Cum am scăpat de dependența de picături de nas Rinofug și Bixtonim

Abia acum, când sunt în mijlocul unui experiment culinaro-dietetic care mă face să conștientizez tot felul de obiceiuri proastea, mi-am dat seama că nu am povestit niciodată pe blog, pe larg, despre dependența de picături de nas.

Am fost ani buni dependentă de Rinofug și Bixtonim. Și când zic dependentă, nu exagerez cu nimic. Pantalonii de dormit și de stat în casă trebuiau să aibă neapărat buzunare, pentru că altfel nu aș fi avut unde să îmi țin picăturile. Aș fi fost în stare să le port și la gât, cum aveam în copilărie cheia de la apartament! 

Totul a început cu o răceală. Nu mai puteam să respir, așa că am mers la farmacie și mi-am luat cele mai ieftine picături de nas: Rinofug. Dacă toate picăturile fac aceeași treabă, de ce să dau mai mulți bani, nu? Nici nu mai știu dacă asta a fost motivația sau nu, cert e că am citit eticheta și când am văzut sfatul: Nu folosiți picăturile mai mult de 2-3 zile [sau cât o fi fost]. am pufnit în râs. Păi de-aia le-am luat, ca să nu le folosesc? Nasul mi se desfunda pe moment, dar curând aveam din nou nevoie de ajutor ca să pot respira.

În scurtă vreme, am devenit dependentă. Nu mai mergeam niciunde fără picăturile de nas, fără de care nu puteam să respir. E o senzație groaznică, să te trezești din somn și să simți că nu-ți intră deloc aer prin nări, că nu se duce nimic în plămâni și că o să mori asfixiat! Horror, vă spun!

Adunasem o colecție de câteva zeci de sticluțe de Rinofug când mi-am zis că poate ar trebui să încerc Bixtonim, care erau un picuț mai scumpe – de fapt, erau scumpe bine, mai ales când foloseai un flacon la câteva zile! – dar zicea lumea că nu-s chiar atât de date dracului, că nu îți distrug flora nazală.

Părinții mei aveau o prietenă cam de vârsta lor care de mulți ani trăia, ca și mine, cu picăturile în buzunar. Bixtonim, nu Rinofug. Și alea erau păcătoase, aveam să aflu. Dacă poți să faci ceva în privința asta, fă, mi-a zis femeia. Că tu nu ai treabă, doar că nu mai simți mirosurile. Dar gândește-te că le simt cei din jurul tău!

M-am gândit că o fi găsit un mod discret de a-mi spune că miros. Nu. Vorbea serios și nu bătea vreun apropo – și oricum, eu nu îmi pierdusem complet simțul olfactiv. Mai și fumam…

Într-o noapte, a venit la noi o altă prietenă, din Deva, ca să facem clătite și să stăm, ca fetele, eu, ea și Mama, la bârfă. Și era trecut bine de miezul nopții când am constatat că nu mai am picături și nu pot respira! Singura farmacie deschisă non stop era în capătul celălalt al orașului. Cam trei-patru kilometri, iar taxiuri nu erau pe vremea aia, cine să meargă noaptea cu taxiul – și unde? – într-un oraș ca Hunedoara?! Ce-am făcut? Normal, am luat cățeaua cu noi și ne-am dus după picături, eu și prietena. La ora 3. Pe jos.

Soluția: alte picături!

Apoi m-am angajat și am cunoscut un om care avusese aceeași problemă. I s-a făcut milă de mine și mi-a spus cum a scăpat de dependența de picături de nas. Nici acum nu sunt convinsă că „rețeta” nu a fost, de fapt, efectul Placebo. Nici măcar nu mai contează! Important e că am scăpat de dependență, exact așa cum mi-a promis prietenul.

Soluția? Cumpără un flacon de Olynth, mi-a spus, și înainte să se golească, vei scăpa de dependență! Atât. Asta a fost tot. Am cumpărat picăturile Olynth, care erau de vreo 10 ori mai scumpe decât Rinofugul meu, și pe care nu mi-aș fi permis să le cumpăr săptămânal sau o dată la câteva zile, și într-adevăr, înainte de a se goli sticluța, eu am scăpat de dependență.

olynth

Am folosit din flacon doar atunci când simțeam că nu mai pot să respir. În rest, am îndurat și am sperat că voi scăpa de Rinofug/Bixtonim. Și am scăpat! Iar pentru asta îi voi fi pe veci recunoscătoare lui Cătălin, omul care m-a scăpat de picături de nas.

Sunt 14 ani de atunci, iar problemele mele de respirație s-au dus. Mai am nevoie de picături atunci când schimb aerul, deci am mereu cu mine Nazomer sau altă soluție salină atunci când plec la drum, și când răcesc, normal. Dar le evit pe cât de mult pot, pentru că nu mi-ar plăcea să mă întorc la vechile obiceiuri. Brrr!

Foto: Featured – Nose drops, de la Shutterstock | Olynth, de la Anndrei

8 gânduri despre „Cum am scăpat de dependența de picături de nas Rinofug și Bixtonim

  1. in urma cu vreo 10 ani am ajuns sa folosesc 2-3 tuburi de bixtonim desi raceala imi trecuse. nasul era tot infundat. farmacista a remarcat ca tot cumparam bixtonim si mi`a zis pur si simplu sa rezist 2-3 zile fara si mi se va desfunda nasul. asa am facut si de atunci nu am mai cumparat bixtonim. efedrina e cea care da dependenta la bixtonim.

  2. Eu sunt dependenta chiar de olinth, de cel putin 10 ani, mirosul s-a diminuat foarte mult. Sa incerc rinofug ? In loc de olinth folosesc bixtonim xilo (are aceeasi substanta activa, si in plus, emai ieftin)

  3. Sunt ani de zile de când n-am mai folosit! Iar soluția salină e varianta optimă la răceală. Și mai e ceva care ajută la desfundatul nasului permanent înfundat: renunțatul la fumat.

    1. Îți dai seama că nici un fumător, niciodată, nu o să se lase de fumat doar ca să poată respira mai bine sau ca să scape de dependența de picături! Știu, pentru că am fost fumătoare și aș fi fost în stare să mă las și de respirat, numai să continui să fumez… E cea mai urâtă „boală” de care te poți „îmbolnăvi” singur și de care te poți vindeca tot singur.

  4. Eu folosesc Olynth sau Bixtonim Xylo foarte rar, cand nu am incotro. In rest folosesc o solutie salina, asa cum ai zis si tu, mi-e frica sa nu ajung dependenta pentru ca am cunoscut si eu pe cineva care nu mai putea sa scape de aceste picaturi si mi-a povestit ca e groaznic!

    1. Și eu am găsit la reduceri, la Kaufland, niște fiole din plastic cu soluție salină, de la Nivea Baby. Le-am luat că erau prea ieftine și acum iau una-două cu mine când plec undeva și le am mereu la îndemână. Foarte utile!

Comentariile sunt închise.