Impresii după concediul #fărădestinație

Gata, începem să ne revenim. Sebastian a condus ca un erou 1.900 de kilometri în cele 8 zile cât am fost plecați. Am dormit în 4 case și deci în 4 paturi diferite, dintre care unul a fost, de fapt, o saltea gonflabilă pentru Sebi și o canapea pentru mine. Nu ne plângem; la cât eram de obosiți, am fi fost în stare să dormim și pe jos, ba chiar și în picioare! 

Chișinău

Am plecat noi fără destinație, dar aveam câteva în plan. Prima a fost, evident, Iași, pentru că eu îmi doream să ajung la Chișinău, acum, că se poate intra în Republica Moldova doar cu buletinul cartea de identitate. Ar fi fost un drum prea lung de parcurs dintr-o bucată, așa că prima oprire am făcut-o în capitala Moldovei de dincoace de Prut. Am avut ocazia să mă plimb un pic prin uriașul Palas, dar afară era atât de cald, încât pur și simplu nu am vrut să vizitez fiecare magazin în parte.

Am stat o zi, apoi am pornit către Moldova. Nu mă documentasem deloc, știam doar că vreau să mă întorc în trecut, pentru că asta promitea să fie un drum la Chișinău: întoarcerea într-o Românie de dinainte de aderarea la Uniunea Europeană. Bonus: exprimări amuzante într-un fel de limbă română alternativă.

În mare, am găsit ceea ce căutam. Minus mașinile și traficul acestora. Am mai spus-o: au moldovenii niște mașini de mi-a fost jenă că m-am și gândit că e posibil să-mi fure Fordul meu cu vârstă de buletin. Nu neg că sunt și mulți săraci în Moldova, dar și la noi sunt destui. În Hunedoara nu am văzut nici măcar acum, în august, atâtea mașini scumpe, iar acum e perioada când se întorc oamenii de prin Anglia, cu mașinile cu volan pe dreapta, din care urlă manelele, ca să se vadă valoarea.

Credeam că drumurile din Chișinău sunt toate sparte și pline de gropi, dar avem mai multe gropi în orașul european Hunedoara. Mult mai multe.

Nu există supermarket-uri românești sau europene, nici urmă de Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Selgros, Auchan etc. Sunt câteva supermarketuri locale, Fourchette, No 1, plus un mall numit Mall Dova și un mare magazin universal, numit Central sau Unic. Acesta din urmă are cinci etaje și seamănă foarte bine cu magazinele universale care existau în mai toate orașele din România comunistă. În Orăștie îi zicea Palia, în Deva era Ulpia, iar în Hunedoara… pfff, nu știu. În Timișoara încă mai este Bega, în Cluj e „marele” Central, mă rog, ați prins ideea.

În supermarketurile moldovenești e cam ca în ale noastre: lumină, culoare, mulți oameni, o gamă variată de produse. Foarte multe produse de origine ucraineană, nu pe toate erau etichete și în limba română și cum nu am avut la dispoziție tot timpul din lume, a trebuit să mă mișc repede. Am cumpărat la întâmplare două cutii de lapte condensat și dulce, vreo două borcane de sticlă cu icre și pește în sos tomat, Sebi a luat, cred, din fiecare tip de pește uscat pe care l-a găsit. Am lăsat descoperirea de dulciuri noi pe altă dată, știam că vreau bomboane Bucuria și nu m-a interesat și altceva. Chiar și așa, am dat peste niște bomboane de ciocolată foarte bune, MELLER, produse de Perfetti van Melle și pe care nu scrie decât în rusă. Because f*ck you, that’s why!

Am văzut și câteva beri românești în supermarketurile din Chișinău, dar țeapă, nu erau chiar românești, ci erau fabricate local. Timișoreana făcută în Moldova e bună, în rest nu mă pronunț, că nu mă pricep. Berile de import chiar sunt aduse de la mama naibii lor, de prin Amsterdam, de exemplu; nici nu-i de mirare că Piticu preferă să își aducă Heineken din România, că doar asta-i place.

