Lunea mâinilor îndemânatice: Grătar de grădină construit de la zero

Articol scris de Tata, grătar construit tot de el. Atenţie: are multe poze!

După ce am construit o afumătoare de care sunt mândru [scot afumături super, cine-a gustat păstrăvi afumaţi poate să confirme], am zis ca ar fi momentul să trec la nivelul următor: să-mi fac un grătar de grădină.

Un grătar de grădină sau de curte este mai mult o piesă de mobilier [de curte sau grădină], dar dacă insişti puţin şi pe utilitate, îţi vei da seama că nu e numai atât. Vechiul grătar unde-mi prăjeam cărnurile era unul vechi, din tablă, cu picioare de fier-beton, dar care a fost gândit bine. Cu timpul, însă, el a început să ruginească, să se umple de tot felul de adaosuri, grăsimi şi negreli pe care nu le mai puteam curăţa nici cu polizorul, aşa că m-am decis să fac unul zidit, care să fie acoperit, să aibă o masă de lucru mai igienică – şi mai uşor de curăţat, un compartiment în care să pun discul la care de asemenea se pot pregăti o serie de mâncaruri şi, bineînţeles, nişte spaţii pentru depozitarea cărbunilor şi a lemnelor de foc, ori a ustensilelor necesare grătăritului. 

Recunosc că nu am inventat eu apa caldă, aşa că am făcut nişte vizite pe site-urile celor care au construit grătare de grădină, am studiat mai multe modele de pe net, am luat ce mi-a plăcut de la fiecare şi aşa am ajuns la forma finală, pe care o puteţi vedea la sfârşit. Vă avertizez că nu am nicio pregătire în acest domeniu, iar ce am facut este doar hobby şi plăcerea de a „pierde” timpul util. Şi, ca orice începător, am început cu o greşeală de care mi-am dat seama abia la final, când a început o ploaie mai generoasă şi mi-a inundat puţin construcţia.

Aşadar, celor care vor să-şi construiască aşa ceva şi se vor inspira de la mine, le recomand să înceapă construcţia grătarului ceva mai sus de nivelul solului, tocmai pentru a evita micile inundaţii care se pot ivi în jurul lui. Nu-i o nenorocire ce mi s-a întâmplat, că nu plouă zilnic şi-l pot ridica prin turnare de ciment suplimentar, dar e bine sa învăţaţi din greşelile altora, ca să nu munciţi în plus ulterior.

Stabilirea locului în care vrei să-l amplasezi

Este foarte important să gândeşti şi pentru viitor locul în care îl vei amplasa, pentru că e o construcţie cimentată şi cu greu vei putea să-l muţi când e gata. Aşa că e bine să te gândeşti cât vrei să fie de aproape de bucătărie, de sursa de apă etc. De asemenea, dacă vrei să-i dai un aspect plăcut care să placă celor care-ţi trec pragul, e bine să nu fie prea ascuns.

Turnarea fundaţiei pe care va fi clădit

Aici trebuie să ai grijă să fie mai peste nivelul solului şi să ştii exact ce urmează să clădeşti pe ea. Se poate face un cofraj în care se toarnă beton, dar pentru economie, eu am folosit şi niste bolovani luaţi gratis din râu, peste care am turnat beton. Sunt necesare câteva zile pentru întărirea betonului dar dacă e vară şi cald afară a doua zi te poţi distra cu zidurile.

gratar de gradina 01

Aici se vede forma fundaţiei pe care am turnat-o şi o simulare a fazei următoare, clădirea zidurilor din BCA pentru formarea compartimentelor de sub placa de beton pe care va fi grătarul.

Construirea zidurilor pe care va sta placa şi grătarul propriu-zis

Am ales să construiesc zidurile din BCA [beton celular autoclavizat] pentru că spre deosebire de cărămidă, este mai uşor de clădit şi are dimensiunile exacte. Cărămida, dacă nu este una foarte scumpă [şi aici nu este cazul], formele ei nu sunt perfecte şi va fi nevoie să le corectezi.

gratar de gradina 02

Aici am făcut o simulare a felului în care va arăta noul meu gratar, dar folosindu-l pe cel vechi – despre care vă daţi seama că trebuia schimbat.

Construirea zidurilor şi turnarea plăcii de beton

Mai jos puteţi vedea deja zidurile ridicate, şi montarea cofrajului care urmează să-i dea forma plăcii de beton pe care se va sprijini grătarul. Ca armătură am folosit o plasă STM şi o bară de fier-beton ceva mai groasă, foarte necesare pentru structura de rezistenţă.

gratar de gradina 03

gratar de gradina 04

gratar de gradina 05

Turnarea plăcii de beton

Este una din fazele foarte importante, pentru că ştiţi şi voi, betonul după ce s-a întărit, greu mai faci modificări. Trebuie avut grijă ca marginile cofrajului să fie egale, să fie perfect orizontale [se verifică cu bolobocul sau cu rigla cu bulă].

gratar de gradina 06

După turnare, mi-a ieşit aşa – am fost foarte mândru de rezultat.

gratar de gradina 07

gratar de gradina 08

Decofrarea

Ei, aici zic să nu vă grăbiţi, eu am aşteptat vreo şapte zile de vară pentru că o placă cu armătură trebuie să stea un pic până se întăreşte, ea având şi rol de susţinere a greutăţilor pe care le vom adăuga deasupra. Şi iată ce a ieşit după înlăturarea cofrajului:

gratar de gradina 09

gratar de gradina 10

Ridicarea propriu-zisă a grătarului din cărămidă

Este recomandat să ai deja confecţionat grătarul din metal pe care vei dori să-l foloseşti, pentru că în funcţie de dimensiunile lui să poţi construi în continuare. Ce se vede mai jos este un grătar confecţionat din ţeavă pătrată, căreia i s-au dat găuri în interior cu maşina de găurit, iar ca bare între ţevile pătrate am folosit electrozi mai groşi, pe care i-am curăţat şi i-am introdus în găurile date în ţevile laterale, după care am sudat şi ţevile din capăt.

