Concediu pe repede-înainte

Aşa cum am tot relatat [pe scurt, ce-i drept], săptămâna trecută am fost în concediu, împreună cu Sebi, Alina şi Dani. Am intenţionat să vedem cât mai mult din Maramureş, mănăstirile din nordul Moldovei, apoi să facem o baine sărată la Ocna Sibiului, dar nu a fost nimic bătut în cuie.

Ziua I

În prima zi, adică luni [22 iunie], am pornit la drum, cu o primă oprire la Cluj, unde ne-au aşteptat Adi Hădean şi Andrei Crivăţ. Am „nimerit” la Irish Pub a doua zi după introducerea salatelor în meniu, da’ pentru aia tot am luat şi-un sandwich O’Ceapă la pachet, vorba ardeleanului, poate-mi trăbă. „Escala” la Cluj a fost, cum spuneam, scurtă, pentru că ne grăbeam să ajungem la Ocna Şugatag, în Maramureş.

Am ajuns la destinaţie [Ocna Şugatag] după miezul nopţii, ceea ce a însemnat că poza făcută pe întuneric lângă indicatorul de la intrarea în judeţul Maramureş nu a ieşit bine. După mai multe ore de râs şi hăhăieli, am adormit în căbănuţa din lemn în care-am fost cazaţi. Când ajungi undeva după miezul nopţii, nu îţi permiţi să faci mofturi la cazare, aşa că ne-am mulţumit cu pereţii subţiri din lemn ai cabanei cu pricina.

Ziua II

Trezirea s-a întâmplat pe la 9 jumate – dimineaţa -, baia era la vreo 50 de metri de cabană, toată lumea se grăbea, eu mi-am uitat prosopul cel mare şi frumos în baie.

Am luat micul dejun în Ocna Şugatag, la un han sau hotel al cărui nume îmi scapă [oricum, avea legătură cu dacii], apoi am plecat mai departe, într-un tur al judeţului. Am „bifat” din mers şi Baia Mare, iar după-masa am ajuns la Sighetu Marmaţiei, unde ne-am cazat la Hotelul Nova*. La prima vedere, hotelul chiar pare de trei stele, dar te răzgândeşti când constaţi că ţevile de sub chiuveta din baie sunt sparte, iar apa curge pe jos, ai primit un singur săpun pentru două persoane, uşile cabinei de duş nu se închid etanş iar uşa frigiderului trebuie forţată ca s-o poţi deschide. Altfel, a fost bine că am avut acces la Internet, chiar dacă se mişca destul de prost, micul dejun l-am servit în cameră, pentru că Sebi a fost destul de drăguţ să mi-l aducă, iar camerele erau imense; n-am înţeles de ce le-au făcut atât de mari.

După ce ne-am cazat, am plecat spre Cimitirul vesel din Săpânţa. Evident, când am ajuns noi, ploua. Şi nu ploua oricum, ci torenţial, aşa că am plecat în căutarea Pensiunii Săpânţa, unde am mâncat. Restaurantul pensiunii este foarte mişto, noi am stat pe terasă şi-am admirat râul care curgea chiar prin spatele pensiunii, probabil râul Săpânţa. Mâncarea aici a fost bună, doar preţurile erau cam mari [se practică în mai multe locuri afişarea preţului la suta de grame şi nu la porţie] şi Alinei nu i-a picat prea bine mâncarea, pentru că o pisică încăpăţânată ne tot dădea târcoale – iar Alina este alergică.

Am crezut că putem păcăli ploaia, dar după ce am terminat de mâncat, norişorul ne-a prins iarăşi, aşa că tot ce-am văzut şi fotografiat în Cimitirul vesel s-a întâmplat pe ploaie. Oricum, am făcut destule poze. Mai departe, am mers la o biserică din lemn, părăsită. O s-o vedeţi în poze, n-am aflat cum se numeşte. De aici ne-am întors la hotel, era deja târziu şi noi rupţi de oboseală.

Ziua III

Ultima zi în Maramureş, întâia zi în Moldova. Am mai vizitat, foarte rapid, Mănăstirea Bârsana, doar ca să bifăm o mănăstire din Maramureş. Am ratat la mustaţă monumentul de la Moisei, apoi ne-am continuat lungul drum către Iaşi.

Următoarea oprire am făcut-o în Câmpulung Moldovenesc. Am băgat la ghiozdane la Restaurantul Bucovina, probabil unul de fiţe, pentru că Alina zice că se uita lumea cam lung la noi; noi eram „echipaţi” ca pentru roadtrip. Aici am încercat să mănânc o salată Caesar, dar puiul din salată a fost cam… acvatic la viaţa lui, adică a fost un peşte foarte, foarte sărat. Nu era nimic natural la salata aia în afară de frunzele de salată verde. Pe lângă ea mi-au fost aduse trei boluri cu ceva sosuri foarte grase şi deci greţoase, puiul era peşte sărat, pâinea prăjită era arsă… Altfel, meniul de la restaurant era îmbrăcat în piele şi avea şi cuprins.

Pe drum am mai oprit la Mănăstirea Voroneţ. Mi s-a părut foarte aiurea că în curtea din faţa mănăstirii se găseau clopuri. Apoi aveam să constat că nu doar clopurile erau în plus acolo, ci şi tot felul de kitsch-uri importate din China: brăţări şi inele urâte, pistoale cu capse, icoane din plastic, gentuţe şi sute de alte porcării. În interiorul mănăstirii nu am încercat să intru, era plin de populaţie, dar parcă mai plin era la intrare, unde se vindeau icoane, cărţi de rugăciuni, brăţări, cruci, mir şi alte obiecte „de cult”. Taxa de intrare: 3 lei; taxa foto: 6 lei.