Țigările au prețuri incredibile. Un pachet de Rothmans fabricat în Ucraina costă 13 lei moldovenești. Din nou, împărțiți la 4.6 și-o să vă dea sub 3 lei pachetul. Da, asta e valoarea unui pachet de țigări cu tot cu profitul producătorului și cel al vânzătorului, restul sunt taxe pe care fumătorii le plătesc către statul român. Iar apoi, când fumătorii fac cancer, vin nefumătorii și le bat obrazul că sunt tratați pe banii statului. Dar banii ăia să știți că vin și din taxele uriașe ale cumpărătorilor de țigări. Cred că, per total, statul iese mai bine cu taxele uriașe încasate și câțiva beneficiari ai serviciilor medicale, că nu mor toți de cancer pulmonar, decât dacă nu ar mai fuma nimeni și nu s-ar mai încasa accizele. Meh.

În centrul Chișinăului, chiar în buricul târgului, am găsit un magazin cu haine făcute în Moldova, Iuvas pe numele lui. Am fost surprinși să găsim tricouri noi, fabricate în Moldova, la prețurile de 69, respectiv 100 de lei moldovenești. Împărțiți la 4,6 ca să aflați cât înseamnă asta în lei românești… puțin, foarte puțin!

Nu am văzut prea multe branduri internaționale de îmbrăcăminte/încălțăminte. Sigur, dacă ai bani, găsești o reprezentanță Adidas, precum și alte magazine cu mărfuri de import, la prețuri mari și foarte mari. Am intrat într-un magazin Ecco, dar am ieșit la fel de repede, pentru că prețurile încălțămintei erau atât de mari, încât nu am reușit să fac vreo conversie fără să amețesc. Din Serbia mi-am cumpărat, acum doi ani, o pereche de Crocși mov [nu aveau alte culori, mărimea mea :( ] cu 20 și ceva de euro. În Chișinău am găsit magazin Crocs, în care erau Crocșii verzi pe care îi caut de ceva timp, dar la exageratul preț de 1.000 de lei moldovenești. Asta înseamnă 217 lei, deci aproape 50 de euro. Foarte mult! Am oftat și am zis „altă dată”, pentru că deja îmi consumasem bugetul alocat încălțămintei pe o pereche de Skechers.

Ne-am oprit un pic la un restaurant mic din food court-ul mall-ului. Am luat un sandwich, o bere, un suc, iar când am văzut cât e totalul, nu ne-a venit să credem. Păi cu banii ăștia abia dacă luai o cafea în centrul vechi al Bucureștiului!

Serviciile – de orice fel – lasă de dorit. Nici la noi nu te omoară ospitalitatea celor care lucrează în domeniile turism-vânzări-alimentație publică, dar măcar la noi mai poți să faci scandal, să o dai pe aia cu „sunt cetățean european și am drepturi”, la ei poți să fii ce vrei tu, câtă vreme nu are chelnerița chef să-ți aducă o cafea fără zahăr și o bere străină, n-ai decât să fii cetățean european și să mori de sete sau de somn. De ce n-are chef? Naiba știe. Ce știu e că în parcul central al capitalei Republicii Moldova, la o terasă care servește bere, trebuie să plătești ca să folosești toaleta, trebuie să îți placă zahărul în cafea și în general să nu vrei să bei Grolsch sau Amstel, ci berea populară Chișinău, pe care o găsești peste tot. Nu e ea foarte bună, dar e ieftină și multă… Nu i-am lăsat „amabilei” chelnerițe nici un bănuț bacșiș, poate așa s-o învăța minte că în servicii se trăiește din bacșiș, pe care nu îl primești pentru că ai ochi frumoși sau țâțe mari, ci pentru că îți faci treaba exemplar și mergi the extra mile, cum zice americanul.

Nici prin alte părți nu m-au omorât vânzătoarele cu serviabilitatea. Nici eu nu am aruncat cu bani în ele, că sunt bani munciți, nu mi i-a dat nimeni degeaba.

