Despre călătoriile de neuitat

Sunt de părere că orice călătorie are șansa de a deveni una de neuitat, totul e să te organizezi un pic și să pleci la drum cu bagajul potrivit și cu mintea deschisă.

Prima dată când am ieșit din țară și am mers un pic mai departe de Szeged sau Budapesta, am ajuns tocmai în Germania. De fapt, pot spune că am pus doar piciorul în Germania, pentru că nu am mers mai departe de Passau, un orășel foarte cochet, situat chiar la granița dintre Austria și Germania. A fost, aș putea spune, o călătorie de afaceri, pentru că am mers acolo cu cineva care avea treabă în acel oraș. Șofer ne-a fost tatăl meu, care a rezistat eroic până acolo, făcând drumul dintr-o bucată.

houses-by-the-danube

Passau, așa cum l-am surprins în urmă cu 10 ani

Mă uitam în jurul meu și nu-mi venea să cred. Orașul seamănă cu centrele vechi ale orașelor din Transilvania: Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Mureș, Brașov, Sighișoara… parcă eram acasă și totuși, parcă era un fel de acasă din viitor: mai curat, mai ordonat, cu stâlpi vopsiți, trotuare curate, drumuri fără gropi, parcări taxate și monitorizate electronic, mașini mai noi, clădiri renovate, fără tencuială care „curge”. Ulterior mi-am dat seama că toate orașele din fostul Imperiu Austro-Ungar au elemente comune, că de fapt eram acasă, numai că acum acasă era în Germania, nu în România.

houses-by-the-danube2

Mi s-a părut demn de imortalizat acest detaliu colorat. Tot în Passau. Apa aceea este Dunărea „noastră”

A fost prima și ultima dată când am ajuns în Bavaria. Nu am mai avut treabă pe acolo, dar mi-a rămas gândul la acel orășel de pe Dunăre care-mi aducea aminte de Orăștie, orașul copilăriei mele. Am ajuns, în schimb, în mai multe zone din Austria. Chiar am fost norocoasă din punctul ăsta de vedere: am vizitat (chiar dacă fugitiv) și Salzburgul, dar și Viena sau Innsbruckul. Și am mai mers și la ski în Kaprun! (OK, n-am schiat dar am făcut niște poze…)

Am mai călătorit în alte câteva țări, dar Austria mi-a intrat (și rămas!) la inimă pentru felul în care au înțeles oamenii aceia să facă turism, să aibă grijă de țara lor, de orașele lor, pentru faptul că aproape totul în țara aceea este impecabil.

Un prieten care s-a și mutat în Austria pentru o vreme îmi spunea că dorința lui cea mai mare este ca la pensie să aibă atât de mult timp liber și un asemenea confort financiar încât să se îngrijească de firele de iarbă din fața porții și să le toaleteze cu forfecuța, așa cum l-a văzut el pe un austriac tunzând iarba.

Eu îmi doresc să avem și în România, măcar în orașele cu mulți turiști, mici magazine specializate, a;a cum am văzut în toate orașele turistice pe care le-am vizitat: unul cu alimente tradiționale (slănină, zacuscă etc) altul cu vase din lut, unul cu magneți de frigider handmade, altul cu brățări din piele, unul cu ii și altul cu opinci etc.. Avem atât de mulți meșteșugari pricepuți care își vând munca pe aproape nimic și oamenii aceia fac lucruri frumoase cu care aș vrea să mă laud străinilor care îmi vizitează țara mai degrabă decât cu prostiile care se vând în acele chioșcuri de lemn amplasate peste tot pe unde e aflux de turiști (Cheile Bicazului, benzinării etc.).

Mi-au mai plăcut în Austria civilizația și atenția pentru detalii.

Austria - lumina 04

Interiorul unui restaurant austriac aflat în proprietatea și administrarea unui român. Zic că s-a descurcat destul de bine. Localul este în Kaprun.

Dar să revin la prima mea călătorie în Germania, că tot vorbim despre călătoriile de neuitat. Se întâmpla în urmă cu vreo 10 ani, când tot ce știam despre IKEA era celebra reclamă cu lampa abandonată de proprietarul care își cumpărase una nouă, plus faptul că aveau mobilă și decorațiuni cool. În drumul spre Germania, am văzut vreo trei magazine IKEA, de pe autostradă, și la fiecare am tresărit și m-aș fi dat cu fundul de pământ că vreau să intru, dacă n-aș fi știut că trebuia să ajungem la destinație și întâi munca și pe urmă distracția.

Leitmotivul acelei călătorii a fost „Când ne-ntoarcem!”, varianta prescurtată a „Nu avem acum timp să ne oprim peste tot, dar poate când ne întoarcem o să oprim și acolo și acolo și la IKEA etc.”. Știam că tatăl meu glumește, dar în adâncul sufletului speram că va opri, totuși, la un magazin IKEA, ca să îmi fac și eu damblaua. Și ne-am dus și ne-am rezolvat treburile și a venit vremea să ne întoarcem. În Passau nu aveau IKEA, că deh, v-am zis, oraș mic, aer de burg, nu de capitală… capitalistă!

