Diverse [33]

  • Am aflat că toate autobuzele şcolare din SUA au aceeaşi culoare. Cam ca taxiurile noastre, care-s toate galbene, dar nu chiar. În Deva, de exemplu, sunt albe.
  • Am tot vrut să scriu despre piaţa Naschmarkt din Viena, dar… am tot uitat. E cea mai faină piaţă în care am fost vreodată, de acolo şi-a luat Sebi toate condimentele posibile şi imposibile şi m-aş întoarce mâine, dacă aş putea. Până să mai ajung eu acolo, a fost Mazi şi a şi scris despre ea, dar mai ales a pus poze faine. Aşa că putem „călători” virtual, în aşteptarea inventării Internetului cu miros, ca să putem adulmeca toate condimentele şi legumele din poze.
  • Dacă vă trage curentul pe sub uşi, am găsit – via Facebook – o soluţie elegantă: Under Door Draught Excluder.
    La 10 lire metrul nu-i foarte ieftin, dar o uşă nouă e mai scumpă. Unde mai pui că, dacă stai în chirie, parcă nu-ţi vine să investeşti în uşi noi – e treaba proprietarului să repare sau să schimbe lucrurile care nu funcţionează, dar nu toţi proprietarii sunt foarte binevoitori, aşa că ieşi mai ieftin cu o chestie de-asta care să-ţi oprească „vântul” de sub uşi.
  • De ce sunt şcolile noastre la pământ? O explicaţie lungă, argumentată, logică. Face cineva ceva ca să se schimbe situaţia?
  • Revoluţia română la Deva, din perspectiva soldatului:
    partea I,
    partea a II-a,
    partea a III-a,
    partea a IV-a

Şi cam atât.

3 thoughts on “Diverse [33]”

Comments are closed.