La intrarea în Republică, ni s-a spus, n-o să fie probleme la vamă. N-au fost. Am stat la Vama Albița vreo jumătate de oră într-un soare ucigaș, fără să ne întrebe cineva de sănătate, ba, ne mai luaseră și buletinele, ca să nu putem fugi. Eu i-am zis lui Sebi că în cazul în care vor fi probleme, facem cale-ntoarsă fără regrete. Nu am de ce să mă las umilită sau să dau șpagă pentru că îmi doresc să fac turism în țara vecină și prietenă. Nu ne-a cerut nimeni nimic, am stat la coadă doar ca să ne amintim cum stăteam înainte de a fi membri UE și ca să ne bucurăm că acum putem trece la unguri, sârbi, austrieci etc. fără probleme.

La ieșire am fost avertizați că vom fi căutați și-n fund. Apăi să ne caute, dacă asta e plăcerea lor. Nu ne-au căutat. În schimb, vameșul moldovean nu era foarte lămurit de ce suntem veniți din Hunedoara via Chișinău și vrem să ieșim din Moldova pe la Giurgiulești. Cum adică, de la Chișinău? Dar de unde sunteți? Hunedoara. Și unde locuiți? Hunedoara. ȘI de unde veniți? Și de ce? Dar țigări aveți, băutură? Dar condimenti di pus în pascî? [adică droguri, mi-a tradus Sebi, iar eu am râs aproape isteric]. După vameșul moldovean, ne-a luat în primire vameșa româncă, aproape supărată că nu aveam nici alcool și nici tutun, doar două pachete de țigări amărâte.

Duritatea lor și felul în care se poartă cu turiștii de parcă ar fi cu toții infractori mi-au adus aminte de vameșii care făceau… burta mare la granița cu Ungaria, după revoluție. Mamă, ce stăpâni erau ei pe vămile Borș și Nădlac! Mamă, ce jupâni erau, cum nu te lăsau ei să treci dacă nu le strecurai niște forinți [mulți!] în pașaport! Nici măcar nu trebuia să ai ceva mărfuri nepermise în mașină, era suficient că ERAI ACOLO și deci le datorai niște bani. Și ce, îndrăznea cineva să comenteze? Ai fi stat și mai mult și poate mai luai și bătaie… acum, vameșii te salută umil și când își amintesc de zilele apuse în care primeau MULȚI bani doar pentru că se prezentau la serviciu, o lacrimă li se scurge din colțul ochilor. Cei de la granițele din est încă mai sunt jupâni, deși nici pe departe cum erau colegii lor din vest.

La vama asta prin care am trecut spre Galați, rândul de mașini destinat corpului diplomatic a fost transformat, printr-un carton printat, în rândul pentru MICUL TRAFIC DE FRONTIERĂ. Gălățenii care au răbdare pot trece granița să-și cumpere combustibil la juma’ de preț, țigări la un sfert de preț, bomboane Bucuria mai ieftine decât e zahărul la noi și alte câteva bunătăți pe care moldovenii le au și noi nu. Nu cred că sunt moldoveni care trec la Galați ca să cumpere ceva…

Găgăuzia

Am fost în Găgăuzia. Autoritatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, despre care nu am auzit nimic de bine. Noi și Piticu, temerari inconștienți. Până acolo, drumul dinspre Chișinău a fost chiar acceptabil. În Găgăuzia, însă, pe unele porțiuni asfaltul e atât de prost, încât preferi să mergi pe margine, pe drumul aproape forestier. Ce forestier, drum de țară, pur și simplu, adică o fâșie acoperită cu pietre și nisip, pe care nu crește iarba. Nici măcar așa nu ne-a fost ușor, pentru că și drumul rău era plin de gropi. Asfaltul era doar din loc în loc, între bucățile de asfalt fiind nu gropi, ci de-a dreptul cratere. Am fost copilot și eram atât de șocată de starea drumului, încât am uitat să fac o poză sau să filmez. Va trebui să mă credeți pe cuvânt sau să mergeți până acolo, dacă nu mă credeți. Dar să nu vă duceți cu o mașină la care țineți. Noroc că nu am apucat să schimbăm telescoapele și flanșele Fordului, că și muream acolo de ciudă!

