De ce am îmbătrânit sau Ziua europeană a solidarității între generații

De câteva zile, am „îmbătrânit” pe Facebook. De fapt, folosind aplicația Aging Booth, am simulat cum aș arăta cu 30 de ani mai bătrână. Scopul acestei acțiuni a fost acela de a atrage atenția asupra Zilei europeane a solidarității între generații

Denisa Bârgău "bătrână"Aceasta are loc azi, în 29 aprilie. Pentru mine, experimentul a fost foarte interesant. Încă din primele minute după ce mi-am schimbat poza mea frumoasă de profil cu cea în care sunt o băbuță ridată și cu părul alb, au început să apară reacțiile negative: „vai, ce m-am speriat”, „nu pot să dau like”, „schimbă poza, că m-ai speriat” etc. Am încercat, pe scurt, să le explic prietenilor mei care-i treaba și de ce sunt mai bătrână timp de o săptămână.

Puțini s-au gândit la părinții și bunicii lor. E clar că nimeni nu își dorește să fie bătrân și trebuie să fii nebun să te urâțești de bunăvoie, doar pentru a atrage atenția asupra vreunui subiect. Și eu mă strâmbam, în copilărie, când vedeam bătrâni ridați și cu părul alb, vâlvoi. Și mă strâmbam vizibil când încercau să mă pupe. Brrr!

Chiar și acum strâmb din nas dacă vreun bătrân solicită respect fără să-l merite, doar pentru că „are o vârstă”. Da, știu, și eu am o vârstă, cu toții avem câte o vârstă și nu cerem să fim respectați doar pentru că am reușit să nu murim timp de 20, 30 sau 60 de ani. Respectul se câștigă, nu se impune, am mai spus asta. Dar nu despre asta-i vorba aici, ci despre a fi solidari cu cei trecuţi deja de prima primele tinereți.

Măcar pentru o zi, dacă nu pentru o săptămână sau mai mult, putem să încercăm să ne punem în locul celor ajunși la vârsta pensiei. Imaginați-vă cum v-ar fi viața dacă ați avea 80 de ani, o pensie amărâtă și sănătatea precară și abia apoi începeți să-i judecați pe cei care au ajuns deja la vârsta aia.

Prin decizia Parlamentului European din anul 2008, anual, în data de 29 aprilie este marcată Ziua europeană a solidarității între generații, care își propune să contribuie la promovarea înțelegerii și respectului între tineri și persoanele în vârstă.

În România, numărul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani afectate de singurătate se ridică la 645.000. Cele mai afectate sunt femeile. Un procent de 30% dintre cele cu vârsta peste 75 de ani recunosc faptul că se confruntă cu singurătatea, spre deosebire de doar 18% dintre bărbați. [sursa]

Eu vă mai zic doar atât: de când mi-am schimbat poza de profil, am primit o singură cerere de prietenie în jocul de rummy, unde sunt conectată cu contul de Facebook. În restul timpului, primesc cel puțin 2-3 cereri pe zi.

Puneţi mâna pe telefon și sunați-vă bătrânii care încă mai trăiesc.

Aplicația Aging Booth poate fi descărcată de aici pentru Android / de aici pentru iOS

1 thought on “De ce am îmbătrânit sau Ziua europeană a solidarității între generații”

  1. Foarte frumos si sensibil articol. Din pacate uitam mult prea adesea de „batranii nostri” care au ajuns astfel facandu-ne pe noi mari. Intr-adevar nu este o boala sa fii in varsta, este doar viata ta numarata in ani, cu bucurii, necazuri si nevoia eterna de a spera la mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.