Lunea mâinilor îndemânatice 1: unde punem lingura de lemn atunci când gătim?

Anii trecuţi am avut pe blog Bijucăria săptămânii, un „serial” în care v-am prezentat câteva dintre cele mai interesante bijuterii handmade pe care le-am găsit în plimbările mele pe World Wide Web. Pasiunea pentru handmade nu s-a stins, iar între timp am adunat într-un board pe Pinterest o mulţime de idei faine pe care mi-am tot zis că o să le pun, cândva, în aplicare. Bunica mea are o vorbă: lucrul amânat miroase a… păcat. Şi chiar aşa e, dacă îţi propui să faci ceva mâine sau începând de luni, există toate şansele să nu mai faci lucrul ăla niciodată. Prin urmare, o să vă arăt pe blog câteva dintre ideile utile adunate în ultimul an şi poate vă ajută pe voi să le puneţi în practică; mie sigur îmi va fi mai uşor să-mi amintesc de ele dacă le văd pe blog decât dacă le văd, mai rar, pe Pinterest. M-am tot gândit cum să numesc noua seria: DIY-ul de luni sună ciudat [DIY = Do It Yourself], meşteşug sau măiestrie sunt nişte cuvinte urâte, în opinia mea, aşa că am preferat să-i spun Lunea mâinilor îndemânatice, pentru că la grădiniţă sau cândva prin clasele primare de şcoală am avut, dacă memoria nu mă înşeală, ore de mâini îndemânatice. Sau exista un cerc extraşcolar de „mâini îndemânatice” unde copiii erau învăţaţi să facă tot felul de lucruri utile cu mânuţele lor. Sper să vă placă şi să reveniţi în fiecare luni pentru ideile utile prezentate aici. 

Gaura din coada tigăii

Toate oalele şi tigăile cu coadă sunt prevăzute cu un mic orificiu la capătul cozii. Deloc întâmplător! Scopul acestuia este de a sprijini lingura de lemn pe care o folosim la gătit. Tigaie şi lingură de lemn Desigur, în imaginea de mai sus, tigaia este goală, pentru că nu gătesc lunea [sau în restul săptămânii], dar cred că vă puteţi imagina că acest mic „truc” vă poate face viaţa mai uşoară. Există, însă, şi o alternativă: dacă vă e frică să nu se scurgă grăsimea sau sosul de pe lingura de lemn, o puteţi „parca” pe un suport din ceramică special creat pentru aşa ceva. V-aş fi arătat o poză cu suportul meu din ceramică, dar nu mai are coadă din ziua când am decis să împing mobila prin bucătărie fără să mă gândesc la obiectele care ar putea să cadă de pe dulap; şi suportul de lingură a căzut şi s-a spart.

Suport din ceramică pentru lingura de lemn

Am găsit, în schimb, un astfel de suport din ceramică pe site-ul cadouridecoratiuni.ro. Costă 12,5 lei plus transportul, dar dacă aveţi magazine chinezeşti sau cu diverse decoraţiuni pentru casă – în special pentru bucătărie -, sigur găsiţi aşa ceva de cumpărat fără să mai fie nevoie să plătiţi taxa de transport.

Suport-ceramic-pentru-lingura-set-MooCând am fost în Barcelona, am intrat într-un magazin chinezesc cu suveniruri şi alte prostioare pentru că am „simţit” că trebuie să găsesc acolo un suport din ceramică pentru lingură. Nici măcar vânzătorul nu ştia că are aşa ceva în magazin, el credea că e un suvenir cu arta lui Gaudi în formă de lingură!

Sper că aceste informaţii v-au fost de folos şi dacă v-a plăcut articolul, vă aştept şi lunea viitoare cu alte sfaturi utile pentru mâini îndemânatice.

9 thoughts on “Lunea mâinilor îndemânatice 1: unde punem lingura de lemn atunci când gătim?”

  1. Ca toata lumea de aici, nici eu nu stiam ce-i cu gaura din coada tigaii. Dar suportul imi pare mai bun. Mai venim si lunea urmatoare, ca ne plac „utilitatile” acestea. Cred ca era „cercul” mainilor indemanatice, din memoria mea afectata de atata Internet.

  2. Problema este ca punand lingura in acea pozitie, risti sa te murdaresti pe mana ori de cate ori invarti in cratita, pentru ca tot ce ramane pe cupa se scurge pe coada. Mama m-a invatat sa pun o farfurie pe masa, langa aragaz, si in ea sa tin lingura. Bine-nteles ca imi e mai comod sa nu ii ascult sfatul si sa o pun direct pe oala. :))))

  3. si cand e lingura plină de sos, nu se scurge în vale și face vraiște totul? Nevastă-mea o pune pe chiuvetă, ceea ce mă scoate din sărite. eu o pun pur si simplu pe oală. Sau dacă e focul la maxim, pe masă, pe o farfuriuță. Mai văzusem la cineva, o atârna de un cârlig de hotă. exact deasupra vasului de mâncare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.