Nu am oprit în Găgăuzia. Nu aveam de ce. Am luat motorină de la o benzinărie de pe drum, unde toaleta era închisă pentru că „NU ESTE APĂ!!!”, dar noroc că exista o alta, de fapt un WC turcesc acompaniat de o chiuvetă în care curgea apă dintr-un dispozitiv cum n-am mai văzut până atunci [un fel de rezervor cu un fel de robinet pe care nu am îndrăznit să-l acționez]. Românește nu se prea vorbea, ne îndepărtaserăm deja binișor de Chișinău. Nu am putut alimenta ca la orice benzinărie normală, ci a trebuit chemat vânzătorul, care a deblocat pompa. Also, pistolul nu „sare” când s-a umplut rezervorul, trebuie să fii tu pe fază, dacă nu, când e plin dă pe-afară și te udă și te murdărește.

Ce am constatat, din mașină, în regiunea autonomă Găgăuzia, este că nu s-a obosit nimeni să scrie ceva, orice, și în românește. Inclusiv cuvântul BAR era scris cu caractere chirilice. Magazine, farmacii, tot-tot-tot era în rusă, pentru că acolo trăiesc ruși și turci. Și Cristos mai știe ce, că nici nu mă interesează. Bine că am ajuns acasă întregi și mai ales cu mașinile aproape întregi!

După ce am trecut granița, am fost tare surprinsă de cât de mult m-am bucurat să aud „manelele” la modă de pe Pro FM. În Moldova, la radio se aud doar știri, șlagăre și dedicații muzicale, muzica nouă o auzi doar dacă ai CD sau din telefon, via bluetooth… Eu m-am amuzat de știrile prezentate de o găgăuză care de-abia citea românește, săraca!

Încercați să trageți omulețul de la Google Street View prin Moldova, să vedeți ce repede se duce înapoi, de parcă ar ști care-i starea drumurilor! :))

Am luat bacu’ la Galați

Copiii cuminți iau BAC-ul. Noi, împreună cu Fordul care ne-a dus peste tot, am trecut Dunărea cu bacul, pentru prima dată în viața mea. Fordul mai fusese pe acolo, cu prietenul Terteci, când acestuia i s-a stricat mașina în drum spre Delta Dunării. Curios cum mașina mea a fost întâi în Belgia înaintea mea [de acolo a venit] și apoi în Deltă înaintea mea!

concediu fara destinatie bac

Trecerea Dunării cu bacul a fost o experiență foarte înceată. Ăsta e cuvântul. Ne-am dus dintr-o parte în alta, noi și încă o familie. Am avut marele noroc de a nu aștepta să se umple ceva, pentru că omul care opera bacul ne-a zis că ne trece chiar dacă suntem doar două mașini, deci treaba s-a rezolvat aproape instantaneu.

De aici, am pornit spre mare, pe un drum pe care nu mai fusesem niciodată. Puteam la fel de bine să ne aflăm în Croația, așa de frumos era. Știu că avem o țară frumoasă, dar cumva, reușește să mă surprindă plăcut de fiecare dată când o străbat – bine, dacă nu punem la socoteală acei oameni care o strică.

Am trecut, la un moment dat, pe lângă un parc cu sute, dacă nu chiar mii de turbine eoliene. Habar n-aveam că banii pe care îi dau lună de lună către ENEL, care îi dă la rându-i pentru „certificate verzi”, ajung acolo. Sper doar să fie românească afacerea aia, părea să meargă bine, la cum bătea vântul și se învârteau toate într-o veselie.

Constanța, Mamaia, Vama Veche

Știu că am zis că nu o să mai merg nici plătită pe litoralul românesc, dar m-am pripit. De data asta am avut niște gazde care ne-au dus într-un club unde am avut tratament preferențial și pe o plajă privată unde, la fel, ne-am simțit super răsfățați. Așa da, să tot faci plajă & baie pe malul Mării Negre! După o zi jumate la mare, am ajuns la București pe autostradă și am pornit televizorul. Andreea Esca tocmai ne spunea că a fost înghesuială pe Autostrada Soarelui, că la mare s-a stat cearșaf lângă cearșaf, că a fost TOATĂ LUMEA pe litoral. Ne uitam mirați unul la altul și nu înțelegeam: noi nu am venit tot pe autostrada aia? CÂND a fost atât de aglomerat? Iar la mare nu ne-am lovit de problema înghesuielii, fiind pe o plajă privată. Na, asta înseamnă să fii mafiot răsfățat.

concediu fara destinatie spuma marii sau ceva copy copy

Într-o seară am fost în club, nici mie nu mi-a venit să cred. În altă seară, însă, am ajuns unde nu mai fusesem niciodată: în Vama Veche. Am mâncat pește la Cherhana, nu am fost foarte impresionată, dar am ajuns apoi în Costinești, doar în mașină, mind you, și am fost șocată.