Undeva, pe drum, prin Austria, am zărit un magazin IKEA. Era prea târziu să ieșim de pe autostradă, ar fi trebuit să văd indicatoarele care îl anunțau. Am adormit plângând, ca un copil care și-a pierdut păturica preferată. Când m-am trezit, eram în parcarea următorului magazin IKEA. Tatăl meu, glumeț dar iubitor, nu a suportat gândul că sunt supărată pe el, așa că și-a rupt din timpul în care ar fi trebuit să conducă și mi l-a dat mie, ca să mă plimb prin magazinul de mobilă în care nu mai pășisem niciodată. Am fost cel mai feritic copil mare!

Cred că despre asta ar trebui să fie călătoriile noastre: mai degrabă despre experiențe decât despre a bifa obiectivele turistice recomandate în ghiduri sau pe site-urile de specialitate. E o experiență când te abați de pe aleea cea mai circulată ca să găsești un colț cu „parfum” local, de exemplu.

Și acum două vorbe despre concursul care m-a determinat să scriu acest articol: în perioada 24-27 octombrie a.c., puteți câștiga de la MOMONDO o vacanță în valoare de până la 1.000 de euro , dacă scrieți într-un comentariu cea mai bună poveste de călătorie. How cool is that?!

Concursul momondo #călătoriideneuitat

Foto: Kaprun, Austria

4 gânduri despre „Despre călătoriile de neuitat

  1. Germania mi-a ramas si mie in suflet, anul trecut am vizitat cateva locuri superbe din Berlin. Mi-as fi dorit sa stau mai mult de 3 zile, dar am promis ca o sa revin imediat ce vom avea din nou ocazia.
    Am fost la Zoo, ne-am plimbat cu bicicleta de dimineata si pana seara tarziu, am luat la rand magazinele din Alexander Platz si-am respirat aer curat in Britzer Garten. A fost prima vacanta in doi in afara tarii, n-am cum s-o uit, am doar amintiri frumoase.
    Mi-ar placea de asemenea sa ajung in Amsterdam. Uitandu-ma pe Maps, m-am indragostit de stradutele superbe din centrul orasului. Ar fi un vis implinit sa-mi incarc bateriile intr-un city break in Olanda, sa imortalizez momentele frumoase prin intermediul fotografiilor, iar apoi sa revin in “casuta mea virtuala, pe blog” si sa le impartasesc cu voi.
    Amy a scris pe blog despre… Bloggeri influenceri in Romania? Nu prea!

  2. Lacul Heviz sau cum sa eviti aglomeratia

    O calatorie haioasa am avut-o acum vreo 3 ani, in Ungaria. Eram cazati intr-un hotel langa lacul Balaton. Cum vremea era mai tarzie( sfarsitul lui august) apa lacului era rece. Asa ne-am hotarat sa mergem la Heviz (la vreo 12 km distanta ), un lac cu apa calduta, ale carui proprietati terapeutice nu le pune nimeni la indoiala.
    Am stat acolo vreo 5-6 zile, nu-mi amintesc exact. Dimineata la micul dejun eram mereu primii. Ospatara statea de vorba cu receptionera, si cand vedea ca aparem noi, se ridica imediat si ne urma. Unde? In sala de mese,c are era GOALA. Ce bine! Ce supriza placuta ca nu trebuie sa dam din coate ( era bufet suedez) ca sa mancam ceva.
    Mancam si mergeam la Heviz, unde, printre atatia pensionari( care se stie de cand e lumea-sunt primii oriunde), reuseam cu uimire sa fim printre primii si sa ocupam sezlongurile cele mai bune. Chiar langa lac. Priveliste incantatoare, de vis. La masa de seara, ati ghicit, eram printre primii. Ospatarii erau liberi, proaspeti dusati, odihniti. Era o placere sa te asezi la masa.
    Dimineata urmatoare la fel. Sala micului dejun GOALA. ( mai mersesem noi si in alte parti, dar sala GOALA nu am prins niciunde). La intare la Heviz, 1, 2 persoane in fata nostra. Ce bafta aveam! Era concediul de vis!
    Urmatoarele zile au continuat la fel. Liber, fara aglomeratie, doar seara, se auzeau pe holul hotelului, glasuri omenesti, astfel incat sa nu credem ca aveam exclusivitate si la hotel.
    La inceput nu ne-am prins de ce. am crezut ca in tarile civilizate, oamenii nu stau la coada, era aerisit oriunde te duceai, nici vorba de inghesuiala. Ne ziceam intre noi: Domle, nu suntem in sezon, e normal sa fie asa. Au trecut asa, o zi, doua, trei. Mereu printre primii, mereu liber oriunde te duceai.
    Misterul ne-aglomerarii aveam sa-l descoperim, la intoarcere, in masina : in loc sa ne dam ceasurile in spate cu o ora, le-am dat in fata cu o ora, astel incat cand noua ne arata ora 8 dimineata ( si eu consideram ca e o ora decenta de a lua micul dejun)..de fapt…abia era ora 6. In concediu, pensionar sa fii si nu te scoli la ora 6!!

Comentariile sunt închise.