Cum supravieţuieşti în farmaciile Catena

Piticu a ieşit foarte dezorientat dintr-o „farmacie a inimii”. Nu am fost şi nu sunt fana reclamelor cu Stela, Arşinel şi autoproclamata prinţesă ori regină a RnB-ului românesc [sau aşa ceva], Alexandru Arşinel mi-a fost antipatic încă de pe vremea când se  îmbrăca în femeie, iar reclamele la farmaciile Catena sunt pur şi simplu enervante. Cu toate astea, datorită pensionarilor din familia mea mi-am făcut card de fidelitate şi… sunt clientă fidelă a acestui lanţ de farmacii.

Sunt conştientă că preţurile „la liber” sunt umflate artificial, ca să ne determine să ne facem carduri de fidelitate pentru posibilitatea de a cumpăra medicamentele la preţurile „cu card Catena”. Dar de câte ori am avut nevoie de câte un medicament greu de găsit, angajatele de la Catena mi-au făcut comandă şi m-au anunţat atunci când au venit medicamentele. Nu mai era în stoc vaccin antigripal, bunica mea a dat comandă, iar farmacista „ei” i-a pus deoparte patru vaccinuri. Şi exemplele pot continua. 

Nu ştiu cum e prin alte farmacii din ţară, dar în cele din Hunedoara nu rulează reclamele la volum maxim, iar angajatele cred că au, totuşi, control asupra televizoarelor şi le pot da mai încet dacă le deranjează. Oricum trebuie să ai nervii tari ca să lucrezi într-un lanţ de magazine [la Ambient e chiar greu!], să fii mereu în contact cu tot felul de oameni etc. În farmaciile Catena prin care merg eu, angajatele sunt întotdeauna săritoare, drăguţe, ba la ultima achiziţie de peste 150 de lei am primit cadou un pix personalizat şi o folie de Coenzima Q10. Nici nu mă gândesc să merg prin alte părţi, cu atât mai mult cu cât la Catena găsesc şi produsele Farmec de care am nevoie şi săpunuri mişto la preţuri relativ bune.

Aşadar, ca să răspund la întrebarea din titlu: dacă eşti deranjat de reclamele care „urlă” din boxe, le poţi întreba pe farmaciste cum rezistă în gălăgia aia, ba le poţi spune chiar că pe tine te deranjează. Un card de fidelitate nu presupune să faci nimic mai mult decât să îţi laşi datele personale şi să-l ridici pe loc. Nu am primit încă nici un strop de spam de la ei şi am cardul de mai bine de un an.

Cât despre Stela, Arşinel & co. – eu încerc să ignor faptul că pe cardul meu e fix poza antipaticului Arşinel. Îl văd ca pe un instrument cu care obţin reduceri la medicamente şi câteva produse cosmetice şi atât.

sursa foto

11 thoughts on “Cum supravieţuieşti în farmaciile Catena”

  1. La Farmacia Catena din orasul meu, din jud. Iasi, farmacistele se misca cu viteza melcului obosit. De 3 ori am intrat si din astea, de doua ori am iesit fara sa cumpar nimic, dupa 15 minute de asteptat, pentru ca-mi pierdusem rabdarea. Trebuie sa ai nervii tari sa fii client Catena, nu angajat. Cel putin in zona mea asa e.

  2. Eu am fost nevoita sa iau un produs de la ei, si nu aveam card. Era singura farmacie care o aveam in drum. M-a costat cu aproape 10 lei mai mult decat pretul produsului la o farmacie normala, de atunci am zis ca in veci nu mai iau nimic de la ei. E abureala si cu cardul de fidelitate. Mai sunt farmacii care te ajute sa comande un medicament daca nu il au, mai ales daca esti client si te cunosc cat de cat.

  3. La mine in cartier s-a deschis una noua de vreo 2 saptamani. Reclama aia enervanta nu ruleaza deloc, dar angajatii te saluta cu zambetul pe buze, iti dau si informatii pe care nu le ceri (am fata de copil, asa ca la un paracetamol de 2,6 lei am primit si instructiuni – pentru ce sa nu il iau, cate sa iau maxim pe zi, c`mon, i`m 26) iar la plecare toti spun `Sanatate`. Asta mi s-a parut foarte dragut, am lucrat candva la Cora si stiu ca e obligatie de serviciu, dar vreau sa vad cat rezista, daca nu cumva au avut noroc numai de oameni buni, draguti, nu ca viperele alea acre de la Sensiblu, care tipa una la alta cu clientii de fata :))

  4. Slavă cerului, frecventez destul de rar farmaciile cât să nu fie nevoie să mă axez pe una, dar din cauza a ce mi-a povestit un prieten în primă fază şi apoi din cauza reclamelor, pur şi simplu evit Catena.

    Prietenul mi-a povestit că a întrebat la Catena care ar fi preţul cumulat al unui tratament complex cu 5 tipuri de medicamente de pe o reţetă sau cum se numeşte aia şi i s-a răspuns „230 de lei”. La farmacia fără nume din imediata vecinătate, adică perete-n perete, aceeaşi hârtie prezenta medicamente în valoare de 95 de lei. Ceea ce consider că este absolut inuman. Cu card ar fi fost 190?!

    Cât despre reclame, sunt hidoase. Hidoase!!!

  5. eu am un fix cand vine vorba de insitutii publice la care omul de rand are acces (ghiseu banca de exemplu si mai ales farmacie) care nu au bunul simt sa pastreze un rezervor de apa cu pahare pentru clienti.

    Catena de la mine din cartier (Brasov) nu are niciodata apa si pahare. jenant

  6. Mai nou, in reclama catena au o fata de masa cu imprimeu pentru sarbatorile de iarna, cu toate ca se apropie sarbatorile pascale!!! Preturile sunt exagerate, iar oferta cardului e doar sa-ti ia ochii.

  7. La o farmacie de pe b-dul mihalache 195, mi-a dat de pe o reteta cu 90 de pastile,doar 30, pentru ca asa a „crezut” farmacista!Una din multele care doar se uita.Oare sunt uimite ca esti bolnav?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.