Mi-e ruşine cu România din acest reportaj

in premieraEram prea mică atunci când a izbucnit, în presa internaţională, scandalul orfelinatelor din România în care copiii erau bătuţi, ţinuţi în frig şi înfometaţi. Şi mass-media a avut dintotdeauna tendinţa să exagereze ca să le stoarcă privitorilor sau cititorilor câteva lacrimi. Cumva, am reuşit să ignor acest subiect până astăzi, când am dat, întâmplător, peste video-ul de mai jos. Îl postase pe Facebook vărul meu, un bărbat de tipul „manly man” pe care nu mi l-aş fi putut imagina plângând vreodată, împreună cu mesajul „Şi eu am rămas fără cuvinte :(( Ai nevoie de multă putere sa vezi filmul…”. Şi am dat click şi l-am văzut.

Nu am mai plâns aşa de pe vremea când mă uitam la „Surprize, Surprize”, emisiunea generatoare de lacrimi şi emoţii a „zânei” Andreea Marin.

Reportajul prezintă povestea Petrică, un băiat acum în vârstă de 20 şi ceva de ani, care la vârsta de 10 ani a fost instituţionalizat, împreună cu cei doi fraţi ai săi, în orfelinatul de la Siret, judeţul Suceava. Orfelinat e mult spus, Petrică şi reportera i-au spus lagăr de concentrare. Imaginile sunt cutremurătoare şi nu există scuză ca să nu le vedeţi. Ele prezintă realitatea din România anilor ’90, o Românie bună pentru unii şi de coşmar pentru alţii.

Copiilor din acel orfelinat nu li s-a oferit şansa de a avea o viaţă normală, nu au primit nici dragoste, dar nici măcar căldură, hrană sau îngrijire medicală. Mulţi au murit, cei care au supravieţuit sunt astăzi neadaptaţi social, bolnavi psihic şi doar câţiva puţini norocoşi au o viaţă cât de cât normală.

Asta e România lui Iliescu, să ştiţi, dacă sunteţi mai tineri şi auziţi de la ăi’ bătrâni că înainte era mai bine. Iată cât de bine era!

Îmi pare rău, Petrică, în numele statului român, în numele mamei tale, îţi cer iertare pentru copilăria de coşmar pe care ai avut-o. :(

11 gânduri despre „Mi-e ruşine cu România din acest reportaj

  1. eu nu pot sa ma uit la video. de fiecare data cand vad imaginile alea, ma cutremur, mi-e rau fizic.

    imi este dificil sa inteleg ce este in mintea alora de ii chinuie pe copii doar pt ca pot.

    ce simt cand se intorc acasa, la familiile lor? Oare zic „astazi i am dat o mama de bataie la un caminist din asta…..da’l draqu si asa nu are mama, tata!”?

    Oare cum se simt cand baga in gura mancarea copiilor astora? Cand se invelesc cu lucrurile lor? Cand ii privesc? Cand ii vad singuri, fara sprijin, infricosati?

    eu imi doresc ca ilici sa traiasca mult si foarte rau.

    sper ca exista altceva in afara de manifestarea asta a lumii. asa o lume groaznica merita si contravaloare pozitiva

  2. Tocmai am urmarit filmul, si da – mi-e tare ciuda pe Romania. Cred ca in acele centre de exterminare ar trebuii trimisi toti actualii politicieni din varful piramidei.

    1. pai a zis si ea, ca nu avea ce sa le dea sa manance. Ce sa faci cand esti in fundul tarii si n-ai ed nici unele? te apuci de baut si torni copii.

  3. Nu inteleg mirarea voastra, a femeilor de pe aici. E clar ca nu stiti in ce fel de tara traiti, si mai ales intre ce fel de oameni…

Comentariile sunt închise.