Curățenia de primăvară. Concurs ASEVI

Cu mai puțin de o lună rămasă până la Paște, sunt sigură că toate doamnele care-mi citesc blogul sunt super ocupate și preocupate acum de curățenia de primăvară. Știu cum e, că și eu tot șterg și curăț și parcă nu mai termin odată. Iar eu sunt un caz fericit, pentru că am un soț care gătește – și care nu îmi cere să-i fac drob (nici nu aș ști, dar nici nu ne place să mâncăm oi… decât, cel mult, în virșli).

Ca în fiecare an, și în 2016 o să vă dați peste cap să faceți casa lună și să gătiți bunătăți pentru rudele și prietenii care își anunță intenția de a vă vizita. Orice musafir, oricât de apropiat v-ar fi, o să vă judece pentru starea casei sau a apartamentului în care îl primiți. Știu, pentru că și eu sunt la fel – am mai zis că dacă vin la tine acasă și nu intru în baie, e ca și cum n-aș fi fost deloc la tine. Nu o fac neapărat pentru a-mi judeca gazdele, ci pentru că în opinia mea, baia spune cele mai multe despre omul care o folosește (era să scriu locuiește). 

Nu trebuie să vă învăț eu să vă curățați baia. Sunt sigură că orice gospodină știe care-s cele mai bune produse pentru curățat pardoseala, pentru șters faianța, pentru degresat, anti calcar etc. Și eu aveam preferințele mele în materie de produse de curățenie, dar niciodată nu spun „nu” unor noi produse.

Culmea e că, ultima dată când am ieșit din țară (Italia, noiembrie, anul trecut), mă tot dădeam eu mare fană de cafea, ciocolată și dulciuri fine, dar în final mi-am cheltuit aproape tot bugetul de shopping pe produse de curățenie și săpunuri!

Astfel, atunci când cei de la Pons ASEVI m-au invitat să testez câteva dintre produsele lor pentru curățenia casei, m-am bucurat ca un copil în magazinul de jucării. Noroc că nu m-au pus să îmi aleg eu produsele, că aș fi stat o zi întreagă pe site!

Am primit, deci, o cutie cu câteva produse – care-au venit la fix pentru curățenia de primăvară pe care am început-o deja. Iată cum au ieșit ele din cutie, singure-singurele:

Mărturisesc că un singur produs am mai avut înainte: pe cel mic, care este un odorizant cu miros foarte puternic și care se aplică pe pardoseală, în apropierea vasului de WC. Dacă nu sunteți o femeie care locuiește singură, știți despre ce vorbesc. :D Pe sticlă scrie că are acțiune timp de 24 de ore, dar mirosul este foarte puternic și se simte chiar și după două-trei zile. Și e un miros tare plăcut! Acum, că știu că există și în România, o să mă pun pe căutat, pentru că în supermarket-urile pe care le frecventez eu nu am văzut produse ASEVI, din păcate. Dar era în Deva un magazin cu produse profesionale pentru curățenie, trebuie să aibă acolo produsele ASEVI!

Un mic update direct de la sursă:

Produsele ASEVI pot fi găsite în: rețeaua de hypermarket-uri CORA din București și provincie (Bacău, Baia Mare, Cluj Napoca, Constanța, Drobeta și Ploiești), în punctele din en-gross-uri (Doraly, Smart Flora, Smart Voluntari, Chirigiu, Apromatco, Piața de Gros, Nik Center, Dragonul Roșu), în rețeaua de magazine: Economat, Issa Internet, General Nic, în magazinele de cartier din București și împrejurimi. În afara Bucureștiului, produsele sunt distribuite de distribuitorii locali în magazine și la consumatorii finali (hoteluri, restaurante, firme de curățenie etc).

Toate sunt extraordinare. Doar soluția pentru curățat rosturile nu am folosit-o încă (îi vine și ei rândul), în rest le-am testat pe toate și sunt chiar grozave. Îmi plac mult soluțiile care sunt ambalate în recipiente cu pulverizator, îmi fac viața mult mai ușoară, așa cum îmi plac și cremele de mâini și de corp care au pompiță. A, și dacă un produs de curățenie are semne de avertizare pe etichetă, pentru mine asta înseamnă că sunt puternice și își fac treaba bine. Pentru acelea dintre voi preocupate de mediul înconjurător, am și o veste bună: în ciuda avertizărilor, produsele sunt prietenoase cu mediul (de exemplu, soluția concentrată pentru pardoseli este biodegradabilă, spuma anticalcar la fel).

Soluția pentru pardoseli, în sticlă portocalie, are un miros foarte familiar – bănuiesc că micile și marile magazine pe care le vizitez eu folosesc produsele profesionale de la Pons ASEVI și de asta soluția miroase familiar. E un miros foarte plăcut (pentru mine), de portocală + chimicale care curăță bine. Și da, curăță foarte bine!

Primul pe care l-am încercat a fost degresantul. După o primă folosire, impresia lăsată este că e bun spre foarte bun. Îi lipsește mirosul puternic cu care m-am obișnuit de la un alt degresant străin pe care-l folosesc de vreo doi ani, dar nu e nimic în neregulă cu un produs care nu miroase puternic!

