Fără mașină, după trei ani

Nu s-a stricat de tot. Încă mergea funcționa, așa că am dus-o pe „picioarele” ei la service și am lăsat-o acolo, pentru că prefer să o repar cât încă se mai poate repara, decât să aștept să crape de tot și să rămân pieton fără opțiuni. Acum sunt pieton de bunăvoie și nesilit de nimeni. Doar de împrejurări… 

Mașinuța mea dragă are 260 de mii de kilometri la bord. Nu i-am schimbat prea multe piese, doar cele considerate consumabile, anvelope, ulei, plăcuțe și discuri de frână etc, dar și câteva piese (drăcia de macara de la geamul șoferului) care au cedat ca urmare a folosinței îndelungate. Eu zic că pentru o mașină de 16 ani se ține binișor… și nici nu am îngrijit-o așa cum mi-aș fi dorit, pentru că nu sunt singura care o folosește. Dacă nu și-ar băga și alții (nu dăm nume hihihi) picioarele în pedalele ei, altfel ar arăta.

Eu am fost sunt copil singur la părinți. toate lucrurile (haine, jucării) care nu erau ale părinților mei erau ale mele. Ca să nu devin egoistă, mama mea m-a învățat să shareuiesc, să dau și altora din lucrurile mele. Chiar și așa, după ce am făcut împărțeala, lucrurile care rămâneau erau ale mele. Am un simț al proprietății foarte dezvoltat și chiar fără să mai fiu copil, jucăriile mele sunt doar ale mele.

De-asta sufăr când trebuie să pun la comun mașina, mai ales că Sebi, dacă nu e lucrul lui, se poartă cu ea de parcă ar fi o grămadă de plastic. tablă și motorină de care poate dispune pân’ se strică. Știu că o să se supere pe mine, dar ăsta e adevărul. Dacă eu aș face cu motocicleta lui ce face el cu mașina mea, i-ar apărea și mai mulți peri albi! :D

Așadar, sunt pieton. E oribil. Îmi vine să nu mă mai ridic din pat, ca atunci când m-am lăsat de fumat și mai mult am dormit… dar încet, încet, redescopăr mersul pe jos.

Glumesc. Și când aveam mașină, adică până acum două zile, mergeam pe jos, doar că plimbarea începea din parcarea de la Kaufland, de exemplu – lăsam mașina acolo sau prin zonă și mergeam pe jos. Nu-mi place să mă plimb prin cartierul meu, mai ales seara, când toate-s închise și efectiv nu ai ce vedea, în afară de gropi și gunoaie. Și multe mașini.

Sper ca diagnosticul să nu fie prea grav, deși are o vârstă și mă aștept la orice… la cum troncănea! (– feeling worried)

17 gânduri despre „Fără mașină, după trei ani

  1. Intr-adevar, e nasol fara masina.
    E nasol pentru noi, astia care ne-am invatat cu masina.
    Maica-mea nu a avut niciodata masina si nici nu are si se descurca foarte bine in continuare fara ea. Si are doar 42 de ani, deci nu e chiar babaciune :)))) Adica, pana sa divorteze de tata, exista masina in familie, dar uite ca supravietuieste faa, acum.
    Eu n-as putea, neica!!
    Una peste alta, sper sa iasa bine masina ta din service. Ai dreptate, e cam batrana. Dar totusi este masina, deci exista sanse sa o repare si sa mai mearga inca pe atat!
    Daca nu, nu-i bai! E piata auto super incarcata de masini nu mai vechi de 5 ani, la preturi decente. Cu 5-7000 de Euro iti iei o masina mai mult decat ok!

  2. Suntem un fel de suflete-pereche sau ce?
    Și mașina mea troncăne, a început ușor-ușor de vreo 3 săptămâni pe autostradă cu un șuierast ca de clopoțel în vânt. Acuma face și la relanti. Se bănuie că ar fi scutul de la motor sau țeava de eșapament desprinse din vreun șurub. Să sperăm că aia și nu altceva. Cert e că vineri abia are programare la service.