În ziua a treia am mai avut o treabă în Fălticeni, apoi ne-am continuat drumul spre Iaşi. Aici ne aştepta, cu afumături şi vin bun, dragul de Ionel. Pentru că Ionel are pisică iar Alina e alergică, ne-am cazat, tot după miezul nopţii, la pensiunea Moldotour*. La mansardă. Camera era mică, dar curată, am avut aer condiţionat, frigider funcţional, televizor care să bârâie pe Realitatea.

Ziua IV

Dimineaţa am mâncat şi am plecat la mall, ca să ne-ntâlnim cu mama soacră şi să vizităm un târg al meşterilor populari. Din nefericire, târgul începea abia a doua zi, aşa că după ce am păstrat un moment foarte scurt de reculegere lângă teiul lui Eminescu, am hotărât să plecăm mai departe, adică la Sovata, unde face Nicu-armata. Prin Cheile Bicazului n-am făcut poze, pentru că eram, din nou, moartă de oboseală, dar a filmat Sebi tot drumul.

Ultima dată când am trecut prin Sovata, staţiunea era pustie, şi mi-am imaginat că şi acum este tot aşa, dar, spre surprinderea mea, era plină cu turişti, majoritatea vorbitori de maghiară. Ne-am simţit ca-n Ungaria. În seara zilei de joi, Sebi, Dani şi Alina au ieşit „în recunoaştere” şi să mănânce; eu am rămas să scriu una-alta, să fac o baie fierbinte şi să dorm. S-au întors cu nişte crochete de cartofi senzaţionale şi cu impresii din staţiune. Sebi dăduse peste un cântăreţ care „presta” în maghiară şi avea de gând să-l roage să-i cânte „Noi suntem români”. Bine că s-a răzgândit, poate plecam şi bătuţi din mica staţiune ungurească situată în inima României.

Ziua V

După trezirea la o oră rezonabilă [după 12, adică], am vrut să facem baie în Lacul Ursu, dar tanti care videa bilete la intrare ne-a spus că nu se poate face baie decât după ora 15. Am pornit spre Lacul Aluniş, unde intrarea a costat 10 lei în loc de 15 şi unde nu existau „pauze de îmbăiere”, adică, în limba română, îmbăierea era permisă pe toată durata programului [între orele 9 – 17]. În sfârşit, norişorul s-a ascuns de noi şi ne-a lăsat să facem o baie bună şi o plajă sănătoasă [vorba vine!], după care am mers la restaurantul unde se serveau crochetele alea delicioase. Românca care ne-a servit a considerat că „la grătar” şi „pane” înseamnă acelaşi lucru în româneşte, adică la grătar, aşa că toată lumea a primit carne la grătar şi nu pane, cum comandaseră. Eu nu mai ştiu ce-am comandat şi nici nu m-au interesat decât crochetele, carnea a fost aşa, o garnitură.

Am găsit la un magazin de suveniruri mărgele de nisip, am luat dintr-un alt magazin sare de baie produsă local şi un săpun de sare care se pare că ar fi bun pentru piele. Săpunul a costat şase lei şi pe etichetă scrie că ţine şase luni. Maxim!

Am ratat şi de data asta Salina Praid, aşa cum am ratat-o şi anul trecut, când am mai trecut pe-aici. Poate data viitoare.

Ziua VI

Ultima zi de concediu se arăta desstul de însorită, dar nişte probleme care se cereau rezolvate la Deva ne-au determinat să plecăm mai repede, aşa că am apucat doar să-i pozez pe fericiţii care făceau baie în Lacul Ursu, de dimineaţă. Noi ne-am băut cafeaua şi-am pornit la drum. GPS-ul ne-a băgat pe nişte drumuri proaste şi ne-a ţinut departe de Sibiu, aşa că am ajuns acasă mai repede decât am fi sperat.

Am mai oprit în Blaj, din nou ca să mâncăm, iar aici, la Restaurantul MontAna Popa – sau ceva de genul ăsta -, bucătarul a pus oregano pe aproape toată mâncarea. Salată asortată: puţin oregano; cotlet la grătar: încă puţin oregano ş.a.m.d.

Ultima oprire, la Lutsch 2000, înainte de Orăştie, a venit cu o surpriză: şi acolo, în micuţa căbănuţă cu suveniruri, se găseau clopuri. Culmea este că în apropiere de judeţ costă mai puţin decât în „patria” lor, adică în Maramureş. Pff! Şi am ajuns acasă cu bine, după concediul ăsta de maxim şasă zile mi-au trebuit foarte multe ore de somn şi încă nu mi-am „revenit” complet.

Revin cu poze, am 1.495 şi trebuie selectate şi editate.

8 thoughts on “Concediu pe repede-înainte”

  1. Doamne, multumesc mult celui care a venit cu ideea aparatului foto digital… Caci cum am face noi sute si mii de poze in concediile noastre? Iti dai seama de cate filme foto aveai nevoie in aparat sa faci chiar si jumatate din ceea ce ai facut?
    Ma bucur sa aud ca v-a placut! Acum va rog sa imi tineti si mie pumnii sa ajung acolo unde imi doresc :)

  2. Data viitoare daţi un semn când treceţi prin Baia Mare. Chiar şi în fugă. O să bem o cafea rapid(ă) şi o să vă fac câteva recomandări privind chestii turistice interesante :)

  3. Lutsch 2000 imi aduce aminte de copilarie :)

    Cand eram mica, in fiecare vara mergeam la bunici, in Vrancea. Cum noi locuim in Timis si pe atunci aveam Dacie, drumul dura cel putin 10 ore. Mereu ne opream la Lutsch 2000. Intr-o perioada aveau si o mica gradina zoologica acolo, in spate. Mai e si acum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.