Costinești a devenit cuibul manelărelii românești. Dacă vă întrebați, când se termină zilele orașului vostru mic de provincie, unde dispar toate trenulețele colorate, toate ringhișpilurile, toate roțile colorate și împopoțonate cu mii de beculețe colorate, toate mașinăriile alea în care dai cu pumnul ca să-ți testezi nivelul de cocalareală, aflați că ele se duc la ele acasă, în Costinești. Până anul viitor, când pornesc din nou în turneu prin țară, ca în toamnă să se întoarcă în Costinești.

Să mergi pentru prima dată în Vamă în 2015 și să te plângi că nu mai e la fel, asta înseamnă să fii mafiot!

Fierbinți Târg

În drumul Constanța-București, am ieșit de pe autostradă spre Fundulea și am „făcut o aroganță”: am căutat locurile în care se filmează serialul Las Fierbinți, ăla la care nu se uită nimeni, dar pe care toată lumea îl știe. Ajunși în centrul comunei, am intrat în magazinul Vodafone și am întrebat-o pe domnișorica de acolo dacă știe unde se filmează scenele. Până să deschidă ea gura ca să-mi răspundă, un moșulică din sat ne-a spus că nu în Fierbinți Târg se filmează, ci în Fierbinții de Sus. No, ca să vezi! Am primit niște indicații destul de vagi, eu încă nu băusem nici o cafea în ziua aia, așa că nu am găsit nimic și am intrat într-un magazin, unde ne-au lămurit două doamne simpatice care mai aveau și cafea bună la doar doi lei.

concediu fara destinatie las fierbinti barul lui bobita 1

concediu fara destinatie las fierbinti barul lui bobita 2

concediu fara destinatie las fierbinti barul lui bobita 3

concediu fara destinatie las fierbinti barul lui bobita 4

Poate n-o să mă credeți, dar prima dată când am oprit în centrul comunei, Sebi a zis: „Poate-l vedem și pe Celentano”, Celentano fiind bețivul satului. Câteva secunde mai târziu, apar ei:

concediu fara destinatie las fierbinti celentano in centrul fierbinti targului

Îmi pare rău că n-am apucat să și filmez, avea mersu’ legănatu’, cam ca Celentano.

Am dat de barul lui Bobiță relativ ușor, trebuia să căutăm un fel de gard făcut din dale de beton, pe care cineva inspirat a scris „BAR LAS FIERBINȚI”. Barul lui Bobiță e chiar lângă gârlă, iar lângă bar e o casă locuită de cineva. Știu asta pentru că imediat după gard era o cușcă de câine cu un câine înăuntru. Am regăsit poarta în vreo două episoade din sezonul 6 și e o senzație tare faină să poți spune: „Tocmai am fost acolo!”.

Era și un anunț pe tăblița de la bar, conform căruia dacă doream să servim ceva, eram invitați să sunăm la un număr de telefon. Numai că șoferul „meu” era prea obosit și nu eram foarte siguri că în interior e chiar barul și nu suntem, de fapt, în locul unde se filmează doar scenele din fața barului. Am regretat amarnic când am constatat că barul e chiar acolo și că puteam să stăm de-un suc ca să ne facem poze și înăuntru. N-a fost să fie, poate data viitoare.

