Lentilele de contact: prietenele ochelariștilor

Sunt ochelaristă de la cinci ani, cu o mică pauză de vreo 15 ani, în care am refuzat să port ochelari. De mai bine de un deceniu, sunt ochelaristă cu acte în regulă, îmi schimb ochelarii atunci când se modifică dioptriile sau când apar lentile mai noi și mai interesante de la Essilor, primul lucru pe care-l fac dimineața este să opresc alarma telefonului, iar cel de-al doilea, să îmi pun ochelarii pe nas.

Și totuși, câteodată ai nevoie de lentile de contact, pentru că ochelarii nu pot fi folosiți mereu. De exemplu:

  • la ștrand – piscină – bazin
  • la saună
  • în ploaie
  • în ninsoare
  • când treci des de la cald la rece, iar ochelarii se aburesc
  • când îți vopsești părul acasă și ai nevoie să te vezi bine, dar nu vrei să îți strici ochelarii

Și or mai fi situații! Eu pe astea le-am identificat.

Folosesc de câțiva ani buni lentile de contact, dar nu mi-am mai cumpărat de mulți ani lentile noi, pentru că le foloseam rar (doar în situațiile menționate mai sus) și nu erau complet uzate. Așa că noile lentile de contact, primite „în teste” de la Videț, sunt niște miracole. Nu-mi vine să cred că le aplic și nu le mai simt toată ziua!

Lentilele pe care le-am testat până acum sunt cele zilnice, TopVue Elite și TopVue Air. Vorbim întâi despre primele: la 85 de lei pentru 30 de bucăți, nu sunt deloc scumpe, pentru cât sunt de moi și de… insesizabile. Adică și tu, ca purtător, uiți de ele. Abia după a doua zi în care le-am purtat, am simțit senzație de uscat la nivelul ochiului, semn că trebuiau udate un pic sau îndepărtate. Cu vechile lentile mi se întâmpla de mai multe ori și le simțeam, știam că sunt acolo, clipeam des ca să umezesc ochii etc. Lentilele zilnice TopVue Elite sunt un mic miracol pentru ochelariști, vă asigur.

Ce e neplăcut: dacă ai dioptrii diferite, trebuie să îți cumperi două cutii și te costă dublu, dar… te țin mai mult, evident.

Există mai multe feluri de lentile de contact. Cele mai convenabile sunt, zic eu, cele lunare: se pot purta de 30 de ori, cu condiția să le curățăm seara – sau după fiecare purtare.  Sincer, eu le folosesc de mai multe ori. Nu vă recomand să faceți același lucru, vă spun doar că se poate.

Pe celelalte nu am apucat încă să le testez intensiv, dar după două purtări pot spune că sunt la fel de moi ca și cele zilnice. După purtare, acestea se curăță turnând niște soluție specială în căușul palmei și frecând ușor, apoi se pun la păstrare în cutia specială, tot în soluția de curățare.

Folosiți lentile de contact? De câte ori? Ce „modele”? Ce trucuri/secrete aveți de împărtășit, în afară de ce-am scris eu?

Foto featured: Lentile de contact, de la Shutterstock

2 thoughts on “Lentilele de contact: prietenele ochelariștilor”

  1. Port lentile de contact din 2000. Acum am 35 de ani. La ultimul consult oftalmologic, doctorita de la OptiBlu a exclamat : domnule, aveti mai multa experienta cu lentilele de contact decat am eu ca oftalmolog! Am dioptrii de -5 la ambii ochi si am fost complexat in adolescenta de ochelari.

    Am inceput cu lentile „de 1 an”, scoase in fiecare noapte. De cativa ani vad ca au aparut lentile de „1 luna non-stop sau 2 luni scoase noaptea”. Am incercat sa stau 2-3 zile non-stop cu ele pe ochi, fara sa le scot noaptea, dar nu mi-a priit, asa ca le pun in solutie in fiecare noapte – e mai bine asa, la cat praf se aduna in ochi.

    1. Când am citit -5, am zis: WOW! Apoi mi-am dat seama că ești la un punct jumate de mine. :) Da, și eu prefer să le scot și nu după o zi, dar cam după 10 ore deja simt că mă jenează, deși e posibil să fie în mintea mea totul.

      Despre lentile de un an nu știam! Or fi scumpe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.