Demisie oficială

Subsemnata, vă aduc la cunoştinţă decizia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.
După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă. Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândră de trotineta mea cea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca. Vreau să stau întinsă la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam. Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare. Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei “zmeiade”?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericită! Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta şi citind Robinson Crusoe, ascunsă în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.
Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaz, apa, gunoi, cablu TV şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o să fiu pusă în încurcătură atunci când o să fiu întrebată “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu părul grizonat, ochelarii pierduţi, medicamentele scumpe şi dinţii de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite şi a îngerilor buni.
Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi importanţi şi ocupaţi şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MICĂ!

YO

De la Bro, oţâră adaptată.

This entry was posted in la grămadă and tagged on by .

About Denisa Bârgău

Treișpe ani încheiați în presă [la butoane, adică tehnoredactor, corector, de-astea], bloggeriță din 2006, nevastă din 2008. Scriu despre ce-mi place, dar și despre unele chestii care mă enervează. Îmi place să scriu, dar urăsc să mă descriu, așa că mai bine mă descoperi citindu-mă.

One thought on “Demisie oficială

Comments are closed.