Preferata mea este spuma activă anticalcar. Îmi place mult pulverizatorul care transformă soluția în spumă; lichidul „zboară” și curge prea repede, pe când spuma rămâne mai mult timp acolo unde ai aplicat-o, acționând, curâțând, lăsând locul curat și strălucitor.

Deci da, pe mine produsele ASEVI m-au convins că primăvara asta voi face curățenia mult mai rapid decât credeam.

Eu am tot scris, de-a lungul timpului, diverse sfaturi pentru gospodine. Mai am câteva de oferit și le scriu aici în ideea că poate nu vă place să vă faceți liste, dar nu vă deranjează listele făcute de alții.

  • Începeți curățenia de sus în jos: întâi vă ocupați de praful de pe dulapuri, apoi curățați blaturile și abia la final dulapurile de jos și pardoseala.
  • Pune fiecare lucru la locul lui. Un sfat dat de alte gospodine este ca de fiecare dată când mergi dintr-o încăpere în alta a casei, să culegi un obiect rătăcit și să-l duci la loc. Treaba asta cred că funcționează de minune auunci când ai copii sau un „copil mare” care își lasă lucrurile peste tot. Nu am copii, doar unul mare – și pe mine, că și eu sunt împrăștiată în momentele când nu sunt „în priză”, făcând curățenie.
  • Pentru lucrurile care nu au locuri bine stabilite, fie găsiți locuri în care să le puneți mereu, fie le aruncați! Dacă un lucru nu-și găsește locul în casa ta, poate că nu ai nevoie de el.
  • Nu uitați de filtre: de la hotă, de la aerul condiționat, locul acela de la mașina de spălat unde se adună scamele și alte chestii, filtrul de cafea sau espresorul. E momentul să puneți la geam și „filtrele” pentru gângănii, adică plasele de insecte. La Hunedoara au apărut deja țânțarii, deci le-am pus de mult.
  • Puneți hainele de iarnă în partea de sus a dulapului sau în pungi care se „videază” cu aspiratorul. E o ocazie bună să aruncați sau donați din hainele pe care nu le-ați purtat deloc iarna trecută. Chiar credeți că iarna următoare le mai vine rândul? Sigur-sigur? Nu mai bine faceți loc pentru haine noi?
  • Nu uitați să curățați obiectele cu care faceți curățenie: aspiratorul, mașina de spălat, mopurile, cârpele, mătura (eu nu am mai folosit mătura de vreo doi ani, de când am aspiratorul mic la îndemână și pe cel mare în apropiere), bureții – toate trebuie curățate și dezinfectate, altfel nu faceți decât să împrăștiați microbii.
  • Clanțele și mânerele ușilor și ferestrelor, rafturile frigiderului, cuptorul cu microunde, chiuveta sunt tot atâtea locuri pline de microbi. Curățați-le temeinic și nu uitați să întrețineți curățenia pe tot parcursul anului.
  • Nu mai puneți niciodată pe masă / blat produsele aduse de la supermarket. Ați observat cât de infecte sunt benzile pe care sunt plimbate toate produsele înainte de a fi scanate? Nici coșurile de cumpărături nu sunt cele mai curate obiecte, iar cumpărăturile noastre ajung acolo, apoi pe banda de la casa de marcat, apoi înapoi în coș și după asta ce facem? Le ducem acasă și le punem pe masă ori le depozităm în frigider, alături de restul mâncării? O fi bine? Eu zic că nu!

Ca să vă rămână mai mult timp pentru voi și pentru pregătit bunătăți de Paște, ASEVI vă vine în ajutor cu produse de încredere, pe care vă puteți baza. Vă vom oferi un pachet cu produse de curățenie ASEVI, condiția fiind să ne scrieți într-un comentariu la această postare:

  1. dacă ați auzit de produsele Pons ASEVI (și dacă da, ați folosit vreunul?) și
  2. unul sau mai multe trucuri din gospodăria voastră pentru curățenia de primăvară (de exemplu: care cârpe sunt ideale pentru curățarea oglinzilor și geamurilor – sau orice alte informații prețioase pe care le-ați descoperit singure sau le-ați primit de la mama). Dacă aveți și poze cu care să vă susțineți povestioarele, cu atât mai bine. Le urcați pe imgur.com (nu trebuie să vă faceți cont) și lăsați doar link-ul pozei, de acolo mă descurc eu cu editarea comentariilor (treaba asta cu pozele e opțională!).

Pentru a putea participa la concurs trebuie să îndepliniți următoarele criterii:

  • să aveți peste 18 ani
  • să aveți domiciliul pe teritoriul Romaniei
  • trebuie să distribuiți / dați share (public) acestui articol pe pagina personală de Facebook

Concursul se încheie în data de 17 aprilie 2016, ora 23:59. În 18 aprilie anunț câștigătorul (câștigătoarea) unui pachet de produse de curățenie ASEVI, care va fi ales (aleasă) de mine. Câștigătorul va fi ales în funcție de originalitatea și creativitatea comentariului.

Succes!