Este, după mine, foarte avantajos atunci când cureţi grătarul între folosiri. După ce grătarul este confecţionat, începi să zideşti cărămida la dimensiunile lui.

gratar de gradina 11

Se observă că focarul, adică vatra pe care va arde focul, trebuie să fie din cărămidă refractară cu lăţimea de 3 cm, foarte importantă, pentru că betonul simplu crapă la temperaturi înalte.

În continuare, am considerat că e bine ca masa de lucru din stânga grătarului să fie placată cu nişte materiale ceva mai igienice şi am aplicat plăci de gresie şi de faianţă.

gratar de gradina 12

Pe latura din dreapta, din considerente estetice [gusturile nu se discută], am aplicat piatră de râu cu adeziv special pentru piatră.

gratar de gradina 15

 

gratar de gradina 16

Construcţia cuptorului

Cuptorul este foarte important şi el, pentru că îţi asigură tirajul şi fumul va trebui să meargă în sus. Sigur nu vei scăpa de o mică afumare în timp ce găteşti, dar 80% din fum trebuie să iasă pe coş. Aici se vede începutul:

gratar de gradina 17gratar de gradina 18

Mai departe, pentru a-i da o formă de arc de cerc, am folosit ca model o placă de polistiren căreia i-am dat forma dorită.

gratar de gradina 19

gratar de gradina 21

Aici este faza în care trebuie să ai cea mai multă răbdare, pentru că trebuie să aştepţi până se întăreşte legătura dintre cărămizi, pe rând, una câte una. Pentru economie de timp, e bine să le zideşti şi din stânga şi din dreapta. În acelaşi timp, am mers cu înălţarea cuptorului şi în spatele arcului de cerc, dar în formă de piramidă.

gratar de gradina 22

gratar de gradina 23

gratar de gradina 24

gratar de gradina 25

gratar de gradina 26

gratar de gradina 28

La sfârşit, ca să nu mă mai chinui cu cărămizi, am montat două elemente de horn care se găsesc de cumpărat. Nu sunt un leneş, dar modelarea cărămizilor mi s-a părut cel mai dificil lucru, în sensul că se produce foarte mult praf de cărămida şi e groaznic să-l inhalezi.

gratar de gradina 29

Apoi, dacă ţii la aspect, începe şlefuirea. Eu am început cu polizorul unghiular, după care am terminat manual, cu şmirghel fin.

gratar de gradina 31

gratar de gradina 32

gratar de gradina 33

gratar de gradina 34

Finisajul

Dacă vrei neapărat să ai un mobilier de grădină pe care să-l admiri cu plăcere, atunci musai trebuie dat cu lac. Eu am evidenţiat rosturile dintre cărămizi cu vopsea lavabilă de exterior, după care am dat cu lac de piatră peste tot. Rezultatul a fost că rosturile au rămas albe şi după ce fumul a mai dat pe afară, dar şi culoarea cărămizilor a devenit mai închisă şi contrastul mai plăcut.

gratar de gradina 35

gratar de gradina 36

gratar de gradina 37

Ăsta e rezultatul final.

gratar de gradina 40

14 gânduri despre „Lunea mâinilor îndemânatice: Grătar de grădină construit de la zero

  1. A durat ceva constructia.Adica, la prima poza, pe terenul din spate nu se vede nimic, la ultima e porumbul bun de copt =))
    Oricum, foarte tare proiectul dar cred ca trebuie foarte multa rabdare :)

  2. Salut,la realizarea conului ai mai folosit si altceva,sau pur si simplu ai inceput cu ingustarea punand fiecare rand de caramida mai in interior?

  3. Apreciez foarte mult efortul depus atunci cand are si un final reusit, ai trudit enorm, ai cumparat si scule , dar ai demonstrat ca poti. Felicitari. Stii oare de ce Manole a zidit-o pe Ana?…. Pentru ca nu avea ipsos, insa tu ai avut.
    PS: Mai axista gratarul?….. Tine-o tot asa!

  4. Insist cu aceeasi intrebare adresata de @Marian. Ai folosit si altceva intarituri la con sau doar mortar si caramizi?

    1. cel mai simplu: se pune cate un rand si se asteapta sa se intareasca cimentul (treaba de 4-5 zile)
      ceva mai complicat: un cofraj pe interior care ulterior se demonteaza cu ciocanul (greutatea caramizilor apasa si fixeaza cofrajul, de baza)

  5. bravo !
    Felicitari. este munca si creatia ta si daca-ti place este ok.
    Din pacate mie personal nu-mi place….fara suparare…este urat…combinatia dintre caramia si piatra aparenta, picioarele de BCA, subtiri, nu stiu ce are. ceva ce-l face sa nu fie misto… oricum nu te supara ,,, este doar parerea mea.

  6. Arata bine si cred ca il folosesti cu mai multa placere stiind ca e facut de mana ta.
    Am totusi o intrebare… Ce ai folosit pentru prinderea caramizilor (ma refer la adeziv)?

    Multumesc,
    Cristi

Comentariile sunt închise.