Lunea mâinilor îndemânatice: două scaune vechi vopsite şi retapiţate

Se dau două scaune vechi, atât de vechi, încât pe fundul lor scria preţul: 360 de lei bucata. Aş zice că au vreo 30 de ani, dar cred că de fapt sunt şi mai vechi de-atât. Aveam o viziune: cele două scaune, vopsite în verde şi portocaliu şi retapiţate cu un material pe care urma să-l găsesc într-unul dintre multele magazine second hand din Hunedoara.

Cu vopseaua a fost uşor: am luat-o de la Praktiker, Casa Bella portocalie şi Köber verde, dar tapiţeria a fost mai greu de găsit, pentru că la second nu prea găseşti metraje. Am căutat draperii, n-am găsit niciuna care să-mi placă şi când credeam că totul e pierdut, am dat peste un magazin „umanitar” care vinde nu doar haine, ci şi tot felul de alte obiecte la mâna a treia, aduse de prin Germania. Acolo l-am văzut: materialul gros, verde cu dungi albastre, pe care deja îl vedeam cusut pe scaune.

Am scăpat şi ieftin: m-a costat şase lei metrul liniar de material gros, din care mi-a rămas şi pentru o viitoare draperie. Nu m-am liniştit, nu! 

Câteva săptămâni au stat scaunele alea la ţară, la Casa Piticilor, până când mi-am făcut eu drum ca să mă ocup de ele. Îi tot întrebam pe ai mei de ce nu se ocupă de ele, că doar ce-i mare lucru să dai un strat de vopsea şi să tai materialul ăla şi să-l pui pe ele?

Do It Yourself, fată!

Vai de capu’ meu şi de zilele mele! Dacă n-aş fi fost acolo, să văd cât de mult a fost de lucru, nu aş fi crezut că e posibil să petreci un weekend întreg bibilind la două amărâte de scaune! Mai întâi a fost dezansamblarea lor, la care nu am luat deloc parte, apoi tatăl meu a dat o primă „mână” de vopsea portocalie, iar pe cel verde l-am vopsit eu cu văru-meu, Ionuţ. Se şi vede, de altfel: cel portocaliu e în stare bună, pe cel verde e prea multă vopsea şi arată de parcă ar fi fost vopsit prin metoda „turnat vopseaua cu găleata”. Eu sunt de vină, dar la următoarele chestii pe care le voi vopsi, voi şti să nu repet greşeala.

Până să se usuce primul strat de vopsea, am început să „bricolăm”, să croim, să tăiem materialul. Prima greşeală: am tăiat materialul exact la dimensiunile pe care îl avea cel original, chestie care ne-a încurcat apoi, pentru că era prea scurt. Comuniştii erau zgârciţi şi economi, eu aş fi avut de unde să las material pentru „marja de eroare”, dar nu am ştiut că trebuie lăsat. Aşa că atunci când a venit vremea să-l prindem de spătar şi de şezut, să te ţii! Dacă trăgeam prea mult într-o parte, nu ajungea în cealaltă. Noroc că a avut Tata capsator şi capse cu care am prins materialul de lemn.

A doua greşeală: nu m-am interesat cu privire la numărul de capse necesar, aşa că în miezul acţiunii am constatat că nu ne vor ajunge capsele alea bune, drepte, pentru ambele scaune. Am folosit capse în formă de U acolo unde nu erau necesare cele „bune”, am cârpit, am mai adăugat material. Am folosit şi maşina de cusut a bunicii mele, care maşină, sunt sigură, are mai mulţi ani decât mine; o ştiu eu de când aveam cinci ani şi chiar şi atunci părea veche! Şi n-am nici o problemă cu faptul că-i veche, ci cu greutatea ei. Cred că are 20 de kilograme, lejer. Am folosit-o prima dată, am pus-o în cutie, am dat-o jos de pe masă, am dus-o la locul ei.

