi-e jena sa bag pe cineva in casa, sau nu mai cer voie nimanui. Cu banii din chirie, platesc rata pe doua luni.Pffff…

    Mie nu mi-e frica de rate, pentru ca sunt constienta ca nu am de gand sa stau 30 de ani, sa le platesc. Am sa fac pe dracu in patru, sa il achit in maxim 10 ani. Plus ca, nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma.
    Sunt in stare sa platesc suma X in 10 ani si sa si traiesc normal, nu de la un salariu la altul? DA! atunci de suma aia imi cumpar apartament. Nu imi iau penthouse cu speranta ca „poate” mi se mareste salariul, sau castig la pariuri.
    Am facut deja un test, la rate, cu masina. Am reusit sa o platesc intr-un timp relativ decent si cu ocazia asta am invatat (cat am avut ratele), sa imi chibzuiesc cheltuielile. Si, guess what? M-am descurcat foarte bine :)
    Eu am boala pe aia care se dau ei mari si rotunzi si ii arata cu degetul pe astia care isi cumpara „cutii comuniste”. Ba nene, vezi-ti de viata ta si lasa-ma pe mine cu cotetul meu comunist.
    Zici ca le platesc din buzunarul lor.

    Ratele nu sunt chiar dracul pe pamant, daca stai si calculezi cat iti permiti sa platesti lunar si iti faci un plan de urgenta, sau ceva. Adica, nu te arunci asa , ca berbecul, pe principiul, las’ ca vad eu ce fac luna viitoare. Atunci, clar, iti bagi pielea la saramura grav (Cum zicea cineva mai sus).

    1. Da, de acord cu ce zici tu. Când rata e mai mică decât chiria, nu se mai justifică să stai în chirie. Dacă oricum dai banii ăia, măcar să-i dai pentru lucrul tău și nu unui proprietar care nu-ți oferă mai nimic la schimb.

    2. @Georgi: in cazul tau, rata e o investitie. Sa dai cu 30% mai putin decat chiria e o decizie f. buna. Si chit ca diferenta de 500 lei lunar o pui tot la banca, ca plata anticipata, si tot termini creditul in 10 ani. Si peste 10 ani oricum o sa vrei altceva dar ai posibilitatea de a schimba si alege.
      Ca si tine, am ales rata in loc de chirie. Rata mea este mai mare decat a ta dar asta si pt ca am optat la un credit pe 15 ani pt a micsora dobanda platita. Oricum stiu ca voi plati mai repede, deja am facut asta la prima ipoteca, deja am inceput sa planuiesc si sa organizez o plata anticipata cu 10% din valoarea imobilului pana vara viitoare.

      E drept ca sunt multi care isi fac credite pentru carduri de cumparaturi si cumpara haine sau telefoane scumpe in rate, acolo sunt probleme de educatie.
      o femeie a scris pe blog despre… Ce se poate recicla la MegaImage

      1. Exact. :) Credit doar cu buletinul, pentru că poți! Te duci în concediu, iei un credit, cumperi o mobilă, iei un credit, că doar cum altfel să îți permiți? Am auzit-o de mai multe ori decât aș fi vrut și mai aproape de mine decât ai crede. :D

      2. @o femeie: dada, ca altfel cum iti permiti ? :)))) – rules my life :))

        E important sa stiu ce imi permit si sa ma intind atata. Eu ce nu mi-am permis nu mi-am luat. Nu imi permit masina (stiu cat costa taxe intretinere, service, asigurari etc si ca a 2a zi de la cumparare i se injumatateste valoare). O parte din mobila e de la second hand, am si haine/oale de la second hand. Haha, si aprt. e deja folosit, deci second hand.
        Dar imi permit un concediu ;)

      3. Pe de o parte, e scumpuț să ai o mașină, dar parcă e mai scump să nu o ai. Adică taxi, tren… și mai e și senzația de libertate, de „pot să merg oriunde, oricând”. Când până și pentru a merge la un film trebuie să dai 13 lei pe maxi-taxi (6.50 lei dus + 6.50 întors) că e cinematograful în orașul vecin, pare mai rezon să ai mașina ta.

      4. Daca ai o masina care nu cere bani multi (toate masinile cer, difera doar sumele), e avantajos sa o ai. Pleci cand vrei unde vrei, vara racoare, iarna caldura. Un RCA, un impozit si un minimum de 800 de lei anual pentru revizii si mici operatiuni de intretinere si reparatii – cam atat costa sa ai o masina in stare tehnica si optica buna, cu motor sub 1600 cmc.

        Eu as renunta bucuros la masina, dar transportul in comun in Romania e o gluma proasta, sau mai degraba o bataie de joc. Acum studiez temeinic trecerea la scuter pe timp de vara si visez la momentul in care o sa pot lucra de oriunde, ca atunci o sa imi cumpar/fac o casa in creierii muntilor.

      5. Cam așa și eu, cu diferența că nu aș renunța bucuroasă la mașină. Transportul în comun e ca și cum n-ar fi, cel puțin în Hunedoara. Sunt niște autobuze locale cu care circulă aproape exclusiv pensionarii, că au ceva reduceri, în rest, dacă vrei să mergi la Deva, maxi-taxi, firmă privată etc. Și dai cât nu face.

      6. In mijloacele de transport in comun ma urc numai daca n-am incotro. Arata de zici c-ar trebui sa primesti tu bani, ca si calator, pentru a circula cu ele. Primariei si/sau regiei locale de transport in comun nu-i prea pasa, prin urmare nici calatorilor nu prea le pasa. Nu conteaza ca mijloacele de transport in comun sunt vechi, important e sa fie intretinute, dar asa suntem ca romani: ieftini la faina si scumpi la tarate.
        AMR 4 luni, si nu mai sunt orasean :)

  8. Eu nu am masina. Folosesc metrou (stau aproape), taxi doar pt ore tarzii din noapte (anul asta nu folosii). Costuri – minime, in 30min sunt la birou.
    Pt concedii / evenimente in afara orasului inchiriez (de 3-6 ori pe an, maxim).
    A calculat cu colegul de birou (are 2 masini): plateste lunar pt masini (rata la una + asigurari, benzine, service etc) 1200, adica …mai mult decat dau rata la aprt. Diferenta e ca peste 15 ani eu din chiria aprt. voi avea venit 1000 din inchirierea aprt., pe cand el masinile le da la fier vechi in 5-10 ani.

Comentariile sunt închise.