Cum e să nu mai fumezi după 15 ani

M-am apucat de fumat la 17 ani, fix de ziua mea, ca să ştiu cu precizie cât timp voi fi fumat. Încă de la prima ţigară am ştiut că va veni o vreme când voi calcula câţi ani am fumat şi că voi dori să renunţ la acest obicei.

Din aprilie 2014, când Sebi şi-a aruncat bricheta la gunoi şi a hotărât să se lase de fumat, am tot zis că e psihopat, că nu există să te laşi de fumat aşa, dintr-o dată, fără nici un „ajutor”. Dacă ar fi atât de simplu, toată lumea s-ar lăsa de fumat, nu? Plus că Sebi nici nu se prea gâdilă, deci am zis că fie e psihopat, fie e un robot foarte bine finisat, un extraterestru cu câteva bug-uri, printre care cel cu gâdilatul.

Eu am hotărât să mă las de fumat cam de prin 2009, când împlinisem deja 10 ani de fumat, dar… n-a fost să fie. Nu era momentul, nu am avut voinţă, naiba ştie ce-a fost. În aprilie, când s-a lăsat Sebi, mi-am zis că e clar timpul să mă las şi eu. Am stat într-o seară la filme fără să fumez, apoi dimineaţa mi-am făcut cafeaua şi deja tremuram. Căutam un motiv, oricare, pentru a-mi aprinde o ţigară. Şi l-am găsit repede. Motivul nu-l mai reţin, dar ştiu că atunci nu am fost în stare să mă las de fumat doar pentru că se lăsase jumătatea mea. 

Ce s-a schimbat din aprilie până în decembrie? Nimic deosebit. De Sf. Ştefan au venit la noi neamurile tatălui meu, pe care-l cheamă, evident, şi Ştefan. Am mâncat, am băut, ne-am veselit şi mai ales am fumat cu toţii până când pe mine a început să mă înţepe inima sau plămânii sau toate la un loc. M-am simţit rău şi mi-am zis că sunt prea tânără să mor de infarct sau ceva. Aşa că după ce au plecat neamurile, mi-am mai aprins o ţigară, am fumat-o pe jumătate şi aia a fost tot. Primisem impulsul care m-a determinat să renunţ la fumat.

M-a ajutat mult şi faptul că am avut multe zile libere în perioada aia, pentru că am fost mai mult ameţită de cap decât citavă. Adormeam pentru câte o oră, mă trezeam – eu, care nu pot dormi doar o oră şi nici nu pot adormi uşor -, noaptea dormeam doar patru-cinci ore şi mă trezeam fresh, deşi eu în mod normal dorm câte 8-9-10 ore ca lemnul, eram mereu ameţită de parcă aş fi băut ceva etc. Deci mi-a prins bine că am stat acasă şi mi-am putut vedea de ameţeala mea.

M-a inspirat vară-mea, care şi-a făcut un tatuaj în 26 decembrie, pe principiul „fă ce ai de făcut înainte de Revelion, nu de luni, nu de la întâi ianuarie”. Şi am ascultat-o: mai bine mă las de fumat acum, decât de la 1 ianuarie.

Apoi a venit Revelionul. La 3:30 eram deja muci, pentru că în loc să beau şi să fumez, am stat cu paharul de whiskey în mână şi am tot băut, câte-un pic-pic-pic, câte-un pic-pic-pic… până n-o mai rămas nimic! Când s-a lăsat Sebi de fumat, testul suprem a fost o noapte în club. S-a înarmat cu Skittles, gumă de mestecat şi ceva sticks-uri, iar la sfârşit s-a declarat mulţumit de faptul că nu fumase deloc. Eu după noaptea de Revelion nu m-am declarat nicicum, poate doar foarte mahmură!

Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, din 5 ianuarie m-am întors la muncă. Acolo era locul în care mă duceam ca să fumez, să beau cafea, să ronţăi prostii, să stau pe net şi să scriu pe blog şi să fac ziarul. În ordinea asta, da. A fost greu, mereu îmi venea să-mi aprind o ţigară, dar am reuşit să nu. Nici nu-mi luasem ţigări la mine, la ce bun, dacă eram deja nefumătoare?! A doua zi a fost la fel de grea, a treia la fel. Azi e deja a patra, până lunea viitoare am timp să mai scap de tentaţia de a-mi aprinde o ţigară.

Plus că, aşa cum a scris şi Sebi, e mai greu să scapi de reflexe decât de dependenţa de nicotină în sine. Dimineaţa, primul lucru pe care-l făceam era să îmi aprind o ţigară; dup-aia luam pastilele, dup-aia mergeam la baie şi apoi îmi căutam cafeaua ca un zombie. La prima cafea, fumam cel puţin cinci ţigări, aşa că acum m-am trezit că am prea mult timp – timpul în care aş fi fumat. Cafeaua nu o mai las să se răcească, pentru că nebăgând nimic pe lângă ea, o beau repede. Nu, n-am renunţat la cafea, deşi mi se părea că ăsta va fi cel mai greu lucru: să bei cafeaua fără ţigară. Iată că e greu, dar nu imposibil. Nimic nu-i imposibil.

Ştiu pe cineva care nu se lasă de fumat de teama constipaţiei. Cafeaua şi prima ţigară ajută, într-adevăr, tranzitul intestinal, dar să fim serioşi. Nu poţi rămâne constipat pe viaţă doar pentru că te-ai lăsat de fumat. Constipaţia, dacă „vine”, se duce după o vreme. La mine n-a fost cazul, mai ales că nu am renunţat la cafea [Doamne feri!!!].

Ca fumătoare, mă enervau la culme foştii fumători, actuali nefumători, care pledau pentru localuri în care să nu se mai fumeze. Adevărul e că nu ai cum să-i înţelegi decât după ce devii tu însuţi nefumător. Abia atunci realizezi cât de urât miros toate de la fum – haine, păr, piele, pereţi, tot. Abia după ce te laşi de fumat îţi dai seama cât e de naşpa să mănânci în miros de fum de ţigară, abia atunci apreciezi o încăpere în care nu se fumează.

Am petrecut multe ore în camera în care dormim şi ne uităm la filme, am „recuperat” multe seriale cu care rămăsesem în urmă, tocmai pentru că în bucătărie, acolo unde se mai fumează, e prea mult fum. Înainte mă mutasem acolo cu laptop cu tot, ca să pot fuma întruna. Acum mi-am dat seama că pot veni în cameră cu cana de cafea, că doar acum pot bea cafeaua oriunde, nu doar acolo unde se fumează.

De vreo două nopţi, visez că fumez. În ambele vise, Sebi s-a reapucat deja de fumat şi eu sunt dezamăgită de el, dar mai dezamăgită sunt de mine: realizez că m-am lăsat de fumat, dar fumez „numai ţigara asta”. O sting şi sunt dezgustată de mine. Şi mai vine şi Sebi care-mi spune că „e a opta ţigară, crezi că mai eşti nefumătoare?”.

Chiar aşa, dacă alcoolicii sunt consideraţi alcoolici şi după 10 ani în care nu au băut, nu suntem şi noi fumători care au reuşit să „stea curaţi” o lună, un an sau 10 ani?

Foto: Cigarette shadow, de pe Shutterstock

17 gânduri despre „Cum e să nu mai fumezi după 15 ani

  1. Draga de tine. Nu esti singura care spune nu tutunului. Bun venit in club. Sper sa rezistăm. Eu deja visez locomotive care scot fum cu nicotina. Sunt irascibil și ca un drogat. Însă am să rezist și fără țigări. Îmi promit asta. ;)

  2. Tot in genul m-am lasat si eu de energizante. Cand mi-am dat seama ca viata imi este in pericol si nu mai puteam sa respir bine. Inainte beam cam 3-4 energizante/zi din alea de 200ml sau 500ml. Beam Burn, Hell, Crazy Wolf si mai ales Maximum Speed. Si in 2013, dupa vreo 2 luni de baut energizante unu’ dupa altu’ fara oprire la scoala s-a intamplat ceva. Am simtit cum nu am aer si imi e rau. Apoi am umblat prin spital, am facut analize si multe altele. Si m-am lasat. Prima luna e mai greu. Dar cu sanatatea nu e de glumit. Spor la o viata mai sanatoasa! Toate cele bune!