București

Aș vrea să vă spun ceva impresii din București, dar în afară de cele două = trei ore petrecute în trafic, în drum spre neamurile la care am fost „cazați” și apoi până la IKEA și de la IKEA la intrarea pe autostradă, nu am. Am stat indoors, că era răcoruț și bine, ne-am jucat cu Maxi, cel mai simpatic cățel viu de jucărie, am povestit și pus țara la cale cu mătușa și verișorii lui Sebi, s-a gătit și mâncat un pește la cuptor și cam asta a fost tot. Afară erau o mie de grade, nu aveai de ce să ieși din casă. De altfel, mia de grade a cam fost laitmotivul concediului nostru, vremea caniculară însoțindu-ne cam peste tot. Așa ce-am mai slăbit și noi… :D

După ce am plecat de la IKEA și implicit din București, am deschis Facebook-ul și am văzut pe pagina lui Mihai Bobonete că au început filmările pentru sezonul 8 din Las Fierbinți. Cât de tare. O zi dacă mai întârziam…

Apoi, ajunsă acasă, am citit la Nwradu că tocmai a fost lansat catalogul IKEA 2016. Două mii șaișpe. Bine, eu oricum nu fusesem invitată, pentru că IKEA România mă ignoră în continuare, deși scriu despre acest brand de când mă știu, am apărut în revista IKEA Family Live Magazine și am beneficiat chiar de un makeover al camerei, bla bla bla, relevanță, bla bla, deci ideea e că oricum nu pupam eu invitație la lansarea noului catalog, și să mai fi stat o zi în București. Măcar l-am luat acasă pe cel din 2015, iar pe următorul l-am devorat deja din aplicația de Android.

Concluzii – de parcă n-aș fi scris destul până acum!

Prietenii noștri sunt mai mirați de faptul că am ajuns la Fierbinți Târg decât că am mers până la Chișinău ori că ne-am întors prin Găgăuzia. Sau chiar că am fost la plajă în Mamaia, chiar dacă numai pentru o zi. În mod normal, aș fi strigat din toți rărunchii când Sebi lua o groapă în încercarea de a evita trei, pe cel mai rău drum pe care am fost vreodată. Dar de data asta știam că piesele de schimb sunt acasă și că dacă ajungem cu bine, o să aibă și Fordul parte de o schimbare de piese. Nu regret nici măcar o secundă deciziile pe care le-am luat, nici măcar pe cea de a merge paralel cu granița dintre Moldova și România, pe teritoriul vecinilor. Am fost doar noi pe drumuri, nici un TIR care să ne streseze, nici un grăbiștean care trebuia să ajungă undeva cu cinci minute mai devreme.

Nu regret că am fost la Chișinău. Căldura excesivă m-a făcut să nu mă bucur 100% de vizită, nu am apucat să văd foarte multe locuri și poate că dacă aș fi zis să mai stăm o zi sau două, am mai fi stat, dar… mai erau și alte destinații de atins. Totul a fost pe repede-înainte, altfel nu apucam să facem aproape două mii de kilometri în opt zile și să dormim în patru locuri diferite. Și nu ajungeam și la Iași și la Chișinău și la mare!

Nu o să mă întorc în grabă la Chișinău. Sunt încă multe orașe din România pe care nu le-am văzut, cu Chișinăul aveam eu un pitic pe creier, acum m-am liniștit. O să mai merg peste 10-20 de ani, ca să văd dacă au învățat să facă turism, dacă au înțeles că serviciile pot fi o sursă importantă de venituri etc. Sau poate mai dăm câte o fugă ca să ne luăm pește uscat și bomboane Bucuria, cine știe?

VIDEO: 360° view

Îmi pare rău că nu vă pot arăta mai multe poze. Blogulețul meu dă eroare la absolut fiecare poză urcată, așa că trebuie să mai stau 10 secunde, să dau un refresh, să nu mă panichez când văd mesajul deja obișnuit „Fatal error” etc. Detalii tehnice care nu vă privesc, dar care mie îmi mănâncă nervii. Așa că până când rezolv problema/schimb hostingul, toate pozele și câteva în plus le găsiți în acest album de pe Facebook.

6 gânduri despre „Impresii după concediul #fărădestinație

  1. Dupa experienta din Rep Moldova brusc litoralul romanesc i s-a parut minunat Denisei, si cred ca oricarui roman i s-ar parea la fel. :)
    Articolul asta ar trebui citit de toti romanii care sustin ca „mai rau ca la noi nu se poate”… well, ia sa incerce ei Moldova sau Ucraina.

  2. Ce excursie faină! Și eu îmi doresc să văd Chișinăul. Și la Cernăuți vreau să ajung dar cu Ucraina cred că e mai complicat un pic.

Comentariile sunt închise.