    Cât despre lucrurile MELE: am o soră. Și am și soț și copil. Dar lucrurile mele SUNT ALE MELE! E posibil să îți dau lucruri care să devină ale tale (dar numai dacă sunt sigură că nu-mi mai trebuie) sau bani că e mai convenabil. Dar lucrurile mele rămân ALE MELE nu le împărțim orice-ar fi.

  3. Eu merg pe jos de placere, mai ales in weekend. Nu stiu de ce, dar observ ca lumea s-a invatat comoda in ultima vreme si ca refuza categoric mersul pe jos. Ai mei parinti, cand au avut probleme cu masina si-au fost nevoiti sa o lase in service, imi tot spuneau ca e foarte rau, ca se simt de parca n-au maini si picioare fara ea, ca nu pot sa mearga la cumparaturi, etc. Eu si sotul am inceput sa ne obisnuiam sa facem mai des miscare si sa folosim masina doar atunci cand trebuie sa ajungem mai repede undeva. Ce-i drept, ne petrecem destul timp cu fundu’ pe scaun la birou, iar cand ne terminam treaba parca simtim putin nevoia de-a ne deplasa pe jos. :D
    Singurul lucru care nu imi place atunci cand ies fara masina este fumul pe care sunt nevoita sa-l inhalez. :(
    Amy a scris pe blog despre… Tinute lejere de vara inspirate din noua colectie TeX

  4. 260.000 km, daca sunt reali, sunt apa de ploaie. Un coleg are un Ford cu 360.000 km, si cand l-a luat avea cam 200.000 km si aia indoielnici.
    Macaraua la mine a cedat pe partea pasagerului, dar dupa ce m-am informat pe net am scapat doar curatand motorasul.

      1. @Denisa Bârgău: Ti-am zis, o masina bine intretinuta e „reliable” la sute de mii de km. Sunt chestii care trebuie schimbate, chiar in planul de intretinere scrie, dar lumea in general face doar schimbul de ulei si de filtre.
        Imi aduc aminte ca la una dintre masini scria in planul de intretinere ceva de genul: 20 de ani sau 500.000 km – schimbarea rezervorului.

  5. Iti tin pumnii pana afli ce avea. Stiu cum este si sufar alaturi de tine. Tot un copil singur la parinti am fost si eu asa ca… nimeni nu pune mana pe lucrurile mele. Cu mersul pe jos, am rezolvat cand am fost la doctor si mi-a zis ca daca nu merg zilnic opt kilometri risc sa raman intepenita. Asa ca, merg… zilnic.

  6. Mi-am adus aminte de masina lui Al Bundy, avea el un Dodge cu care facuse 1.000.000 de mile… o masina pe care mai mult o impingea decat conducea dar, tot asa, o iubea ca pe ochii din cap. :)

    1. Săracul, și când urma să primească unul nou de la Dodge pentru că avea de gând să filmeze momentul când trecea de la 999,999 la 1,000,000, mașina a plecat singură din garaj! Îmi amintesc episodul ăla!

  7. Uf, îți înțeleg amărăciunea, căci am trecut și eu prin așa ceva în situatții în care chiar nu mă descurcam fără (serviciu departe, bagaje multe de cărat în fiecare zi, întors acasă seara târziu). Dumnezeul mașinuțelor să vă ocrotească!
    Monica a scris pe blog despre… Paris: viața în roz

    1. Am venit adineauri cu „spatele plin” de la Kaufland. Nu e ușor, dar încă mai avem stocuri de lichide. Cumpărăm doar strictul necesar. Și, evident, am putea oricând să luăm un taxi, dar e prea fain afară pentru așa ceva.

  8. Eu nu am masina, dar cum de 15 ani tot langa metrou am stat, nici nu am simtit nevoia.
    Mi se pare si asa ca stau mult pe scaun…
    Pt piata, am carucior de mers (de tarait cumparaturile inapoi)

Comentariile sunt închise.