It’s the end of an era!

Articolul ăsta stă de ceva timp în Drafts, adică ştiam de prin februarie că o să se termine „era Replica” pentru mine, încă de când s-a anunţat „suspendarea activităţii” săptămânalului la care lucrez încontinuu încă din 2007. 

Aşa cum am suferit atunci când ne-au mutat din Deva pe o străduţă uitată de Dumnezeu din Hunedoara, şi acum sufăr, pentru că se încheie o etapă importantă din viaţa mea. Dar am avut suficient timp la dispoziţie ca să „rumeg” această despărţire şi acum nu mai simt mare lucru.

Încă din februarie, mi-am adunat lucrurile din redacţie în mai multe plase şi cutii şi le-am dus departe, la ţară. Cred că doar cinci la sută din tot ce-am avut în redacţie am „salvat”, în rest, obiectele s-au dus care pe unde. Am păstrat cupa primită când am câştigat locul I la tir cu arma, mi-am dus acasă tastatura Microsoft cu valuri, cu care abia începusem să mă obişnuiesc, precum şi un suport pentru bileţel pe care scrisesem mai demult „Redacţia nu-i birt, să stai toată ziua”. Atât.

Ce-o să fac acum?

O să umblu pe la tot felul de instituţii ca să obţin diverse adeverinţe şi, într-un final glorios, o să fiu şomeră. Cel puţin asta sper că o să se întâmple şi că nu o să renunţ la idee după prima coadă la finanţe sau mai ştiu eu unde!

Apoi o să mă gândesc ce vreau să fac cu viaţa mea, dar nu în prima lună. Acum vreau să nu fac nimic şi să mă bucur de asta, dar nu ca în concediu, când îmi luam o lună liberă şi ştiam că mă voi întoarce la acelaşi pagini, acelaşi Chior, acelaşi site de actualizat, aceiaşi colegi, aceeaşi redacţie, acelaşi birou, acelaşi calculator obosit. Acum, după o lună în care n-o să fac nimic, nu mă voi mai întoarce la nimic.

E o senzaţie ciudată. Am muncit încontinuu în ultimii 13 ani, de când m-am angajat prima dată în presă. Nu am beneficiat niciodată de ajutor de şomaj, nu am fost altfel decât angajată. Ştiu că sunt mulţi români verzi care s-ar bucura să fie numa’ şomeri, dar nu şi eu. O să fiu aşa pentru o vreme, o să trăiesc pe banii statului [pe care tot eu i-am dat, dealtfel], dar nu prea multă vreme.

Şi cea mai tare fază este că trebuie să obţin de la medicul de familie o adeverinţă care atestă că sunt aptă de muncă, ca să pot primi ajutorul de şomaj, adică să pot sta acasă şi să-mi dea statul bani ca să stau. Trebuie să fiu aptă de muncă pentru asta!

Şi dup-aia?

Deocamdată nu vreau să mă gândesc la ce urmează după pauză. Sigur că n-o să fiu şomeră toată viaţa mea şi nici o să mă rezum la a fi casnică, dar deocamdată nu vreau să mă gândesc la planuri de viitor.

Nu cred că mă mai întorc în presă, dar nici nu ştiu exact ce vreau să fac cu viaţa mea. O să aflaţi când o să aflu şi eu, nici o grijă! :) Până atunci, însă, îmi doresc o vară cum n-a fost alta!

P.S.: Nu, Replica nu se închide. Doar eu am plecat. Spre deosebire de Rachel şi Monica din Friends, eu nu plâng chiar deloc atunci când spun, ca în titlu, „It’s the end of an era!”. Cum am spus, am avut destul timp să mă obişnuiesc cu ideea şi să mi se îngroaşe obrazul.

P.P.S.: În urmă cu câteva zile, cei de la Farmec mi-au trimis noua gamă de produse pentru protecţie solară Gerovital Derma+ Sun. O să vă povestesc despre ele când apuc să le folosesc, până atunci am profitat de cartonaşul cu „Out of office” care le-a însoţit şi care s-a potrivit la fix cu plecarea mea din birou/redacţie.

16 gânduri despre „It’s the end of an era!

  1. Eu am toată încrederea ca imediat ce te vei fi odihnit o perioada, vei începe sa faci ceva care sa te împlinească și în care sa pui pasiune, așa cum faci cu toate chestiile care-ți plac.
    Putini dintre noi au șansa s-o ia de la 0, ca sa spun așa. Tu vei profita din plin. O vara frumoasa și mult succes în viitor!

  2. La cata experienta in presa ai acumulat, ai putea pune pe picioare propria publicatie online, ce zici? Desigur, dupa ce trece perioada in care nu mai vrei sa auzi de presa… :-))

    1. Sigur, până la un punct, când am realizat că nu am cum să „cresc”, că nu îmi doream să fiu redactor șef și doar ăsta era pasul următor, moment în care am știut că fie mă voi plafona, fie voi căuta altceva. Noroc că am primit un șut în fund ca un pas înainte. :)

  3. Full time blogging. Sau freelancing pe DTP (sper ca nu scriu gresit specializarea in cauza). Ai oricum multe cai deschise, atat timp cat te duce capul (si te duce). La mine se implinesc peste o luna 6 ani de cand am iesit complet din mass-media. A fost greu la inceput (mi-era imposibil sa diger ca nu voi mai lucra in radio), dar a fost pana la urma acel sut in dos care m-a propulsat destul de binisor.

    Asta iti doresc si tie. Uneori e nevoie sa ti se inchida o usa in nas, pentru a ti se deschide o cale noua si mai buna.

    BAFTA :)

  4. Eu iti doresc mult succes. Te-am apreciat de mult timp si sunt convins ca o sa reusesti!

  5. Regret ca ai fost fortata sa iti inchei activitatea profesionala, insa tine minte un lucru. Intotdeauna inceputul este dificil, desi continuarile pot fi extrem de fructuoase. Nu refuza nicio colaborare care te incanta cel putin auditiv, pentru ca nu ai de unde sa stii ce ocazii se ivesc in viata ta!

Comentariile sunt închise.