Când să trecem la cel de-al doilea scaun, fii atent că aici nu e cusut materialul! OK, adu din nou maşina de cusut. Coasem, trecem mai departe, o punem la loc. Mai aveam nevoie de o bandă pe care s-o punem pe marginea unui spătar, pentru că nu era suficient material. Adu-o din nou, monteaz-o, coase, demonteaz-o, pune-o la loc. În total, am montat şi demontat măgăoaia de cinci ori! Când Tata a zis, a şasea oară, „cred că ar fi bine să tragem materialul ăsta la maşină”, am izbucnit într-un râs nervos. Nici nu cred că mai aveam puterea s-o mişc, apăi s-o montez şi demontez… Am lăsat-o la locul ei şi sper să nu mai pun mâna pe ea în grabă!

A treia greşeală: după ce am tăiat materialul mi-am dat seama că liniile de pe spătar sunt orizontale, iar cele de pe şezut, verticale. Am decretat că aşa am vrut eu să fie şi aşa le-am făcut la ambele scaune.

Weekend-ul trecut am înţeles de ce bricolajul se mai numeşte Do It Yourself: pentru că dacă vrei să faci ceva – cum am vrut eu să transform două ruine în scaune, numai un tată care te iubeşte mult de tot ar fi în stare să te ajute, toţi ceilalţi îţi vor spune să do it yourself, honey, că e prea mult de lucru!

În final, după ce ne-am chinuit cu materialul prea scurt, capsele prea puţine, vopseaua în strat prea gros care nu se mai usca, am ajuns şi la asamblarea finală. Aici nu am avut ce face, pentru că Tata are tot felul de scule şi el ştie care-i treaba cu imbus, şuruburi, flex etc. Ne-a trebuit şi flex, pentru că am reuşit să îndoim o cheie imbus. Era singura pe care o aveam.

A fost epuizant, fără să exagerez. Sâmbătă seara am adormit aproape plângând de dureri de articulaţii, cred că de la ridicat şi coborât maşina aia de cusut.

Aş repeta experienţa, dar nu în următoarele 30 de zile; trebuie să treacă nişte timp ca să uit cât de mult am muncit. :) Acum, am în bucătărie cele mai frumoase scaune, pe care, am zis, nu le-aş vinde nici pentru 1.000 de euro, pentru că au o poveste frumoasă, am muncit aproape cot la cot împreună cu tatăl meu să le facem şi chiar dacă sunt departe de perfecţiune, pentru mine sunt perfecte, pentru că sunt muncite şi de mine.

9 thoughts on “Lunea mâinilor îndemânatice: două scaune vechi vopsite şi retapiţate”

  1. Foarte interesanta procedura de reconditionare, iar rezultatul final e impresionant. Si cand ma gandesc ca am dus la tara o gramada de scaune comuniste, ca sa-mi cumpar altele noi, in trend. Felicitari pentru initiativa si pentru ce a iesit la final! cu siguranta a meritat fiecare secunda de efort!

    P.S. Ce cauta masina mea la tine in curte!? Ma refer la Zafira. E identica si la culoare, forma, roti, cu a mea. :)

  2. Cel mai frumos e atunci cand muncesti tu pentru a-ti face un lucru in casa sau de care ai nevoie, satisfactia e mult mai mare!

  3. woooow, ce faine au iesit :)
    Ce mi-ar placea si mie sa fac de-astea. am tot vazut pe Pinterest si mi-am pinuit o gramada de tutoriale, dar nu stiu cand voi ajunge sa le pun si-n practica. mai mult, mi-am cumparat o gramada de ustensile, sa-mi usurez munca, dar n-am folosit altceva decat pistolul cu silicon si masina de cusut :))

  4. Si eu am capul plin de cate tutoriale DIY am vazut, dar inca nu am prins curaj sa le pun in aplicare. Imi plac mult obiectele facute din dopuri de pluta si oglinzile cu scoici :)

    1. Păi totul e să începi un proiect, odată ce te-ai apucat de treabă, parcă nu-ţi mai vine s-o abandonezi! :) Hai, că se poate! Dacă eu am reuşit…

  5. Ai tu dreptate spunând că totul este să te apuci. De o groază de timp ştiu asta, şi tot nu mă apuc, uf! Mie îmi pare că au ieşit superfaine şi dacă te gândeşti cât costă scaunele, constaţi că merită din plin o zi de muncă, întrucât în veci nu vom câştiga noi vreo 500 de lei pe zi. Am o deformaţie, nu pot să nu fac calcule :))
    Tare bine mi-ar prinde şi mie să fie tata mai aproape. Si mama!

Comments are closed.