  3. În 16 iunie vor fi 10 ani de când m-am lăsat de fumat, după aproximativ 17 ani în care am tot tras țigară după țigară. Eu nu m-am visat fumând, dar primele 5-6 săptămâni eram nervos din cale afară. În primii ani fără țigară beam cafeaua fără zahăr, deoarece mi se părea grețoasă așa dulce, dimineața.
    Felicitări! :)
    Gigi a scris pe blog despre… Piața

    1. Chiar nervoasă din cale-afară nu am fost, poate şi pentru că am văzut „pe viu” evoluţia lui Sebi dintr-un fumător înrăit în nefumătorul care este astăzi. Şi ştiam că el a fost foarte calm, neaşteptat de calm, aşa că nu aveam nici un motiv să fiu altfel decât el, dacă el a putut să fie atât de calm, nu?

      Apoi, mai e şi chestia că atunci când te-ai apucat de fumat, te-ai apucat singur, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, apăi şi de lăsat trebuie să te laşi tot singur şi fără prea multă „dramă”, că nu e cazul.

    1. Apăi aşa mai glumeam eu, că în fiecare seară mă lăsam de fumat şi mă reapucam dimineaţa. Aşa glumeşte şi tata. Dar nu e chiar aşa, eu cred că odată ce ai fost fumător înrăit, nu mai eşti niciodată nefumător, doar un fumător care se abţine. Poate peste un an o să văd altfel lucrurile.

      1. @Denisa Bârgău: de asta mi-e frica si mie ca nu o sa devin niciodata nefumator ,o sa raman doar un fost fumator,de 4 saptamani nu mai fumez dar nu trece mai mult de 3 ore fara sa-mi amintesc ca am fumat,ca m-am lasat,etc..oare dupa cat timp o sa reusesc sa uit ca am fost fumatoare?sau o sa traiesc toata viata incercand sa-mi scot acest gand din minte?

      2. cu timpul, o să treacă. eu doar la muncă mă gândesc mai intens la fumat, că acolo băgam ţigară după ţigară şi acum nu am ce face cu mâinile mele când aştept să se mişte calculatorul ăla încet. acasă şi în alte locuri, mă cam feresc de fum.

      3. După un an, am mai visat o singură dată că fumam. De fapt, visam că urmează să mă las de fumat și că imediat ce terminam de mâncat, îmi aprindeam și ultima țigară. Și cineva râdea de mine că tot trag de pachetul ăla de țigări de nu știu câte zile, iar eu trăgeam de mine să nu aprind încă acea ultimă țigară, pentru că… era ultima.
        Ciudat vis. Dar de fumat nu o să mai fumez DE BUNĂVOIE niciodată.
        Denisa Bârgău a scris pe blog despre… Viitorul e aproape

  4. Tata fumeaza doar la cafea. O tigara pe zi. Atat. Face asta de vreo 30 ani. Rareori, cand are mult de munca, fumeaza si dupa pranz, pentru ca-si mai face o cafea sa reziste peste zi. Se poate, trebuie vointa :D

    1. Nu neapărat. Parcă am mai mult timp, dar nu simt că mi s-ar fi schimbat complet. De asemenea, nu simt că mâncarea ar avea alt gust sau că mirosurile ar fi mai intense – parfumuri, chestii, toate miros la fel.

    1. Dacă ai fi pus deoparte echivalentul unui pachet de ţigări în fiecare zi, timp de cel puţin 10 ani, azi ai fi fost bogat. Sau poate că eşti, ce ştiu io? Oricum, bravo ţie. Eu am fumat mii de ţigări. Mi-e şi frică să calculez câte!

Comentariile sunt închise.