19 thoughts on “Curățenia de primăvară. Concurs ASEVI”

  1. 1. nu am auzit de aceste produse pana sa citesc acest articol.
    2. de Paste toata lumea spala geamurile. pontul meu: folositi hartie de menaj, nu carpe (nici microfaze sau altele ca tot lasa scame la un moment dat si pierdeti vremea). mamele si bunicile foloseau ziare, presupun ca nimeni n`are in casa ziare in afara de cele de la kaufland, billa, etc, asa ca un sul de 15 lei de hartie e ideal. dupa ce stergeti geamul cu solutie il mai lustruiti inca o data cu hartie uscata, sa nu ramana urme. e bine sa stergeti geamurile cand e soare, asa se vad usor daca sunt sterse perfect sau nu.

    cam asta ar fi pontul meu, restul curateniei se rezuma la „freaca suprafata pana e curata” sau „nu uita ca si pe mobila se pune praf asa ca ia o scara si curata deasupra din cand in cand”.

  2. Recunosc ca nici eu nu stiam de produsele astea. Cum sa dau share ca nu gasesc decat butonul de like? Tu cum afli daca l-am pus pe pagina si noi de unde stim ca tu ai vazut pagina noastra? Ca poate ratez.

  3. Sfaturile tale sunt foarte utile. Nu demult chiar am cautat postul tau despre cum se curata masina de spalat. Cat despre brandul acesta nou, as fi foarte curioasa sa le incerc. Pontul meu de curatenie este asta: avand mobilier antic (nu mobila veche comunista, ci chiar mobilier antic, de epoca) in casa, inainte sa dau cu spray-ul de mobila, sterg bine corpurile de mobilier cu o carpa inmuiata in apa calduta cu detergent de vase, pentru a degresa bine suprafata, iar apoi aplic spray-ul pentru mobila.
    Sper sa fie util si pt voi, chiar daca nu aveti mobilier antic.

  4. Nu am auzit pana acum, asadar, nici nu am folosit.
    Ca truc, eu folosesc banalul otet la curatarea masinii de spalat, de exemplu, la curatarea oglinzilor si politelor din sticla si chiar la curatarea petelor de pe gresia din bucatarie si hol. Chiar saptamana asta l-am folosit si functioneaza :D

  5. Buna! Nu am auzit de aceste produse,as fi foarte curioasa sa le incerc
    Folosesc produse de calitate , pentru a usura munca si a castiga timp.Trucuri,
    covoarele le curat cu otet , 1-2 lingurite de bicarbonat de sodiu,apa, pentru inox prepar o soluţie formată din sucul unei lămâi şi apă.

  6. Covoarele sunt in sarcina mea ,de aceea trebuie si incerc sa fac o treaba cat mai buna ,altfel incat sa fie cat mai curate si stralucitoare.Pentru curatarea lor folosesc o parte otet si doua parti apa ,iar rezultatul este un covor curat si cu miros proaspat si asta fara prea multe costuri.Bine ca as fi un fericit daca as avea mereu produse care sa-mi usureze munca,dar e bine si asa,daca sotia mea este multumita si fericita ,eu sunt fericit de doua ori

  7. Buna! Interesant articol si de mare ajutor, pentru noi, gospodinele, care incearca mereu sa imbine cu brio curatenia cu timpul redus necesar acestei activitati. Ei bine, eu nu am auzit/vazut/incercat produsele Asevi, insa am citit numai lucruri bune despre ele. In ceea ce priveste micile trucuri…eu folosesc pentru lustruirea geamurilor si oglinzilor lavete speciale (se gasesc in comert), umezite putin in apa, pentru podele…aici e distractiv pentru copii, caci le pun sosete groase si ii pun sa se dea pe „gheata” (asta dupa spalarea cu mopul si uscarea parchetului), pentru a da luciu; la bucatarie utilizez bicarbonat si otet sai lamaie pentru petele dificile, in cazul in care produsele de curatenie din comert nu reusesc sa ma multumeasca.
    https://www.facebook.com/ph.vio/posts/1166650206688259

  8. Folosesc odorizantul.e cea mai tare chestie inventata,cand intru in casa e miros proaspat,eu pun cateva picaturi si in bucatarie sub chiuveta.Truc de curatenie….pulverizez solutie de geamuri pe faianta din bucatarie si baie si sterg cu prosoape de bucatarie din hartie.stralucesteee

  9. 1. Da, folosit la greu degresantul minune by Asevi. Manusi de protectie, ochelari, masca HEPA/3M.
    2. Pasta de dinti Cristal da un luciu minune tavilor de inox.
    3. Curatenia adevata se vede la „lumina” UV. Iar rufele „curate” la IR.

  10. Da am folosit produse Asevi – Sprayul de scos petele de pe haine si balsamul de rufe. Pe amandoua le-am gasit in lantul de magazine Issa. Sunt foarte bune. As fi curioasa sa incerc spuma activa anticalcar, insa nu am vazut-o in magazin.
    Un truc pe care l-am invatat de la o doamna de la magazinul de unde mi-am cumparat usile de culoare inchisa a fost sa le spal cu detergent lichid de spalat parchetul si apa calduta. Si astfel nu ramane nicio amprenta ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.